muncit, ~ă a [At: CORESI, EV. 226 / Pl: ~iți, ~e / E: munci] 1 (Înv) Supus la munci (1) Si: torturat, chinuit. 2 Ostenit de muncă, de suferință, de griji etc. Si: istovit, vlăguit. 3 Care trădează oboseală, epuizare. 4 (D. terenuri agricole) Cultivat. 5 Executat cu multă migală, cu atenție, cu trudă. 6 Dobândit prin muncă. 7 Câștigat, agonisit cu multă osteneală.

MUNCIT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Chinuit, trudit; (fig.) forțat. Vorbise... cu o umbră de încordare în glas, care arăta că liniștea e silită, muncită. DUMITRIU, V. L. 99. 2. Cîștigat cu osteneală, cu anevoință, cu muncă grea. Căutau să-l despoaie de «averea lui muncită». VLAHUȚĂ, la TDRG.

MUNCIT ~tă (~ți, ~te) 1) Care este dobândit prin muncă; câștigat, agonisit cu osteneală. 2) Care este făcut cu multă trudă, cu migală. 3) Care este obosit, istovit de muncă; trudit. /v. a munci

muncit a. 1. chinuit: muncit de gânduri; 2. câștigat cu anevoință: bani munciți.

muncít, -ă adj. Chinuit, torturat: om muncit, vĭață muncită. Cîștigat cu muncă: banĭ muncițĭ. A fi muncit de un gînd, a te urmări o idee.

MUNCIT adj. 1. v. cultivat. 2. ostenit, trudit. (Lucrează mult, e foarte ~.) 3. v. zbuciumat.

MUNCIT adj. v. chinuit, schingiuit, torturat.

MUNCIT adj. 1. cultivat, lucrat. (Pămînt ~.) 2. chinuit, consumat, frămîntat, necăjit, trudit, zbuciumat, (reg.) canonit, (înv.) necăjitor. (Om ~.)

muncit adj. v. CHINUIT. SCHINGIUIT. TORTURAT.

MUNCIT, -Ă adj. 1. (Învechit) Supus la munci (1); torturat, chinuit (fizic sau moral). Sluga mea răsturnat iaste în casă, slăbit și iute muncit. CORESI, EV. 226. Ca un dirept și înțelept, nu turbură suflet muncit. VARLAAM, C. 285. ◊ (Substantivat, m.) Apostolii, prorocii și mucenicii (munciții C). PSALT. 333. Vădzurăși munciții din muncă (a. 1580). CUV. D. BĂTR. M, 362/20. 2. Ostenit, istovit, vlăguit (de muncă, de suferință, de griji etc.). Measeru-s eu și muncit (î n m u n c i c, î n u s t e n e a l e c², î n o s t e n i a l e D) de tinereațele meale. PSALT. 181. ♦ Care trădează oboseală, epuizare. Fața lui uscată, cu pielea oacheșă și întinsă pe oase, era muncită și mohorîtă. REBREANU, NUV. 283. 3. (Despre terenuri agricole) Lucrat, cultivat. În anul dintîi, din douăzeci de prăjini de grădină muncită, abia de au avut cîteva băniți de ceapă. GALAN, Z. R. 45. Se zice pămîntului nelucrat: țelină, iar la cel lucrat se zice muncit. H XI 246, cf. XIV 86. 4. Lucrat sau ornamentat cu multă migală. La paști ei fac „ouă roși”, „împestrite” și „muncite”. MARIAN, O. II, 253, cf. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 189. Cămeșî muncită. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 5. Dobîndit prin muncă (3). Banul muncit nu să prăpădește. ROMÂNUL GLUMEȚ, 25, cf. GCR II, 374. – Pl.: munciți, -te. – V. munci.