MUNCITOR, -OARE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor.

muncitor, ~oare [At: COD. VOR. 4/17 / Pl: ~i, ~oare / E: munci + -tor] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) care torturează, chinuiește. 3 sm (Bis) Diavol. 4-5 smf, a (Persoană) care muncește manual Si: lucrător. 6-7 smf, a (Pgn) (Persoană) care desfășoară o muncă (9-10). 8 a (În ideologia marxistă; îs) Clasa ~oare Proletariat. 9 a (În socialism; îas) Clasă socială alcătuită din totalitatea oamenilor care muncesc în producție, folosind mijloacele de producție proprii mașinismului și induatriei modeme și care constituie forța conducătoare a societății. 10-11 smf, a (Persoană) care ia parte nemijlocit în procesul obținerii bunurilor materiale, la întreținerea și la repararea acestora sau în procese de muncă similare. 12-13 smf, a (Pgn) (Persoană) care desfășoară o muncă fizică în industrie. 14 a (Iuz; îs) Țărănime ~oare Totalitate a țăranilor săraci și mijlocași. 15 a (Iuz; îas) Totalitate a țăranilor care lucrau în cooperative agricole, în statul socialist. 16 a Care iubește munca (9-10) Si: activ, harnic, zelos. 17-18 a (Rar) Plin de muncă (9-10). 19 sma (Iuz) Țesătură de bumbac Si: americă.

MUNCITOR, -OARE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește. (În concepția marxistă) Clasa muncitoare = (în capitalism) proletariat; (în socialism) clasă socială alcătuită din totalitatea oamenilor care muncesc în producție, folosind direct mijloacele de producție proprii mașinismului și industriei moderne, și care constituie forța conducătoare a societății. ♦ P. ext. Harnic, activ, zelos. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care ia parte nemijlocit în procesul obținerii bunurilor materiale, la întreținerea și la repararea acestora sau în procese de muncă similare acestora; p. gener. persoană care desfășoară o muncă fizică (în industrie) (1). 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) Persoană care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor.

MUNCITOR², -OARE, muncitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte nemijlocit Ia procesul de producție industrială; persoană care își cîștigă existența muncind cu brațele. V. lucrător. Muncitorii, țăranii, intelectualii, călăuziți de Partidul Muncitoresc Romîn, devin tot mai conștienți de faptul că ei sînt stăpîni în această țară, stăpîni peste bunurile și bogățiile ei. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 153. În depărtările înghețate, închipuirea muncitorului căuta făptura omului viitor. ARGHEZI, P. T. 90. Muncitor agricol = muncitor care lucra pămîntul altora, neavînd pămînt propriu sau alte mijloace de producție. Muncitor calificat v. calificat. ♦ Om care lucrează pămîntul. Cît vedeam cu ochii, pe lanuri și-n ogoare, muncitorii stăteau aplecați asupra pămîntului. SADOVEANU, O. VI 336. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. COȘBUC, P. I 48. La foc de soare Bietul muncitor Stropea cu sudoare Micul său ogor. ALECSANDRI, P. A. 131.

MUNCITOR¹ ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care muncește, producând bunuri materiale; lucrător. /a munci + suf. ~tor

muncitor a. și m. care muncește.

muncitór, -oáre adj. Care muncește, harnic, activ. Subst. Lucrător, maĭ ales cu brațele.

elev-muncitor s. m. Muncitor care continuă în paralel cu activitatea productivă pregătirea școlară ◊ „În anul școlar 1971/1972 și-au ridicat calificarea profesională 3.894.000 studenți-muncitori și 2.888.000 elevi-muncitori. Activitatea de producție și cea de ridicare a nivelului de pregătire a cadrelor se îmbină atât de strict încât aici se vorbește cu temei despre «Uzina-aulă universitară».” Sc. 1 V 73 p. 8. ◊ „[Programul artistic] este realizat de elevi-muncitori de la secția serală sub îndrumarea profesorului A. D.” R.l. 18 I 75 p. 2 (din elev + muncitor)

femeie-muncitor s. f. 1993 Femeie care muncește, de obicei într-o fabrică sau pe un șantier v. femeie-țăran(că) (din femeie + muncitor)

muncitor-constructor s. m. Muncitor care lucrează la construcții ◊ „Omul nostru – fost țăran patruzeci de ani și muncitor-constructor douăzeci și doi de ani – în câteva luni și-a ridicat o căsuță.” Sc. 15 V 74 p. 1 (din muncitor + constructor)

muncitor-elev s. m. Muncitor care își completează studiile, fără a ieși din producție ◊ „Iată-i pe câțiva dintre muncitorii-elevi, fruntași la învățătură, repetându-și lecțiile înainte de a intra la cursuri.” Sc. 12 IX 61 p. 1; v. și 24 I 63 p. 2 (din muncitor + elev; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 388)

muncitor-inginer s. m. Muncitor care își completează studiile pentru a deveni inginer ◊ „Un nou tip de muncitor și-a făcut apariția în întreprinderi: muncitorul-inginer.” Sc. 13 X 61 p. 3 (din muncitor + inginer; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 234)

muncitor-sortator s. m. Muncitor ce sortează și triază materialele și produsele dintr-o fabrică, uzină etc. ◊ „Ei au fost observați de un grup de muncitori-sortatori de la ciurul mecanic.” Sc. 18 II 63 p. 1 (din muncitor + sortator)

muncitor adj. m., s. m., pl. muncitori; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoare

muncitor adj. m., s. m., pl. muncitori; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoare

muncitor adj. m., s. m., pl. muncitori; f. sg. și pl. muncitoare

PARTIDUL SOCIAL-DEMOCRAT AL MUNCITORILOR DIN ROMÂNIA (P.S.D.M.R.), primul partid al muncitorilor din România, Creat la București în urma Congresului din 31 mart./12 par.-3/15 par. 1893, la care au participat 55 de delegați, reprezentând organizații politice și profesionale din București, Iași, Ploiești, Galați, Craiova, Bacău, Botoșani, Tecuci, Târgul Frumos. Congresul adoptă Programul (vot universal și direct pentru toți cetățenii României ce au împlinit vârsta de 20 de ani, fără deosebire de sex, de religie și de rasă, egalitatea în drepturi a femeilor, impozitul progresiv asupra veniturilor, ziua de muncă de opt ore, repaus duminical ș.a.), statutul și Consiliul General al partidului format din: Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, Alexandru Radovici, Alexandru Ionescu, Constantin Mille. Din 1907, conducerea centrală a partidului a fost asigurată de către Comitetul Central, iar din 1910, de Comitetul Executiv. După trecerea (apr. 1899) unor fruntași ai partidului, așa-numiții „generoși”, în Partidul Național-Liberal, a avut loc dezorganizarea, pentru un timp, a P.S.D.M.R.-ului; în acest răstimp, mai ales, începând din 1901, organizațiile politice și profesionale ale muncitorilor își continuă activitatea sub conducerea cercului „România muncitoare”. La Conferința pe țară de la Galați (29 iun./12 iul.-1/14 iul. 1907) a sindicatelor și cercurilor socialiste din România se hotărăște înființarea Uniunii Socialiste din România, care la Congresul din 31 ian./13 febr.-2/15 febr. 1910 se transformă în Partidul Social-Democrat din România (P.S.D.R.); cu acest prilej se adoptă un program cu revendicări general-democratice: vot universal, legislație muncitorească, drept de asociere și de grevă, ziua de muncă de opt ore, contract colectiv de muncă, condamnarea oricăror forme de antisemitism etc. În perioada neutralității (1914-1916), P.S.D.R. a organizat manifestații împotriva intrării României în „războiul imperialist”, și a salutat Unirea din 1918, cerând ca „România nouă de astăzi se devină România socialistă de mâine”. La 28 nov./11 dec. 1918, P.S.D.R. își schimbă denumirea în Partidul Socialist din România (P.S.R.), care adoptă un program politic, cunoscut sub numele de „Declarații de principii”, în care înscrie teza bolșevică a „cuceririi puterii politice prin orice mijloace, în vederea instaurării dictaturii proletariatului”, precizând că „Partidul Socialist din România este un partid de clasă, care, inspirându-se de la ideile socialismului științific, urmărește desființarea exploatării muncii sub orice formă prin trecerea mijloacelor de producție și de schimb în stăpânirea societății”. Din Comitetul Executiv al partidului au făcut parte: Ilie Moscovici, Gheorghe Cristescu, Ion C. Frimu ș.a. P.S.R. a stimulat mișcările revendicative: greva muncitorilor tipografi din București (13/26 dec. 1918), greva generală din 20-28 oct. 1920 etc. După revenirea în țară de la Moscova (1920) a delegației P.S.R. (Gh. Cristescu, Al. Dobrogeanu-Gherea, D. Fabian, E. Rozvan, C. Popovici, I. Flueraș) se convoacă la București (30 ian.-2 febr. 1921) Consiliul General al Partidului Socialist din România și a Comisiei generale a sindicatelor, la care se conturează trei puncte de vedere față de problema afilierii la Internaționala a III-a, Comunistă: gruparea de stânga (comuniștii), cu 18 voturi cer afilierea imediată, reprezentanții social-democrației (8 voturi) resping această idee și cer afilierea la Internaționala de la Amsterdam, iar cei situați pe poziții de centru („socialiștii-unitari”) (12 voturi) dorind menținerea unității de acțiune a Partidului Socialist, propun reluarea discutării afilierii și alegerea unui Consiliu General, constituit, în mod egal, din reprezentanții tuturor celor trei puncte de vedere. Consiliul, aprobând cu majoritate de voturi moțiunea grupării comuniste, hotărăște convocarea Congresului general al partidului pe data de 8 mai 1921, care transformă P.S.R. în Partidul Comunist din România (P.C.R.). Reprezentanții social-democrați, adversari ai afilierii la Internaționala a III-a, Comunistă, părăsesc partidul. A editat publicațiile: „Munca” (1890-1894); „Lumea nouă” (1894-1900); „România muncitoare” (ian.-iun. 1902; 1905-1914); „Lupta zilnică” (1914-1916); „Socialismul” (1918-1921).

MUNCITOR s., adj. 1. s. lucrător, (înv.) uvrier. (~ într-o uzină.) 2. adj. v. harnic.

MUNCITOR s., adj. 1. s. lucrător, (înv.) uvrier. (~ într-o uzină.) 2. adj. activ, harnic, neobosit, neostenit, silitor, sîrguincios, sîrguitor, vrednic, zelos, (livr.) laborios, (rar) lucrător, spornic, strădalnic, străduitor, (reg.) abătător, (prin vestul Transilv.) baur, (Transilv. și Ban.) porav, (Mold. și Bucov.) robaci, (prin Olt. și Ban.) sîrnic, (înv.) diligent, nepregetat, nepregetător, nevoitor, rîvnaci, rîvnitor, (înv. fig.) neadormit. (Un om extrem de ~.)

MUNCITOR, -OARE adj., subst. I. 1. Adj., s. m. și f. (Învechit) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește; (în textele bisericești) dracul. Cf. m u n c i (1). Pavelu . . . întreba-se întru învățături cu muncitoriu oarecarele (u n u i t i r e a n N. TEST. 1648, u n u i t i r a n BIBLIA 1688). COD. VOR. 4/17. Trei coconi cu postul stinseră cuptoriul de foc și muncitoriul fărăleage biruiră. CORESI, EV. 50, cf. 546. Atunci muncitorii ce o lega câdzură gios la pămîntu (cca 1580). CUV. D. BĂTR. II, 148/13, cf. 154/3. Fu prins viu muncitoriul. MOXA, 375/12. Cum vei scăpa de judecata lui Dumnezeu și de matca focului ? Că nu vei scăpa, că te vor duce acolo acei muncitori măcară să n-ai fi și bucuros (a. 1644). GCR I, 113/26. Și să mînie domnul lui și-i deade pre el muncitorilor pînă nu va plăti toată deatoriia. N. TEST. (1648), 24^r/34. Pre muncitoriul cu crucea ta l-ai înfruntat (a. 1650-1675). GCR I, 228/21. Voiu să te dau și muncitorilor să te căznească făr' de milă. ANTiM, ap. TDRG. Pre diavolul ca pre un începător tuturor păcatelor și muncitor sufletelor noastre, l-au legat. id. P. 175. Oamenii carii să nasc într-această planită sînt muncitori, lacomi, . . . vicleni la vorbă (a. 1733). GCR II, 26/9. Muncitorii au clădit arderea focului foarte mare și, puind supt dînsa văpaie, o aprindea cu strălucire. AETHIOPICA, 41^v/17. Opriia pre muncitori de la atîta nemilostivire. MINEIUL (1776), 77^r2/35. Îi înconjurară acei fără de omenie muncitori cumpliți. VARLAAM-IOASAF, 109^v/20, cf. 60^v/28. Iadul. . . de veci muncitoriu și fără săvîrșit [este]. VĂCĂRESCUL, IST. 249. Rogu-mă, arhanghele Mihaile, muncitoriul dracilor, mai slăbește-mă din legături (a. 1799). GCR II, 171/30. După aceasta l-au dus . . . păgînii în capiștea idolească și acolo, într-însa, după porunca muncitoriului, întinzînd mîna lui, . . . au pus într-însa cărbuni aprinși cu tămîie. ȘINCAI, ap. GCR II, 204/18. Și așa să spunea că vor ieși aceale limbi în zilele lui Antihrist și să vor închina lui și vor fi muncitori de creștini. ALEXANDRIA, 131/16. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care participă nemijlocit în procesul de producție a bunurilor materiale, în activitatea de întreținere la unitățile din administrație și deservire etc., l u c r ă t o r; p. g e n e r. (persoană) care desfășoară o muncă (3). Cf. ANON. CAR., COSTINESCU. La foc de soare Bietul muncitor Stropea cu sudoare Micul său ogor. ALECSANDRI, POEZII, 123. Poetul s-a apropiat de unul dintre muncitori, care trăgea cu gresia pe buza coasei. CARAGIALE, O. IV, 165. Un muncitor vrednic. . . trage cu coasa nemiluit. ISPIRESCU, L. 170. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. COȘBUC, B. 6. E mult. . . de cînd n-am scris nici cîteva sute de pagini, uitasem că e frumos a fi un muncitor intelectual. BACOVIA, O. 232, cf. 140. El era drumeț sărman, Muncitor cu sapa. TOPÎRCEANU, B. 9. Un muncitor plînge de dragul unei locomotive ? SAHIA, N. 31, cf. 29. Muncitorii stăteau aplecați asupra pămîntului. SADOVEANU, O. VI, 336, cf. id. E. 76. Tineretul muncitor, adică tineretul care muncește. CV 1949, nr. 9, 4. În depărtările înghețate închipuirea muncitorului căuta făptura omului viitor. ARGHEZI, P. T. 90. Cei mai mulți muncitori știu să se ridice deasupra problemelor lor personale. V. ROM. octombrie 1954, 155. Muncitorii din fabrici și uzine se străduiesc să livreze agriculturii noi mașini agricole. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2 374. Căci de lumea muncitoare Și de glia strămoșească, Nu-i putere pe sub soare Cîndva să mă despărțească. BENIUC, M. 125. Șaizeci de ani. . . muncitor luminat. . . Acuma, într-o zi, într-o săptămînă, într-o lună, moare schilodit. GALAN, Z. R. 340. Steaua mulțimilor muncitoare. BARANGA, V. A. 30. Pumni îndîrjiți de muncitori Au spart zăgazul dinspre zori ! DEȘLIU, G. 38. Stăpînind puterea politică, muncitorii o folosesc în vederea desființării exploatării și a construirii socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1961, nr. 3, 45. Clasa muncitoare = (în capitalism) proletariat; (în socialism) clasă socială alcătuită din totalitatea oamenilor care muncesc în fabrici și uzine și care constituie forța conducătoare a societății. Clasa muncitoare din țara noastră a devenit clasa conducătoare în statul de democrație populară. SCÎNTEIA,1952, nr. 2 407, cf. 1953, nr. 2 738. Ideologia clasei muncitoare se întemeiază pe ideea că omul este capitalul cel mai de preț. CONTEMP.1953, nr. 357, 2/2. țărănime muncitoare = totalitatea țăranilor săraci și mijlocași; totalitatea țăranilor cooperatori. Conștiința de clasă a țărănimii muncitoare s-a ascuțit. CV 1949, nr. 6, 24. Clasa muncitoare aliată cu țărănimea muncitoare a devenit clasa conducătoare în stat. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 738. 3. Adj. Care iubește munca (3); harnic, activ. Un părinte de familie muncitor. MARCOVICI, D. 3/10. Nevasta acestui sărac era muncitoare și bună la inimă. CREANGĂ, P. 37. Era o fire muncitoare. ap. TDRG. Foamea se uită la poarta omului muncitor, dar nu poate intra. ZANNE, P. III, 557. ♦ (Rar) Plin de muncă (3). Se așeză la tîrgușorul Vama, unde petrecu o viată muncitoare și îmbelșugată. CONV. LIT. XI, 102. II. S. m. sg. art. (Ieșit din uz) Numele unei țesături de bumbac; americă. Pînză nealbită (muncitorul). NOM. MIN. I, 424. – Pl-: (I) muncitori, -oare. – Munci + suf. -tor.