muniție sf [At: ȘINCAI, HR. III, 295/13 / V: (înv) ~iune, (reg) ~nâț~ (Pl: ~iuri), monâție / P: ~ți-e / Pl: ~ii / E: ger Munition, lat munitio, -onis, fr munition] (Mpl; lsg csc; ccr) 1 Proiectile și accesoriile acestora, folosite la armele de foc. 2 (Pex; pop) Armament. 3 (Pgn) Denumire generică dată cartușelor pentru armamentul de infanterie, grenadelor de tot felul, proiectilelor de artilerie, bombelor de aviație etc.

MUNIȚIE, muniții, s. f. (Mai ales la pl.; la sg. cu sens colectiv) Proiectile folosite la armele de foc (și accesoriile acestora). Dincolo de magaziile de muniții... își înalță fruntea o placardă strîmbă. SAHIA, N. 116. Văzură că au sfîrșit și munițiile și merindele. NEGRUZZI, S. I 173.

MUNIȚIE s.f. Totalitatea proiectilelor și a accesorilor acestora, folosite la armele de foc. [Gen. -iei, var. munițiune s.f. / cf. fr. munition, germ. Munition, lat. munitio].

MUNIȚIE s. f. totalitatea proiectilelor folosite la armele de foc. (< fr. munition, germ. Munition, lat. munitio)

MUNIȚIE ~i f. Totalitate de proiectile și accesorii ale acestora, folosite la armele de foc. /<germ. Muniton, lat. munitio, ~onis, fr. munition

amoniție sf vz muniție

amuniție sf vz muniție

moniție² sf vz muniție

munâție sf vz muniție

munițiune sf vz muniție

MUNIȚIUNE s.f. v. muniție.

muniți(un)e f. proviziune de răsboiu (obuze, bombe, praf de pușcă).

amoníție, V. munițiune.

amuníție, V. munițiune.

*munițiúne f. (lat. munitio, -ónis, întărire, d. munire, a întări). Echipament de războĭ al unuĭ soldat. Pl. Proviziunĭ de războĭ (arme, haĭne, alimente). – Și muníție. Pop. amuníție și amoníție (rus. amuníctĭa).

muniție (desp. -ți-e) s. f., art. muniția (desp. -ți-a), g.-d. art. muniției; pl. muniții, art. munițiile (desp. -ți-i-)

muniție (-ți-e) s. f., art. muniția (-ți-a), g.-d. art. muniției; pl. muniții, art. munițiile (-ți-i-)

muniție s. f. (sil. -ți-e), art. muniția (sil. -ți-a), g.-d. art. muniției; pl. muniții, art. munițiile (sil. -ți-i-)

muniție

muniție, -ții.

muniție (muniții), s. f. – Provizii (pl.). – Var. munițiune, amuniție. Fr. munition și var. din rus. amunicija (Sanzewitsch 197).

MUNIȚIE DE BORD cantitatea de muniție încărcată pe o aeronavă de luptă pentru armamentul de pe acesta.

MUNIȚIE s. v. armament.

MUNIȚIE s. (MIL.) (înv.) zephanea.

MUNIȚIE s. (MIL.) (înv.) zephanea.

muniție s. v. ARMAMENT.

MUNIȚIE s. f. (Mai ales la pl.; la sg. cu sens colectiv) Proiectile (și accesoriile acestora) folosite la armele de foc; p. e x t. (popular) armament. Ghica Vodă. . . au lăsat 3 tunuri, multe steaguri, multă muniție și multă zăhărea. ȘINCAI, HR. III, 295/13. Oastea turcească mai mult nu este în ființă. Au pierdut 40 tunuri, patru mortiare, o mulțime de pușci și de muniții. CR (1829), 85³0, cf. 18²/24. Plătesc pe an un tribut ce se cuprinde în muniții... și materialuri de războiu. AR (1830), 89²/36. Muniție și toate cele trebuincioase la război să încarcă și să descarcă în toate părțile. GT (1839), 51^a/3. Se ocupară. . . cu hamurile de la baterii și cară de munițiuni și transporturi. BARIȚIU, P. A. II, 424. Au sfîrșit și munițiile și merindele. NEGRUZZI, S. I, 173. Osman-Pașa primește dinspre apus coloane de munițiuni și de proviant. MAIORESCU, D. II, 97, cf. I, 551. Dincolo de magaziile de muniții. . . își înalță fruntea o placardă strîmbă. SAHIA, N. 116. Toată lumea își curăța muniția și se pregătea de masă. SADOVEANU, O. II, 435. Muniție n-am căpătat nimic, tunuri n-am avut. T. POPOVICI, S. 399. Dumneavoastră ați putea să ne dați muniții. V. ROM. ianuarie 1955, 99. Cu monîtîia la schinare. GRAIUL, I, 486. – Pronunțat: -ți-e. – Pl.:muniții.- Și:(învechit) munițiune, (regional) munîție (pl. munîțiuri T. PAPAHAGI, M. 226), monîție s. f. – Din germ. Munition, lat. munitio, -onis, fr. munition.