MUNTEAN, -Ă, munteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Muntenia. 2. S. m. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. 3. Adj. Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean.

muntean¹ [At: CANTEMIR, IST. 370 / Pl: ~eni / E: munte + -ean] 1 sm (Îoc câmpean, vălean) Om originar de la munte (1). 2 sm (Îoc câmpean, vălean) Om care trăiește la munte (1). 3 a Care aparține locuitorilor de la munte (1) Si: muntenesc. 4 a Specific locuitorilor de la munte (1) Si: muntenesc. 5-6 sm Persoană care (face parte din populația de bază a Munteniei sau) este originară de acolo. 7 smp Populație a Munteniei. 8 sa Vânt care bate dinspre nord sau dinspre răsărit Si: (reg) băltăganul.

muntean² s [At: LB / Pl: nct / E: ns cf muntean¹] (Trs; înv) Monedă nemțească.

MUNTEAN, munteni, s. m. 1. Persoană care face parte din populația de bază a Munteniei ori este originară de acolo. 2. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. ♦ (Adjectival) Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean.

MUNTEAN, -Ă, munteni, -e, s. m. și f. 1. Persoană care locuiește la munte, de la munte. Munteanului i-i dat să-și cîștige pînea cea de toate zilele cu toporul. SADOVEANU, B. 10. Ești tu fată de muntean sau copilă de vălean? ALECSANDRI, P. I 97. ♦ (Adjectival) De la munte. Pentru noi, țăranii munteni,este o mare facere de bine! CREANGĂ, A. 19. Înaintînd am început a videa și sătenii în costumul muntean. NEGRUZZI, S. I 308. 2. Persoană care este originară din Muntenia sau locuiește în Muntenia. Măi muntene, măi vecine, Vină să te prinzi cu mine, Și la viață cu unire, Și la moarte cu-nfrățire! ALECSANDRI, P. A. 104.

MUNTEAN ~eni m. 1) Locuitor de la munte. 2) Persoană care face parte din populația de bază a Munteniei sau este originară din Muntenia. /munte + suf. ~ean

muntean a. dela munte. ║ m. 1. locuitor dela munte; 2. locuitor din Muntenia.

munteán, -că s., pl. enĭ, ence. Locuitor de la munte. Român, locuitor din Muntenia. S. n., pl. inuz. ene. Vîntu de nord (Munt. vest). V. vînt.

muntean adj. m., s. m., pl. munteni; adj. f. munteană, pl. muntene

!muntean adj. m., s. m., pl. munteni; adj. f. munteană, pl. muntene

muntean s. m., pl. munteni

muntean s. m., pl. munteni

MUNTEAN s., adj. 1. s. (IST.) plăieș. 2. adj. v. muntenesc.

MUNTEAN s., adj. 1. s. plăieș. 2. adj. muntenesc.

MUNTEAN¹ subst. 1. S. m. (În opoziție cu c î m p e a n, v ă l e a n) Om originar de la munte (1), care trăiește la munte, locuitor de la munte. Cu rușine ostrovan, iară cu cinste muntean a se numi și a se ținea, primea. CANTEMIR, IST. 370. Ești tu fată de muntean, Sau copila de vălean ? ALECSANDRI, P. I, 97. În jurul lor, munteni stau încet de vorbă. CAMIL PETRESCU, U. N. 222. Munteanul s-a zvîrlit în șa și a pornit înainte pe cararea din fînaț. SADOVEANU, F. J. 546. Se întoarse și văzu doi munteni cu sumăieșe scurte. id. O. IX, 25. Ies pe culoar și aflu la capătul vagonului doi munteni cu bocanci uriași. V. ROM. iulie 1957, 79. ◊ (Adjectival) Pentru noi, țăranii munteni, este o mare facere de bine ! CREANGĂ, A. 19. ♦ (Adjectival) Care aparține locuitorilor de la munte (1). specific locuitorilor de la munte; muntenesc (1). Am început a videa și sătenii în costumul muntean. NEGRUZZI, S. I, 308. 2. S. m. Persoană care face parte din populația de bază a țării Românești sau a Munteniei, ori este originară de acolo; (la pl.) populația țării Românești sau a Munteniei. Măi muntene, măi vecine, Vină să te prinzi cu mine. ALECSANDRI, P. II, 136. Din naștere-s muntean, Iar din botez sînt oltean. id. P. P. 291. (Adjectival) Se sculară șcheaii sîrbii și rumănii munteanii, de le luară țara de cătră Dunăre. MOXA, 377/17. Boierii ardeleni și munteni. ap. TDRG. Dăduse în 1574 tronul Moldovei lui Petru Șchiopul, principe muntean. XENOPOL, I. R. V, 47. 3. Subst. (sg. art.) Numele unui vînt care bate dinspre nord sau dinspre răsărit; (regional) băltăganul. Munteanul, vîntul polului miezii nopți. PISCUPESCU, O. 70/15, cf. HEM 2 138, 3 072. Zile întregi a nins și „munteanul” a viforît turbat. ap. TDRG. Băltăganul este un vînt de răsărit; pentru unele părți, băltăganul se numește și muntean. PAMFILE, VĂZD. 54, cf. H II 50, 84, 92, IV 15, 68, 109, VII 174, IX 430, XIV 256, XVI 16. – Pl.: munteni. – Munte + suf. -ean.

MUNTEAN² subst. (Învechit, prin Transilv.) „Zlot, florint nemțesc”. LB. Au da[t] Simion Morariu un muntean cu cap și Belden Ion alt munten (a. 1815). IORGA, S. D. XIII, 106. – Pl.: ? – Etimologia necunoscută. Cf. m u n t e a n¹.