muntenesc, ~ească [At: URECHE, ap. TDRG / Pl: ~ești / E: muntean¹ + -esc] 1-2 a (Îoc câmpenesc) De (la) munte. 3-5 a Care aparține (Munteniei sau) muntenilor¹ (5-6). 6-8 a Privitor (la Muntenia sau) la munteni¹ (5-6). 9 a Care provine din Muntenia. 10 a (Înv; îs) Țara Muntenească Țara Românească. 11 a (Îs) Stânjen ~ Veche unitate de măsură a lungimii, egală cu 1,96 m. 12 a (Trs; îs) Curcubetă ~ească sau bolovan ~ Pepene galben. 13 a (Îs) Mere ~ești (rotunde și coadișe) Specie de mere² (1). 14 sf (Reg) Soi de struguri cu boabe mari și zemoase și cu mulți sâmburi. 15 sfa Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 16 sfa Melodie după care se execută munteneasca (15).

MUNTENESC, -EASCĂ, muntenești, adj. 1. De munte. Eu știu... să duc să pască turma pe locuri muntenești. EFTIMIU, Î. 142. 2. Din Muntenia, al muntenilor (2). (Învechit și arhaizant) Țara Muntenească = Muntenia. Tomșa, așezat în Țara Muntenească, începu să lovească ținuturile moldovenești din margine. SADOVEANU, O. VII 159.

MUNTENESC ~ească (~ești) 1) Care este caracteristic pentru munteni; de muntean. 2) Care este de la munte. /muntean + suf. ~esc

muntenesc a. 1. din Muntenia; 2. se aplică la o rasă de boi mărunți și puțini la putere.

muntenésc, -eáscă adj. Al locuitorilor de la munte: port muntenesc. Din Muntenia, al Munteniiĭ: pronunțare muntenească.

Țara Muntenească f. nume topografic al Munteniei.

muntenesc adj. m., f. muntenească; pl. m. și f. muntenești

muntenesc adj. m., f. muntenească; pl. m. și f. muntenești

muntenesc adj. m., f. muntenească; pl. m. și f. muntenești

MUNTENESC adj. muntean.

MUNTENESC adj. muntean.

MUNTENESC, -EASCĂ adj., s. f. 1. Adj. (În opoziție cu c î m p e n e s c) De (la) munte, muntean¹ (1). Cf. LB, BARCIANU. În satele muntenești casele sînt semănate neregulat. . . pe coastele dealurilor. ap. TDRG. Să duc să pască turma pe locuri muntenești. EFTIMIU, Î. 142. Copiliță, unde te duci ? – Să dau. . . gură la doi voinici . . . La voinici muntenești. MAT. FOLK. 476. 2. Adj. Care aparține țării Românești, Munteniei sau muntenilor¹ (2), privitor la țara Românească, la Muntenia sau la munteni¹, care provine din țara Românească sau din Muntenia. Oaste tătărească și muntenească. URECHE, ap. TDRG. Prin jud. Covurlui se dobîndește coloarea roșie închisă numită și roșu muntenesc. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 121. Cum că . . . Cultura muntenească a fost mai în scădere, ne-o mărturisesc de la început scriitorii vremii. IBRĂILEANU, SP. CR. 17. ◊ (Învechit; despre oameni) Radul Vodă fâcînd nuntă cu fiiul său Alexandru Vodă, domnul muntenescu au luat pre fata lui Scarlat celui bogat de la Țarigrad. NECULCE, 16, cf. 36. Pe Preda. . . neputindu-l suferi boierii muntenești, au pus domn Valahiei pre Radul VII. ȘINCAI, HR. II, 145/31. 4 (învechit) țara Muntenească = țara Românească; Muntenia. Să lăsăm acmu țara Muntenească, di om scrie înainte la rîndul său. NECULCE, L. 354. Au împrăștiat oastea pren Moldova și pren țara Muntenească. id. ib. 377. Tomșa, așezat în țara Muntenească, începu să lovească ținuturile moldovenești din margine. SADOVEANU, O. V, 696. Stînjen muntenesc = veche unitate de măsură a lungimii, egală cu 1,96 m. Stîlpii colonadei de la poarta mînăstirei Cotroceni au înălțime uniformă de 1 m 96, lungimea oficială a stînjenului muntenesc, I. BRĂESCU, M. 4. (Prin Transilv.) Curcubetă muntenească sau bolovan muntenesc = pepene galben. Cf. ALR I 856/131, 857/112. Mere muntenești = numele unei specii de mere² (I 1). BULET. GRĂD. BOT. I, 76. Mere muntenești (rotunde și) coadișe = numele unei specii de mere² (I 1). Cf. ȘEZ. V, 42, XV, 69, BULET. GRĂD. BOT. I, 77. 3. S. f. (Regional) Soi de struguri cu boabe mari și zemoase și cu mulți sîmburi. HEM 1 531. 4. S. f. art. Numele unui dans popular. Cf. SEVASTOS, N. 282, PAMFILE, J. III, 9, VARONE, D., H VI 98. – Pl.: muntenești. – Muntean¹ + suf. -esc.