murdar, ~ă a [At: KOTZEBUE, U. 7^V/19 / V: (reg) ~al, mâr~, mârdal / Pl: ~i, ~e / E: tc murdar] 1 (Îoc curat) Acoperit, îmbâcsit, plin de murdărie, de pete Si: jegos, mânjit, nespălat, slinos, soios, (reg) mocicoș, muruit (2), muscuros (1), muzgurit, mârșav (2). 2 (D. ființe) Care nu respectă curățenia, care se complace în murdărie (1). 3 (D. apă, lumină etc.) Lipsit de claritate, de limpezime Si: tulbure. 4 (Fig) Vrednic de dispreț Si: josnic, mârșav, venal. 5 (D. cuvinte) Obscen.

MURDAR, -Ă, murdari, -e, adj. 1. (în opoziție cu curat) Plin de pete, acoperit de praf, de murdării sau de gunoi; nespălat, impur, întinat. Băgară de seamă că hainele lor sînt murdare. ISPIRESCU, L. 40. Înaintea patului, o masă murdară. EMINESCU, N. 38. În scunda tavernă mohorîtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare. stătea posomorită, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită. id. o. i 56. ♦ (Despre ființe) Care nu respectă curățenia. ♦ (Despre apă sau despre lumină) Lipsit de limpezime, de claritate; tulbure. De prin crîșme... pătrundea prin ferestrele cu multe geamuri, mari și nespălate, o lumină murdară. EMINESCU, N. 34. 2. Fig. (Despre acțiuni omenești) Josnic, mîrșav, degradant; (despre oameni) care comite acțiuni urîte. Acuma vezi și tu cît e de murdar și de nevrednic de iubirea ta. REBREANU, I. 113. Dumneata sugi sîngele poporului. – Murdar! CARAGIALE, O. I 102. ♦ (Despre cuvinte) Necuviincios, obscen. Și începu să-i spuie vorbe murdare și s-o înjure, cu patimă. DUMITRIU, P. F. 37.

MURDAR ~ă (~i, ~e) 1) Care este plin de murdărie; zoios. 2) (despre persoane) Care nu respectă sau neglijează curățenia. 3) fig. Care este vrednic de dispreț; lipsit de scrupule. 4) (despre lumină, apă etc.) Care nu este limpede. 5) (despre culori) Care este lipsit de claritate. 6) (despre cuvinte sau despre expresii) Care vădește lipsă de pudoare. /<turc. murdar

murdar a. 1. necurat: apă murdară;. 2. obscen: vorbe murdare; 3. fig; sgârcit. [Turc. MURDAR].

murdár, -ă adj. (turc. murdar, mundar [d. pers. mürd, mort]; ngr. murdáris, alb. sîrb. murdar). Necurat, scîrnav: stradă, haĭnă, mînă murdară. Fig. Ordinar, trivial: vorbe murdare. Ignobil, gro...,^[1] vulgar: caracter murdar. Avar murdar, avar grozav. Adv. În mod murdar.

mârdal, ~ă a vz murdar

mârdar, ~ă a vz murdar

murdal, ~ă a vz murdar

mâini murdare sint. s. Corupție ◊ „Mâini murdare și la Londra. Suflă vânt de corupție tipic italiană și la Londra, anunță ziarul «The Guardian».” R.l. 22 III 93 p. 3 (după mâini curate)

murdar adj. m., pl. murdari; f. murdară, pl. murdare

murdar adj. m., pl. murdari; f. murdară, pl. murdare

murdar adj. m., pl. murdari; f. sg. murdară, pl. murdare

murdar

murdar (murdară), adj. – Soios, slinos, jegos. – Mr. murdar. Tc. (per.) murdar (Roesler 599; Șeineanu, II, 265; Loebel 66; Lokotsch 1516; Ronzevalle 160), cf. ngr. μουρντάρης, alb., sb. murdar. – Der. murdalnic, s. n. (înv., murdărie), din tc. murdalik; murdări, vb. (a face murdar); murdărie, s. f. (calitatea de a fi murdar; porcărie, măgărie); murdărisi, vb. (înv., a murdări), din ngr. μουρνταρεύω, aorist μουρντάρευσα.

honioș Cuvîntul, care înseamnă „murdar”, e atestat în MCD, p. 74 (din Vîlcele), fără etimologie, alături de honioși „a se murdări” și honioșag, acesta din urmă explicat prin magh. hanyagság „neglijență, nepăsare”; honioș apare și în Lex. reg. I, p. 20 (Șomcuta Mare) și mi-a fost semnalat de o ascultătoare de radio de la Gherla. Tamás socotește că honioș vine de la magh. hanyag, iar consoana finală s-ar datora influenței unui plural *honioji de la singularul neatestat *honiog. Mi se pare mai probabil că a fost împrumutat numai derivatul honioșag, care se explică nesilit din magh. hanyagság, iar honioș e un derivat regresiv de la acesta.

murdar, -ă, murdari, -e adj. (d. afacere etc.) ilegală, în afara legii.

MURDAR adj., s. v. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos.

MURDAR adj. v. ilegal, ilicit, incorect, mișelesc, necinstit, neclar, necorect, nelegal, neonest, obscen, rușinos, scelerat, tulbure.

MURDAR adj. 1. jegos, mânjit, negru, nespălat, pătat, răpănos, slinos, soios, (livr.) maculat, (rar) tăvălit, terfelit, (înv. și pop.) picat, scârnav, (pop.) zăbălos, (reg. și fam.) puchinos, puchios, pucios, (reg.) dervelit, mazac, mârșav, muruit, muscuros, muzgurit, perceat, râpat, râpos, zoios, (Mold., Bucov. și Ban.) feștelit, (Transilv.) mocicoș, (Transilv. și Maram.) piscoș, ronghioș, (Transilv., Maram. și Bucov.) tinos, (înv.) smârced, smârd, (fam.) împuțit, păduchios. (O cămașă ~.) 2. jegos, mânjit, nespălat, slinos, soios, (pop. și fam.) janghinos, (pop.) îngălat, (reg.) imos, (fam.) împuțit. (Om ~.) 3. v. impur.

murdar adj., s. v. ABJECT. INFAM. JOSNIC. MIȘEL. MIZERABIL. MÎRȘAV. NEDEMN. NELEGIUIT. NEMERNIC. NETREBNIC. TICĂLOS.

murdar adj. v. ILEGAL. ILICIT. INCORECT. MIȘELESC. NECINSTIT. NECLAR. NECORECT. NELEGAL. NEONEST. RUȘINOS. SCELERAT. TULBURE.

MURDAR adj. 1. jegos, mînjit, negru, nespălat, pătat, răpănos, slinos, soios, (livr.) maculat, (rar) tăvălit, terfelit, (înv. și pop.) picat, scîrnav, (pop.) zăbălos, (reg. și fam.) puchinos, puchios, pucios, (reg.) dervelit, mazac, mîrșav, muruit, muscuros, muzgurit, perceat, rîpat, rîpos, zoios, (Mold., Bucov. și Ban.) feștelit, (Transilv.) mocicoș, (Transilv. și Maram.) piscoș, ronghioș, (Transilv., Maram. și Bucov.) tinos, (înv.) smîrced, smîrd, (fam.) împuțit, păduchios. (O cămașă ~.) 2. jegos, mînjit, nespălat, slinos, soios, (pop. și fam.) janghinos, (pop.) îngălat, (reg.) imos, (fam.) împuțit. (Om ~.) 3. impur, necurat, (pop.) spurcat. (Apă potabilă devenită ~.)

Murdar ≠ curat

Il faut laver son linge sale en famille (fr. „Rufele murdare trebuie spălate în familie”) – Voltaire a adresat aceste cuvinte enciclopediștilor, sfătuindu-i să nu aducă în public certurile dintre ei. Dar expresia ar fi rămas poate necunoscută, dacă n-ar fi reluat-o Napoleon. (Balzac, în romanul Eugenie Grandet, o atribuie chiar direct lui Bonaparte). Într-o faimoasă diatribă, rostită la 1 ianuarie 1814 în fața deputaților care începuseră a cîrti împotriva lui și a administrației imperiale, Napoieon spuse: „Dacă aveți a vă plinge, trebuia să așteptați alt prilej cînd, în fața sfetnicilor mei sau chiar în fața mea, v-ați fi spus plîngerile și, în măsura în care ar fi fost întemeiate, vi le-aș fi satisfăcut. Dar explicația ar fi avut loc între noi, căci în familie, nu în public, se spală rufele murdare”. LIT.

MURDAR, -Ă adj. 1. (În opoziție cu c u r a t) Acoperit, îmbîcsit, plin de murdărie (1, 2), de pete; nespălat, mînjit, soios, slinos, jegos, (regional) mocicoș, muruit (2), muscuros (1), muzgurit, mîrșav (2). Și copiii babii era. . . murdari. KOTZEBUE, U. 7^v/19. O masă murdară. EMINESCU, N. 38. Băgară de seamă că hainele lor sînt murdare. ISPIRESCU, L. 40. Pe geamurile murdare de-abia pătrundeau cîteva raze de soare. REBREANU, R. II, 64. Se arătă la fereastra murdară lumina albă-sinilie a faptului de ziuă. MiRONESCU, S. A. 55. Ard, afumate, triste felinare Ca într-o crîșmâ umedă, murdară. BACOVIA, O. 15. Scot mănușile murdare. CAMIL PETRESCU, U. N. 365. Dacă l-ar descheia, i-ar găsi cămașa murdară. C. PETRESCU, C. V. 129. E tare murdar: ba de colb, ba de glod, ba de păcură. TEODOREANU, M. U. 401. I mîrdar. . . pe piele, are colb pe piele. ALR I 639/590. Îi nespălată sau mîrdară. ib. 640/542. Haine murdale. ALR II 3 263/836. Rufele murdare se spală acasă (sau în familie). Cf. ZANNE, P. III, 338. ♦ (Despre ființe) Care nu respectă curățenia, care se complace în murdărie (1). ♦ Lipsit de claritate, de limpezime; tulbure. Pătrundea prin ferestrele mari și nespălate o lumină murdară. EMINESCU, G. P. 3, cf. id. N. 34, ISPIRESCU, L. 37. 2. F i g. Vrednic de dispreț; josnic, mîrșav, venal. Să fii tu martor la astfel d-alianță murdară. ISPIRESCU, în ZEITSCHRIFT, XVIII, 110. Acuma vezi și tu cît e de murdar și de nevrednic de iubirea ta. REBREANU, I. 113. Cum ai putut să spui că ie întorci numaidecît și să mă lași acolo ? Cît de murdar ai fos t! CAMIL PETRESCU, T. II, 241, cf. V. ROM. decembrie 1954, 97. ♦ (Despre cuvinte) Necuviincios, ordinar, grosolan, obscen. - Pl.: murdari, -e. – Și: (regional) murdal, -ă, mîrdar, -ă, mîrdal, -ă (ALR II 3 390/551) adj. – Din tc. murdar.