murdărie sf [At: CONV. LIT. XXII, 57 / V: (reg) ~ălie / Pl: ~ii / E: murdar + ie] 1 Stare a ceea ce este murdar (1). 2 (Ccr) Strat de necurățenie care acoperă sau îmbâcsește ceva Si: jeg, rapăn, (rar) mânjeală, (reg) mâzgală (3), mocicoșag, moșcăleală, muruială (3). 3 Resturi nefolositoare Si: gunoi. 4 Excremente. 5 (Reg) Must (17). 6 (Fig) Caracter, atitudine, comportare sau faptă vrednică de dispreț sau imorală Si: josnicie, mârșăvie. 7 (Rar) Vorbă necuviincioasă, obscenă.

MURDĂRIE, murdării, s. f. 1. Strat de necurățenie care acoperă sau îmbîcsește ceva; (concretizat) obiect murdar, bun de aruncat; gunoi. Dar vezi, vezi să nu-mi facă murdărie ori să-mi umple casa cu cine știe ce mirosuri. REBREANU, R. I 169. Slugile împăratului rîdeau de dînsui și toate murdăriile le arunca pe bordeiul lui. ISPIRESCU, L. 154. 2. Fig. Faptă josnică, degradantă. Bine că nu m-ați amestecat și în murdăria asta. DEMETRIUS, C. 61. La cîte murdării nu m-am pretat, ca s-o spionez. CAMIL PETRESCU, T. II 106. ♦ Vorbă necuviincioasă.

MURDĂRIE ~i f. 1) Strat de impurități care acoperă sau îmbâcsește ceva. 2) Totalitate de lucruri murdare. 3) Lipsă de curățenie. 4) fig. Faptă, acțiune sau vorbă nedemnă de un om onest. /murdar + suf. ~ie

murdărie f. 1. starea celui murdar; 2. lucruri murdare; 3. fig. vorbe necuviincioase.

murdăríe f. (d. murdar). Starea lucrurilor și ființelor murdare. Fig. Faptă saŭ vorbă murdară. Pl. Materiĭ murdare, gunoaĭe.

murdălie sf vz murdărie

murdărie s. f., art. murdăria, g.-d. art. murdăriei; pl. murdării, art. murdăriile (desp. -ri-i-)

murdărie s. f., art. murdăria, g.-d. art. murdăriei; pl. murdării, art. murdăriile

murdărie s. f., art. murdăria, g.-d. art. murdăriei; pl. murdării, art. murdăriile

MURDĂRIE s. 1. jeg, necurățenie, (pop.) rapăn, scârnăvie, slin, (înv. și reg.) măzăcie, tină, (reg.) im, izină, jip, lip, mânjeală, mâzgală, mocicoșag, moșcoleală, muruială, negru, (înv.) murdarlâc, necurăție, smârdă. (Plin de ~ din cap până în picioare.) 2. v. gunoi.

MURDĂRIE s. v. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, mârșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie.

murdărie s. v. ABJECȚIE. FĂRĂDELEGE. INFAMIE. JOSNICIE. MIȘELIE. MÎRȘĂVIE. NELEGIUIRE. NEMERNICIE. NETREBNICIE. TICĂLOȘIE.

MURDĂRIE s. 1. jeg, necurățenie, (pop.) rapăn, scîrnăvie, slin, (înv. și reg.) măzăcie, tină, (reg.) im, izină, jip, lip, mînjeală, mîzgală, mocicoșag, moșcoleală, muruială, negru, (înv.) murdarlîc, necurăție, smîrdă. (Plin de ~ din cap pînă în picioare.) 2. gunoi, impuritate, necurățenie, (prin Ban. și Transilv.) bucluc, (Mold. și Transilv.) goz, (prin Olt.) smian, (prin Bucov. și Transilv.) șteah, (înv.) șterc. (Casă plină de ~ii.)

MURDĂRIE. Subst. Murdărie, murdărire, necurățenie, necurăție (înv.), ordură (rar), îngălare (pop.), îngălăciune (înv.); soi (rar), slin (reg.), jeg, rapăn, izină (reg.), izineală (reg.); mînjeală, mînjire, mînjitură (rar), mozoleală (reg.), întinare (reg.), pată, pătare; mîzgăleală, mîzgălitură. Gunoi, goz (reg.). Adj. Murdar, necurat, imund (livr.), sordid (livr.), ordurier (rar), îngălat (pop.); soios, slinos (reg.), jegos, răpănos, nespălat, izinit (reg.), mînjit, mozolit (reg.), întinat (reg.), imos (reg.), pătat, mîzgălit. Gunoios (rar). Vb. A fi murdar. A se murdări, a se soi (rar), a se mînji, a se mozoli (reg.), a se păta, a se întina (rar). A murdări, a îngăla (pop.), a soi (rar), a mînji, a mozoli (reg.), a tămînji (reg.), a păta, a mîzgăli. V. dezordine.

MURDĂRIE s. f. 1. Starea a ceea ce este murdar (1); (concretizat) strat de necurățenie care acoperă sau îmbîcsește ceva, j e g, r a p ă n, (rar) m î n j e a l ă (I 2), (regional) m u r u i a l ă (3), m o c i c o ș a g, m î z g a l ă (3), m o ș c o l e a l ă, (turcism învechit) m u r d a r l î c (1) ; resturi nefolositoare, gunoi. Maidane pline de murdării. CONV. LIT. XXII, 57. Toate murdăriile le arunca pe bordeiul lui. ISPIRESCU, L. 154. Dar vezi să nu-mi facă murdărie, ori să-mi umple casa cu cine știe ce mirosuri! REBREANU R. I, 169, cf. ALRM I/I h 184. 2. Excremente. ♦ (Regional) Must (I 8). Cf. ALR II 5 678/414, 886. 3. F i g. Caracter, atitudine, comportare sau faptă vrednică de dispreț, josnică, nedemnă, degradantă, imorală; josnicie, mîrșăvie, (turcism învechit) murdarlîc (2). Va să zică popa l-a ademenit să mă trădeze. . . Iată pînă unde merge murdăria unui cărturar ! REBREANU, I. 235, cf. 216. La cîte murdării nu m-am pretat ca s-o spionez. CAMIL PETRESCU, T. II, 106. Nici nu-ți imaginezi dumneata la cîte murdării trebuie să închizi ochii ca să capeți un rol. PETRESCU, C. V, 219. Bine că nu m-ați amestecat și în murdăria asta. DEMETRIUS, C. 61. Oamenii aceștia țesuseră în jurul fermei un lanț întreg de murdării, de falsuri, de corupție, de banditisme. V. ROM. martie 1954, 36. ♦ (Rar) Vorbă necuviincioasă, obscenă. Cf. LM. – Pl.: murdării. – Și: (regional) murdălie s. f. BUL. FIL. V, 168. – Murdar + suf. -ie.