MURUI, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati.

murui² vt [At: ODOBESCU, S. II, 514 / Pzi: ~esc / E: mur¹ + -ui] (Nob) A zidi.

murui¹ [At: HERODOT (1645), 43 / V: (reg) moroi / Pzi: ~esc și (reg) murui / E: cf ucr муровати] 1 vt A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă Si: a lipi, (reg) a mânji, a murlui (1), a măltări. 2 vt (Îrg) A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 3 vt (Îrg) A spoi cu var Si: a vărui. 4 vt (Reg) A trage o dungă neagră în jurul ferestrelor casei, în exterior. 5 vt (Îvr) A mâzgăli. 6 vt (Reg) A unge murdărind. 7 vt (Pex) A murdări. 8 vi (Buc) A face murdărie (1). 9 vi (Reg) A unge suprafața unui aluat cu muruială (8). 10 (Îrg) vt A spoi cu humă Si: a humui.

MURUI, muruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. (Reg.) A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. (Reg.) A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati.

MURUI, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A acoperi pereții unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi, a vărui. În cîteva zile toți patru pereții erau lipiți și muruiți. SLAVICI, N. I 20. ♦ A astupa crăpăturile sau golurile mici din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A uda cu apă sau a unge cu ou, grăsime etc. suprafața unui aluat înainte de a-l băga în cuptor. (Refl. pas.) [Colacii] se muruiesc (se ung) cu muruială făcută din făină de grîu muiată în apă gălbuie. ȘEZ. V 138. 3. A unge cu ceva care murdărește, a mîzgăli. Mă murui cu dohot de sus pînă jos. HOGAȘ, DR. II 148.

A MURUI ~iesc tranz. 1) (pereții sau pardoseala unei case) A acoperi cu un strat de lut muiat cu apă; a lipi. 2) A da cu var; a vărui. 3) pop. (pâinea și alte produse de panificație) A unge la suprafață cu un amestec special înainte de a da la cuptor. 4) pop. A face să se murdărească; a murdări; a păta; a mânji. /cf. ucr. murovati

muruì v. a netezi pereții unei case. [Serb. MURA, humă].

moroi⁵ v vz murui

muruĭésc v. tr. (sîrb. dial. mura, humă). Mold. Trans. Lipesc (spoĭesc) cu lut o casă țărănească. Murdăresc, mînjesc: a-țĭ murui mînile.

murui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiesc, 3 sg. muruiește, imperf. 1 muruiam; conj. prez. 1 sg. să muruiesc, 3 să muruiască

murui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiesc, imperf. 3 sg. muruia; conj. prez. 3 să muruiască

murui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiesc, imperf. 3 sg. muruia; conj. prez. 3 sg. și pl. muruiască

murui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiesc, conj. muruiască)

murui (-uesc, muruit), vb. – 1. A tencui, a zugrăvi, a drișcui. – 2. A (se) unge. – 3. A mînji, a murdări. Sb. mura „noroi” (Cihac, II, 206; Tiktin; Candrea). – Der. muruială, s. f. (tencuială, lipit cu lut).

MURUI vb. v. jegoși, mânji, murdări, păta.

MURUI vb. v. lipi.

MURUI vb. a lipi, (înv. și reg.) a spoi, (reg.) a lutui, a măltări, a mînji, a murlui, a tencui. (A ~ pereții unei case țărănești.)

murui vb. v. JEGOȘI. MÎNJI. MURDĂRI. PĂTA.

MURUI vb. (Mold.) A mîzgăli, a murdări. O basnă ciudată ca aceasta alcătuind, prostimii să o crează, cu condeiul hîrtia au muruit. CANTEMIR, HR. Etimologie: cf. ucr. murovati. Cf. f e ș t e l i, i m a, m î z g ă i.

muruí, muruiesc, v.t.r. (reg.) 1. A lipi cu lut pereții caselor tradiționale; a unge, a tencui: „Unde-s căsâle cu pământ, să muruiește cu humă moale” (Bilțiu, 2009: 60). 2. A (se) murdări, a (se) mânji (pe față, pe mâini; de obicei în timpul mesei și ref. la copii). – Din sl. mura „noroi, humă” (Șăineanu, Scriban); cf. ucr. murovati (DEX, MDA).

murui, muruiesc, vb. tranz. – (reg.) 1. A lipi cu lut pereții caselor tradiționale; a unge, a tencui. 2. A (se) murdări, a (se) mânji (pe față, pe mâini; de obicei în timpul mesei și ref. la copii). – Din sl. mura „noroi, humă” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, Candrea cf. DER); cf. ucr. murovati (DEX, MDA).

murui, muruiesc, vb. tranz. – 1. A lipi cu lut pereții caselor tradiționale; a unge, a tencui. 2. A (se) murdări, a (se) mânji (pe față, pe mâini; de obicei în timpul mesei și ref. la copii). – Din sl. mura „noroi” (Cihac, Tiktin, Candrea cf. DER); Cf. ucr. murovati (DEX).

MURUI¹ vb. IV. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) 1. (Complementul indică pereți, pardoseli etc.) A unge cu muruială (2), pentru a astupa crăpăturile sau găurile, a netezi cu lut și apă; a lipi, (regional) a mînji (2), a murlui (1), a măltări. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Femeile iau siga, o ard în foc și deleind-o apoi în apă, muruiesc cu dînsa casele. I. IONESCU, P. 39. „Lut” se numește argila amesticată cu alte elemente și frământată bine pentru a putea lipi sau murui cu ea. MÎNDRESCU, UNG. 31, cf. PAMFILE, J. III, 91. Se aflau într-un bordei destul de spațios, scobit prin malul pietros și muruit cu lut. CĂLINESCU, S. 719, cf. REV. CRIT. III, 161, com. BENIUC, CHEST. II 197/1, ALR II 3 395/64, ALRM II/I h 279, 280, A I 21, VI 26. ◊ R e f l. p a s. Cînd se apropie sărbătorile mari, se văruie în toate casele și se „muruiește” pe jos. PRIBEAGUL, P. R. 32. ♦ (Învechit și regional) A spoi cu humă (v. h u m u i) sau cu var (v. v ă r u i). Iaste fața [zidului] muruită cu albu var. HERODOT (1645), 43. În cîteva zile toți patru pereții erau lipiți și muruiți. SLAVICI, N. I, 20. Alții se adăposteau sub pămînt în bordeie muruite cu humă. SADOVEANU, O. XII, 295, cf. CHEST. II 374/18, A V 17. ♦ (Regional) A trage o dungă neagră în jurul ferestrelor casei (în exterior). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. (Învechit, rar) A mîzgăli. O basnă ciudată ca aceasta alcătuind, prostimii să o crează, cu condeiul hârtia au muruit. CANTEMIR, HR. 144, cf. 359. 3. (Regional) A unge (murdărind); p. e x t. a murdări, a mînji (1). În tină să s(ă) tăvălească, bărbile să-ș muruiască (a. 1773). GCR II, 98/38. O femeie fură o fărmătură [din aluat] și vrea să-l muruie pe mire. SEVASTOS, N. 77. Mă dezbrăcă pin' la pele, mă murui cu dohot de sus pînă jos. HOGAȘ, DR. II, 148. În odaie însă stăpînea un întuneric tulbure, cenușiu, din care de abia se deslușea[u] cele trei geamuri, ca niște lespezi muruite cu leșie. REBREANU, NUV. 225. Picioarele desculțe le moroim prin noroi. STANCU, D. 84. Își muruie fața cu funingine. PAȘCA, GL. ◊ R e f l. S-o muruit cu baligă. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. S-a muruit cu furingine. ALR II 3 517/102. ♦ I n t r a n z. (Prin Bucov.) A face murdărie (1). LEXIC REG. 105. 4. (Regional; complementul indică pîine, colaci, pască, mălai) A unge pe deasupra cu muruială (1). Cf. PAMFILE, J. III, 91. (R e f l. p a s.) Colacii se vîră în cuptor după ce se muruiesc. ȘEZ. V, 138, cf. VII, 33, A VI 26. – Prez. ind.: muruiesc și (regional) murui. - Și: (regional) moroi vb. IV. Cf. ucr. м у р о в а т и.

MURUI² vb. IV. T r a n z. (Neobișnuit) A închide într-un zid, într-o zidărie; a zidi. O misterioasă stafie muruită și . . . un nepriceput meșter Manole. ODOBESCU, S. II, 514. – Prez. ind.: muruiesc. – Mur¹ + suf. -ui.