mutră sf [At: ALECSANDRI, T. I, 418 / Pl: ~re / E: ngr μοῦτρα] 1 (Fam) Față. 2 (Fam) Obraz. 3 (Fam) Figură. 4 (Fam; îe) Nu e de ~ra lui E mai presus de ce i s-ar cuveni. 5 (Fam; îe) E după ~ra lui E după rangul, după condiția socială a cuiva. 6 (Rar; îe) Mai ai ~ să vorbești Mai ai îndrăzneala să spui. 7 (Rar) Reprezentare plastică a figurii omenești. 8 (Fam) Expresie a feței Si: mină², fizionomie. 9 (Fam; îe) A face ~re A nu fi de acord, a face mofturi. 10 (Nob; cdp ger Gesichter schneiden; îe) A tăia ~re A se strâmba. 11 (Pfm) Înfățișare. 12 (Pfm) Chip. 13 (Pex; dep) Persoană.

MUTRĂ, mutre, s. f. (Familiar, uneori peiorativ) 1. Figură, obraz, față. Toader Strîmbu, la cîțiva pași, răbufni cu o mutră roșie de ură. REBREANU, R. II 197. Privitorii de pe mal își strîmbau gîtul... să vadă mutrele călătorilor de pe punte. BART, E. 79. Nu mai aveam de-a face cu colegii mei de bancă, ci cu mutrele burghezilor, care nu se gîndeau decît cum să înșele și să nu fie înșelați. DEMETRESCU, O. 95. 2. Înfățișare, mină, fizionomie. Rîdea toată vremea de mutra morocănoasă și solemnă a lui Trăilă. DUMITRIU, N. 180. Mutra-i oarecum arată suflet ager și deștept. HASDEU, R. V. 31. ◊ Expr. Nu e de mutra lui = nu e pentru el, e mai presus de ce i s-ar cuveni. După mutra cuiva = după rangul, după condiția socială a cuiva. Luă de soție o zînă după mutra lui. ISPIRESCU, U. 4. A face mutre = a face mofturi, a se sclifosi. Muza îmi face mutre. ALECSANDRI, S. 165.

MUTRĂ ~e f. pop. 1) Față antipatică. 2) Ansamblu de trăsături specifice feței; expresie a feței; chip; fizionomie; mină. 3) Ființă umană; om; persoană. /<ngr. mútra

mutră f. 1. (ironic) obraz: mutră nerușinată; 2. fig. îndrăzneală: mai are mutră să-mi vorbească? 3. (ironic) personaj: toate mutrele acestea sunt pretinse de Romani EM.; 4. rang; nu e pentru mutra ta; 5. pl. nazuri: a face mutre. [Gr. mod. MUTRA, obraz].

mútră f., pl. e (ngr. mûtron, pl. mûtra, it. mútria, de aceĭașĭ origine cu șmotru, șmotresc). Iron. Față, obraz: mutră jidănească. Fig. Îndrăzneală, curaj, nas: n’are mutră să vie. Tip, personagiŭ: cine-ĭ mutra asta? Rang, nas: nu e de mutra ta aicĭ, măĭ țopîrlane! Pl. A face mutre, a face mofturĭ (nazurĭ), a te arăta nemulțămit, a strîmba din nas.

mutră (desp. mu-tră) s. f., g.-d. art. mutrei; pl. mutre

mutră (mu-tră) s. f., g.-d. art. mutrei; pl. mutre

mutră s. f. (sil. -tră), g.-d. art. mutrei; pl. mutre

mutră (mutre), s. f. – 1. Față, mină, chip. – 2. Strîmbătură, grimasă, schimonoseală. – 3. Fasoane, nazuri. – Mr. mutră. Ngr. μοῦτρον (Tiktin; Gáldi 212), cf. bg. mutra, sl. motriti (a privi) › mr. mutrescu, megl. măntres, mutriri (a privi). – Der. mutros, adj. (năzuros).

mutră, mutre s. f. (peior.) 1. față, figură 2. individ, persoană

a aranja mutra cuiva expr. a desfigura pe cineva

a boți mutra (cuiva) expr. a desfigura (pe cineva) în bătaie.

a face mutre expr. 1. a fi exagerat de pretențios. 2. a se manifesta ostil față de cineva.

a învineți mutra / spinarea cuiva expr. a bate pe cineva foarte tare.

a șifona mutra expr. (cuiva) expr. a desfigura (pe cineva) în bătaie.

mutră de-împins vagoane expr. (d. oameni) urât; grosolan, necioplit; cu o înfățișare neplăcută.

mutră plouată expr. 1. mahmur; indispus. 2. trist, necăjit.

MUTRĂ s. v. aer, aspect, chip, expresie, față, figură, fizionomie, individ, ins, înfățișare, mină, obraz, om, persoană.

mutră s. v. AER. ASPECT. CHIP. EXPRESIE. FAȚĂ. FIGURĂ. FIZIONOMIE. INDIVID. INS. ÎNFĂȚIȘARE. MINĂ. OBRAZ. OM. PERSOANĂ.