mândră f. fată frumoasă, dragă, iubită: cântă-ți, mândro, cântecul POP. [V. mândrie].

MÂNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”.

MÂNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. – Din sl. mondrŭ „înțelept”.

MÎNDRĂ, mîndre, s. f. (În limbaj poetic) Fată sau femeie pentru care un bărbat simte o dragoste deosebită; cuvînt cu care un bărbat se adresează fetei sau femeii iubite; dragă, iubită. Cînd mîndra mea doarme în păru-i bălai, Cînd stelele tremur și apele sună, Răsai, Lumină de lună! EMINESCU, O. IV 542. Calea e a ta, Mîndra e a mea, Și de nu mi-o dai, Hai la luptă, hai! HASDEU, R. V. 75. Cîntă-ți, mîndro, cîntecul, Că mi-e drag ca sufletul. ALECSANDRI, P. P. 24.

MÂNDRU² ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care se află în relații de dragoste cu altă persoană de sex opus; iubit. /<sl. mondru

mândră (iubită) (pop.) s. f., g.-d. art. mândrei; pl. mândre

mândră (iubită) (pop.) s. f., g.-d. art. mândrei; pl. mândre

mîndru

mândrele v. rustemul.

MÂNDRA 1. V. Parângu Mare. 2. Com. în jud. Brașov, situată în Depr. Făgăraș, pe stg. Oltului, la confl. cu Sebeș; 2.962 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul M.). Expl. de turbă. Creșterea bubalinelor. În satul M., menționat documentar în 1400, se află biserica Înălțarea Domnului (1779), în satul Râușor există bisericile Cuvioasa Parascheva (de Sus, 1698) și Cuvioasa Parascheva (de Jos, 1758), iar în satul Șona, biserica Adormirea Maicii Domnului (1706).

SLOBOZIA MÂNDRA, com. în jud. Teleorman, situată în V C. Boian, pe râul Sâiu; 2.102 loc. (2005). Biserica Sf. Nicolae (sec. 19), în satul S. M.

mîndre s. pl. v. IELE.

mấndru, -ă, mândri, -e, adj., s.m.f. 1. (adj.) Frumos, arătos, falnic: „Mândru și-o gătat pân casă” (Calendar, 1980). 2. (s.m.) Drăguț, iubit. ■ (top.) Mândra Vedere, deal în loc. Dănești, în apropierea stațiunii balneare. ■ (onom.) Mândru, Mândruț, Mândruțescu, Mândrilă, nume de familie în jud. Maram. (Sec. XVI). – Din sl. mondru „înțelept” (DEX, MDA).