mânuitor, ~oare smf [At: C. PETRESCU, A. R. 19 / Pl: ~i, ~oare / E: mânui + -tor] 1 (Udp „de”) Persoană care mânuiește (1) ceva. 2 (Udp „de”; îs) ~ de bani Persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni publice.

MÂNUITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care mânuiește ceva. * ~ de bani persoană care primește, păstrează și eliberează bani publici. [Sil. -nu-i-] /a mânui + suf. ~tor

MÎNUITOR, -OARE, mînuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mînuiește ceva. Aci, cunoștințele mînuitorului de cuțite s-au oprit. C. PETRESCU, A. R. 19. 2. (în expr.) Mînuitor de bani publici = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni publice. V. casier.

actor-mânuitor s. m. Artist specializat în mânuirea păpușilor (în special la teatrele pentru copii) ◊ „În toate cele trei spectacole, actorii-mânuitori ai teatrului au demonstrat o mare putere de dăruire, pasiune și energie.” Sc. 16 V 73 p. 6. ◊ „Curs seral de inițiere în Arta actorului-mânuitor.” I.B. 11 I 74 p. 3. ◊ „La unele reprezentații își dau concursul 25 de actori-mânuitori; una din piese este prezentată de un singur mânuitor de marionete”. R.l. 31 III 79 p. 6; v. și I.B. 12 I 76 p. 5 (din actor + mânuitor)

mânuitor (desp. -nu-i-) s. m., pl. mânuitori

mânuitor (-nu-i-) s. m., pl. mânuitori

mânuitor s. m. (sil. -nu-i-), pl. mânuitori

MÂNUITOR s. manipulator. (~ de bani.)

MÎNUITOR s. manipulator. (~ de bani.)

MÎNUITÓR, -OÁRE s. m. și f. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Persoană care mînuiește ceva, care are profesiunea de a mînui ceva. Aci, cunoștințele mînuitorului de cuțite s-au oprit. C. PETRESCU, A. R. 19. ◊ Mînuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). Este mînuitor de bani publici într-o mare administrație. caragiale, m. 235, cf. 239. Contabilii creșelor și căminelor de zi pot îndeplini și atribuțiuni de mînuitor de bani. BO 1951, 760. - Pl.: mînuitori, -oare. – Mînui + suf. -tor.