mârșăvie sf [At: CONACHI, P. 303 / V: (reg) măr~ / Pl: ~ii / E: mârșav + -ie] 1 Atitudine, faptă mârșavă (5) Si: infamie, josnicie, mișelie, ticăloșie, (reg) mârșăvenie. 2 Lașitate. 3 (Pop; gmț; îoc mărie¹, maiestate, înălțime; îs) ~a voastră Termen de reverență adresat căpeteniei dracilor.

MÂRȘĂVIE ~i f. Comportare sau faptă de om mârșav; josnicie; ticăloșie; abjecție. /mârșav + suf. ~ie

mârșăvie f. stare și faptă de mârșav.

mărșăvie sf vz mârșăvie

MÎRȘĂVIE, mîrșăvii, s. f. Mișelie, josnicie, ticăloșie, infamie. Ticălosul! în ce grad de mîrșăvie a ajuns! ALECSANDRI, T. 1718. – Variantă: mîrșevie (ODOBESCU, S. II 38) s. f.

MÎRȘEVIE s. f. v. mîrșăvie

MÎRȘEVIE s. f. v. mîrșăvie.

mîrșăvíe f. (d. mîrșav). Caracteru omuluĭ mîrșav. Faptă de om mîrșav.

mârșăvie s. f., art. mârșăvia, g.-d. art. mârșăviei; pl. mârșăvii, art. mârșăviile (desp. -vi-i-)

mârșăvie s. f., art. mârșăvia, g.-d. art. mârșăviei; pl. mârșăvii, art. mârșăviile

mârșăvie s. f., art. mârșăvia, g.-d. art. mârșăviei; pl. mârșăvii, art. mârșăviile

mîrșăvie

MÂRȘĂVIE s. v. ticăloșie.

MÎRȘĂVIE s. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie, (livr.) ignominie, turpitudine, (astăzi rar) scelerație, (pop. și fam.) parșivenie, (pop.) becisnicie, blestemățîie, scîrnăvie, spurcăciune, (reg.) mîrșăvenie, (înv.) bazaconie, blestemăciune, nebunie, necurat, necurăție, necurățire, păgînătate, păgînie, verigășie, (fig.) murdărie. (A comite o ~.)

MĂRȘĂVÍE s. f. v. mîrșăvíe.

MÎRȘĂVIE s. f. Atitudine sau faptă mîrșavă (3), mișelie (2), josnicie, ticăloșie, infamie, (regional) m î r ș ă v e n i e; lașitate. [Idolii] născociți chiar de tirani și-njugați la răutate, Firește le fu tovarăși la mârșăviile toate. CONACHI, P. 303. Prin dovezi neprihănite a luminat duhul sfîntului sobor ca să cunoască toată deșertăciunea și mârșăvia acestor urîte clevetiri. NEGRUZZI, S. I, 232, cf. 321, II, 218, POLIZU. Mergînd din mîrșăvie în mîrșăvie, a ajuns astăzi biciul oamenilor cinstiți și al țârei întregi. FILIMON, O. I, 112, cf. II, 133. Lasă-l să putrezească în mîrșăvia caracterului său, precum eu l-am lăsat împlântat în sînge, fără a avea nici o milă de el. ALECSANDRI, O. P. 30. Ticălosul ! în ce grad de mîrșăvie a ajuns. id. T. 1718. Focare de procese, de intrigi și de mîrșevii, precum sînt azi mănăstirile închinate din țările românești. ODOBESCU, S. II, 38, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CADE. Tare trebuie să fii mîndră de mîrșăvia ta. CAMIL PETRESCU, T. II, 259. În familia în care mă aflu, unul pîndește pe celălalt și-l cred capabil pe fiecare, pentru bani, de cele mai mari mîrșăvii. CĂLINESCU, E. O. II, 61. Era nespus de mîhnit că țara fusese împinsă la o mîrșăvie sângeroasă. BENIUC, M. C. I, 243. Iubitul meu, dacă voiești să răsplătești cînelui de zmeu și cățelei de maică mârșăvia lor, apoi te du înarmat acasă. SBIERA, P. 33. ◊ Mîrșăvia voastră = (glumeț, prin analogie cu luminăția voastră) termen de reverență adresat căpeteniei dracilor. V. m ă r i e¹, m a i e s t a t e (2), î n ă l ț i m e. Să trăiți, mîrșăvia voastră ! Eu mă duc să îndeplinesc nelegiuita voastră poruncă. CREANGĂ, P. 57. – Pl.: mîrșăvii. – Și: (regional) mărșăvie s. f. – Mîrșav + suf. -ie.