măcel sn [At: RUSSO, S. 147 / Pl: ~uri / E: pvb măcelări] 1 Ucidere cu sălbăticie a unei mulțimi fără apărare Si: masacru, (înv) măcelărie (4). 2 Luptă. 3 Război.

MĂCEL, măceluri, s. n. Ucidere de oameni în masă (mai ales în război, în acțiuni de reprimare, de opresiune etc.); masacru, carnaj. Neron!... E Roma-n flăcări, în lacrimi și-n măcel. MACEDONSKI, O. I 107. Măcelul se-nfierbîntă, Luptătorii sînt piept la piept. VLAHUȚĂ, O. AL. I 119. Acțiunea ținu mult și măcelul fu mare, cu pierdere mai multă din partea turcilor. BOLINTINEANU, O. 262.

MĂCEL ~uri n. Omor în masă (al unor oameni lipsiți de apărare); masacru. /v. a măcelări

măcel n. 1. tăiere; 2. fig. ucidere în massă, mare vărsare de sânge: bătălia se sfârși cu un măcel înfricoșat. [Lat. MACELLUM].

măcél n., pl. urĭ (lat. macĕllum și maccĕllus, tîrg de carne, pește, legume ș. a., de origine semitică, de unde și vgr. mákellon, îngrăditură, tîrg; it. macello, 1. măcelărie, 2. măcel, mare ucidere de oamenĭ; pv. masel, vfr. maisel; germ. metzel). Mare vărsare de sînge omenesc, măcelărie, căsăpie: războĭu mondial a fost un oribil măcel.

măcel s. n., pl. măceluri

măcel s. n., pl. măceluri

măcel s. n., pl. măceluri

măcel (măceluri), s. n. – Masacru, omor. Origine îndoielnică. Ar putea reprezenta lat. macĕllum (Pușcariu 1007), cf. it. macello, prov. masel, v. fr. maisel; dar nu apare în texte vechi și nu este popular. După Tiktin și Candrea, împrumut literar, din it. macello; această ipoteză ar fi plauzibilă, dacă s-ar presupune că cuvîntul următor, cu suf. de agent, s-ar menține datorită cuvîntului simplu. Der. măcelar, s. m. (casap), din lat. macĕllarius (Pușcariu 1008; Candrea-Dens., 1035; lipsește în REW 5200), cf. ngr. μαϰέλλάρης, de unde alb. makjeljar, it. macellaio; măcelăresc, adj. (de măcelar), atestat la Radu Popescu, la începutul sec. XVIII; măcelăreasă, s. f. (nevasta măcelarului); măcelări, vb. (a omorî, a extermina); măcelărie, s. f. (magazin de carne).

MĂCEL s. v. masacru.

MĂCEL s. masacru, (livr.) carnaj, hecatombă, (înv. și pop.) pierzanie, pierzare, (înv.) măcelărie, meserniță, tăiere. (Mare ~ a mai fost.)

MĂCÉL s. n. Acțiune sîngeroasă îndreptată, de obicei, împotriva unei mulțimi fără apărare ; omor (în masă), masacru, măcelărie (2), (livresc) carnaj, (învechit) măcelărie (3); fig. război, luptă. Acele cîmpii ce fumegau de pîrjol și de măcel. RUSSO, S. 147, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Acțiunea ținu mult și măcelul fu mare, cu pierdere mai multă din partea turcilor. BOLINTINEANU, O. 262. Măcelul continuă pînă la amiazi. MAIORESCU, D. II, 106. Dupe terminarea acelor năprasnice măceluri legiuni de zugravi și de petrari erau osîndiți ca să aștearnă pe ziduri. . . toate acele nemărginite epopee vînătorești. ODOBESCU, S. III, 79. Neron! . . . E Roma-n flăcări, în lacrimi și-n măcel. MACEDONSKI, O. I, 107. Măcelul se-nfierbîntă. Luptătorii sînt piept la piept. VLAHUȚĂ, O. A. II, 119. Aceasta nu ne împiedică de a simți groază împotriva măcelurilor între oameni. GHEREA, ST. CR. II, 85, cf. DDRF, BARCIANU, BRĂESCU, A. 218. Le vorbește despre eroism și-i îndeamnă la un nou măcel. SAHIA, N. 21. Știau întîi și mai ales recruții că le vine rîndul să se ducă la măcel. SADOVEANU, M. C. 72,. cf. id. 187. Din pricină că luase aspre măsuri pentru a împiedica măcelul armenilor, i se zicea de turci, în batjocură, ghiaur-pașa. BART, S. M. 22. De teama unui nou măcel, guvernul trimise pe înserate pe mitropolitul Neofit cu careta, să fâgâduiascâ lui Solomon iertarea dacă se va preda. CAMIL PETRESCU, O. II, 478. O bună parte din comediile sale, Aristofan le-a consacrat. . . biciuirii și ridiculizării ațîțătorilor la măceluri. V. ROM. septembrie 1954, 210, cf. BOUREANU, S. P. 2. – Pl.: măceluri. – Postverbal al lui măcelări.