măcelărire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: măcelări] 1 (Rar) Desfacere în bucăți și sortare a cărnii de consum de către măcelar. 2 Măcel (1).

MĂCELĂRIRE, măcelăriri, s. f. Acțiunea de a măcelări și rezultatul ei. 1. Măcel. Acuma măcelărire! Nici una din muierile ce căzură în mîinile voinicilor nu mai scăpa cu viață. ISPIRESCU, U. 53. Noaptea opri măcelărirea armatei musulmane și o feri de o destrucție totală. BĂLCESCU, O. I 201. 2. (Rar) Desfacerea cărnii de consum în bucăți, separarea felurilor de carne. Trebuia, înainte de toate, să-și dea părerea cît cîntărește carnea... apoi să facă măcelărirea în șasesprezece feluri de cărnuri. SLAVICI, O. II 126.

măcelărire s. f., g.-d. art. măcelăririi; pl. măcelăriri

măcelărire s. f., g.-d. art. măcelăririi; pl. măcelăriri

măcelărire s. f., g.-d. art. măcelăririi; pl. măcelăriri

MĂCELĂRIRE s. v. masacrare.

MĂCELĂRIRE s. distrugere, exterminare, masacrare, nimicire, stîrpire, (rar) măcelărit, (pop. și fam.) căsăpire. (~ unei populații.)

MĂCELĂRIRE s. f. Acțiunea de a (s e) m ă c e l ă r i. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF. 1. (Rar) Desfacere în bucăți și sortare a cărnii de consum de către măcelar. Cf. COSTINESCU. Trebuia. . . apoi să facă măcelărirea în șasesprezece feluri de cărnuri. SLAVICI, O. II, 126. 2. Ucidere (în masă), masacrare, măcel, (învechit) măcelărie (3). Acuma [să vezi] măcelărire ! Nici una din muierile ce căzură în mîinile voinicilor nu mai scăpa cu viață. ISPIRESCU, U. 53,cf. 84. Însă fără îndoială, un act ca acesta, măcelărirea „robului împărătesc” din Iași. . . ar fi spulberat tronul lui Brîncoveanu însuși. IORGA, L. I, 315.Pl.: măcelăriri. – V. măcelări.