MĂGĂDAN, măgădani, s. m. (Reg.) Măgădău. – Cf. măgădău.

măgădan sm [At: VLAHUȚĂ, ap. TDRG / Pl: ~i / E: ns cf măgădău] (Fam) Măgădău.

MĂGĂDAN, măgădani, s. m. (Reg.) Măgădău. – Et. nec. Cf. măgădău.

măgădán și -dăŭ m. (cp. cu magaoaĭe, mogîldeață, mogîldan și ung. magas, înalt. P. sufix, cp. cu bădăran). Sud. Goblezan, hojmalăŭ, lungan, vlăjgan, băĭetan înalt: uĭte măgădanu! (Sov. 186). – În Mold. nord macadăŭ (Șez. 36, 11).

măgădan (reg.) s. m., pl. măgădani

măgădan (reg.) s. m., pl. măgădani

măgădan s. m., pl. măgădani

măgădan (măgădani), s. m. – Vlăjgan, bărbat mare la trup. – Var. măgădău. Probabil creație spontană, cf. măgăoaie (var. măgăoană), s. f. (Olt., măgădău; sperietoare) și coșcodan.

MĂGĂDAN s. v. găligan, lungan, vlăjgan.

măgădan s. v. GĂLIGAN. LUNGAN. VLĂJGAN.

MĂGĂDÁN s. m. (Familiar) Măgădău. Dascălul din strana dreaptă, coșcogeamite măgădanu de român. VLAHUȚĂ, ap. TDRG. Moșul încărcă desagii și mergea bombănind: – Ti șa! Măgădan mare!. . . Băieții de seama lui. . . la moară. . . și chiar la tîrg. SĂM. III, 459, cf. CANDREA, F. 16, PAMFILE, A. R. 250. Cîțiva măgădani stăteau pe lîngă ziduri răsfoind cărți. STANCU, R. A. II, 33, cf. CIAUȘANU, V. 177. - Pl.: măgădani. – Etimologia necunoscută. Cf. m ă g ă d ă u.