MĂGĂREAȚĂ, măgărețe, s. f. 1. (Înv. și reg.) Măgăriță (1). 2. (Pop. și fam., în expr.) A cădea măgăreața pe cineva = a avea de suportat o neplăcere, o acuzație, o pedeapsă etc. fără a fi vinovat. – Măgar + suf. -eață. Cf. bg. magarec.

măgăreață sf [At: LEX. MARS. 229 / Pl: ~ețe, ~eți / E: măgar + -eață] 1 (Îrg) Măgăriță (1). 2 (Reg; îe) A pune pe ~ A se îmbăta. 3 (Dep) Fată sau femeie obraznică, ingrată sau proastă. 4 (Fig) Acuzație sau pedeapsă nedreaptă Si: năpastă, pacoste, (pfm) belea. 5 (Ban; Mun) Tuse convulsivă. 6 (Reg) Claie de grâu Vz măgar (13-14). 7 (Reg) Acoperiș de lemn la cuptorul de pâine construit afară.

MĂGĂREAȚĂ, măgărețe, s. f. 1. (Înv. și reg.) Măgăriță (1). 2. (Fam., în expr.) A cădea măgăreața pe cineva = a avea de suportat o neplăcere, o acuzație, o pedeapsă etc. fără a fi vinovat. – Măgar + suf. -eață.

măgăríță (est) și măgăriță (vest) f., pl. e (tot așa, bg. magaríca și sîrb. màgarica). Femela măgaruluĭ. – În Munt. vest măgăreață, pl. ețe.

măgăreață (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măgăreței; pl. măgărețe

măgăreață (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măgăreței; pl. măgărețe

măgăreață s. f., g.-d. art. măgăreței; pl. măgărețe

măgăreață, măgărețe s. f. (deț.) 1. dispozitiv pe principiul scripeților cu ajutorul căruia se transmit de la o celulă la alta diferite obiecte. 2. (prin ext.) obiect transmis prin intermediul acestui dispozitiv.

a cădea măgăreața (pe cineva) expr. 1. a avea de suportat o neplăcere / o acuzație etc. fără a fi vinovat. 2. a fi desemnat să îndeplinească o sarcină neplăcută.

MĂGĂREAȚĂ s. v. măgăriță, tuse convulsivă.

măgăreață s. v. MĂGĂRIȚĂ. TUSE CONVULSIVĂ.

MĂGĂREÁȚĂ s. f. 1. (Învechit și regional) Măgăriță (I). Cf. LEX. MARS. 229, H XI 284, ALR I 1 131, ALR II 5 533, A II 8, III 12. ◊ E x p r. A pune pe măgăreață = a se îmbăta. CHEST. VIII 108/19. ♦ Epitet injurios pentru o fată sau o femeie obraznică, ingrată sau proastă. (Glumeț) Ești măgăreață mare! CIAUȘANU, V. 177. ◊ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Viață măgăreață. . . Altădată dădeam eu în ea cu piciorul; acuma dă ea în mine cu copita. SADOVEANU, P. M. 185. 2. Fig. (Regional) Acuzație sau pedeapsă nedreaptă ; năpastă, pacoste, belea. A omorî un om nu e fleac. E o crimă, Grunz. Așa că o să las să cadă pe dumneata măgăreața. STANCU, R. A. III, 280. 3. (Ban. și prin sudul Munt.) Tuse convulsivă. Cf. H XVIII 161, ALR II/I h 120. 4. (Prin fostul județ Argeș) Claie de grîu. V. m ă g a r (I 1). LEXIC REG. 82. 5. (Regional) Acoperișul de lemn al cuptorului de pîine construit afară (Mangalia), CHEST. 326/136. – Pl.: măgărețe și măgăreți (ALR I 1 131/896). – Măgar + suf. -eață. Cf. bg. магарец.