MĂGĂRIȚĂ, măgărițe, s. f. 1. Femela măgarului (1); măgăreață. 2. Fig. Calificativ dat unei femei proaste, încăpățânate sau obraznice. [Acc. și: măgăriță] – Măgar + suf. -iță.

măgăriță sf [At: LB / V: ~gar~ / A și: măgăriță / Pl: ~țe / E: măgar + -iță cf bg магарица] 1 Femelă a măgarului (1) Si: (îrg) măgăreață (1), (înv) asină. 2 (Reg; îs) ~ de catâr Femelă a catârului. 3 (Reg) Cruce de dinapoi a căruței Si: scara căruței. 4 Floare care se face la capătul stâlpilor la unele case țărănești.

MĂGĂRIȚĂ, măgărițe, s. f. 1. Femela măgarului (1); măgăreață. 2. Calificativ dat unei femei proaste, încăpățânate sau obraznice. [Acc. și măgăriță] – Măgar + suf. -iță.

MĂGĂRIȚĂ, măgărițe, s. f. Femela măgarului. – Accentuat și: măgăriță.

MĂGĂRIȚĂ ~e f. 1) Femelă a măgarului. 2) fig. depr. Femeie proastă, încăpățânată sau obraznică. [G.-D. măgăriței] /măgar + suf. ~iță

măgăriță f. 1. femeiușcă măgarului; 2. crucea dinapoi a carului; 3. căciula stâlpilor la o casă țărănească.

măgăríță (est) și măgăriță (vest) f., pl. e (tot așa, bg. magaríca și sîrb. màgarica). Femela măgaruluĭ. – În Munt. vest măgăreață, pl. ețe.

!măgăriță s. f., g.-d. art. măgăriței; pl. măgărițe

!măgăriță/măgăriță s. f., g.-d. art. măgăriței/măgăriței; pl. măgărițe/măgărițe

măgăriță/măgăriță s. f., g.-d. art. măgăriței/măgăriței; pl. măgărițe/măgărițe

măgăriță, -țe.

măgăriță, măgărițe s. f. (peior.) fată sau femeie proastă, încăpățânată sau obraznică

MĂGĂRIȚĂ s. (ZOOL.) (înv. și reg.) măgăreață, (înv.) asină. (~ este femela măgarului.)

MĂGĂRIȚĂ s. v. ceatlău, cruce.

măgăriță s. v. CEATLĂU. CRUCE.^[1]

MĂGĂRIȚĂ s. (ZOOL.) (înv. și reg.) măgăreață, (înv.) asină. (~ este femela măgarului.)

Măgărița lui Balaam (corect: Bileam) – E o expresie izvorîtă dintr-o naivă și miraculoasă poveste biblică, unde e vorba de patrupedul prorocului cu numele de Balaam – animal care, la un moment dat, a căpătat grai omenesc. Se face referire la această legendară măgăriță cînd, spre uimirea tuturor, cineva ținut drept prostănac și taciturn, deschide deodată gura, capătă grai și spune anumite adevăruri cu destul bun simț. Cu multă causticitate e folosită această aluzie de către poetul Heinrich Heine, sub forma de „măgarul lui Balaam”. În ultima sa poezie, Pentru Mouche, elogiu al iubirii, rostit de un muribund pe patul unei atroce suferințe, nu poate uita de ura lui față de burghezul german, care-i tulbură extazul poetic cu apariția sa grotescă și stridentă de „măgar al lui Balaam”. În povestirea Salonul cu vechituri de Balzac, domnul du Croisier strigă după depoziția unei martore în fața tribunalului: „Minune! A grăit Măgărița lui Balaam!” BIB.

MĂGĂRIȚĂ s. f. I. Femela măgarului (I 1); (învechit și regional) măgăreață (1), (învechit) asină. Cf. LB, POLIZU. Bei lapte de măgăriță. PAMFILE, B. 65. Laptili di magarițî-i tari bun pentru tusî. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. La măgăriță bătrînă, frîu poleit, se zice la adresa femeilor bătrîne care se gătesc prea mult. Cf. ZANNE, P. I, 543. ♦ (Regional, în sintagma) Măgăriță de catîr = femela catîrului (Bănița-Petroșeni). A III 18. II. (Regional) 1. Crucea de dinapoi a căruței, scara căruței. Cf. DAMÉ, T. 10, PAMFILE, I. C. 132. 2. Floare care se face la capătul stilpilor la unele case țărănești, PAMFILE, I. C. 424. - Accentuat și: măgăriță. - Pl.: măgărițe. – Și: (regional) măgariță s. f. A III 7. – Măgar + suf. -iță. Cf. bg. магарица.