mămică sf [At: REBREANU, R. II, 31 / Pl: ~ici / E: mamă + -ică] 1-2 (Șhp) Mamă (1) (dragă) Si: mămicuță (1-2), mămițică (1-2), mămucă (1-2), mămuliță (1-2), mămușoară (1-2), mămuță (1-2), (fam) mămiță (1-2), (reg) mămulea (1-2), mămuleană (1-2), mămulică (1-2), mămulioară (1-2), mămulucă (1-2), mămuluță (1-2).

MĂMICĂ s. f. Diminutiv al lui mamă. Nicu, fricos, nu mai așteptă glasul mămicăi și se retrase grabnic după portiță. REBREANU, R. II 31. – Forme gramaticale: vocativ mămico și (familiar), prin analogie cu «tăticule», mămicule (DUMITRIU, B. F. 81).

!mămică (fam.) s. f., g.-d. art. mămicii; pl. mămici

mămică (fam.) s. f., g.-d. art. mămicăi/mămicii/mămichii; pl. mămici

mămică s. f., g.-d. art. mămicăi/mămicii/mămichii; pl. mămici

MĂMICĂ s. măicuță, (pop.) măiculiță, mămucă, mămuliță, mămușoară, mămuță, (reg.) măiciță, măiculeană, măiculuță, măicușoară, mămulea, mămuleană, mămulică, mămulioară, mămulucă, mămuluță, (fam.) mămincu, mămiță, mică, mimă.

MĂMICĂ s. măicuță, (pop.) măiculiță, mămucă, mămuliță, mămușoară, mămuță, (reg.) măiciță, măiculeană, măiculuță, măicușoară, mămulea, mămuleană, mămulică, mămulioară, mămulucă, mămuluță, (fam.) mămincu, mămiță, mică, mimă.

MĂMICĂ s. f. Diminutiv (hipocoristic) al lui m a m ă (I 1); (popular) mămucă¹ (1), mămuliță, mămușoară (1), mămuță (1), (familiar) mămiță, (regional) mămulea, mămuleană, mămulică (1), mămulioară, mămulucă, mămuluță. Nicu, fricos, nu mai așteptă glasul mâmicăi și se retrase grabnic după portiță. REBREANU, R. II, 31. - Pl.: mămici. – Voc.: mâmico și (familiar, prin analogie cu tăticule) mămicule. – Mamă + suf. -ică.