MĂMUȚĂ, mămuțe, s. f. (Rar) Mămică. – Mamă + suf. -uță.

mămuță sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (Reg) mam~ / Pl: ~țe / E: mamă + -uță] 1-2 (Pop; șhp) Mămică (1-2).

MĂMUȚĂ, mămuțe, s. f. (Pop.) Mămică. – Mamă + suf. -uță.

MĂMUȚĂ s. f. Mămucă. Iarna... se duceau tătuță și mămuța la Galați, unde aveau casa lor de reședință. SADOVEANU, P. M. 143.

mamuță sf vz mămuță

!mămuță (rar) s. f., g.-d. art. mămuței

mămuță (rar) s. f., g.-d. art. mămuței; pl. mămuțe

mămuță s. f., g.-d. art. mămuței; pl. mămuțe

MĂMUȚĂ s. v. măicuță, mămică.

mămuță s. v. MĂICUȚĂ. MĂMICĂ.

MĂMUȚĂ s. f. (Popular) Diminutiv al lui m a m ă. 1. Mămică. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Din cînd în cînd, șoptea: Gîtul, mămuță, valeu, mă înnăduș, parcă mor! CONTEMPORANUL, V, 292. Mămuța mea – o chema Amalia – era o frumuseță. SADOVEANU, P. M. 143. Vreau să-i dau mămuței, să-i poarte ea. STANCU, R. A. I, 22. Mi-i dor de mămuța Că i-am supt țîțișoara. ȘEZ. VIII, 127, cf. 64. 2. Cf. m a m ă (I 2). Adormește. . . Doar te-ar putea mama crește, Să fii mamii de-ajutor. . . Mămuții tale în casă. MARIAN, NA. 318. – Pl.: mămuțe. – Și (regional) mamúță s. f. BUDAI-DELEANU, LEX. – Mamă + suf. -uțâ.

MAMUȚĂ s. f. v. mămuță.