6 definiții pentru mărat

Explicative DEX

mărat, ~ă smf, a [At: PSALT. 286 / Pl: ~ați, ~e / E: pbl ml malehabitus] (Înv) 1-2 (Om) sărman. 3-4 (Om) nenorocit.

mărát, -ă adj. (ca și it. malato și fr. malude, bolnav, d. lat. male habitus, care se află rău, ca beat, cot d. bĭbĭtus, cŭbĭtus. Dar cp. și cu nsl. mârati, a-țĭ păsa, a te neliniști). Vechĭ. Acĭ Mac. Sărac, sărman, bĭet nenorocit. – În Ban. mărac (după sărac).

amărat, ~ă a vz mărat

Etimologice

mărat (mărată), adj. – Sărac, amărît, nenorocit. – Var. (Banat) mărac. Mr. mărat. Probabil în loc de *amărat, din amar, cf. amărît (REW 406). Der. din lat. male habitusit. malato, fr. malade (Tiktin; Candrea) pare dubioasă, ca și cea din gr. μέλας, cu suf. -atus (Capidan, LL, I, 285). Întîlnirea cu sl. márati „a se îngrijora” (Scriban) pare întîmplătoare. Var. se explică prin încrucișarea cu sărac.

Regionalisme / arhaisme

mărat, mărată, mărați, mărate, adj. (înv.) sărac, nenorocit, sărman.

Tezaur

MĂRÁT, -Ă adj. (Învechit ; și substantivat) (Om) sărman, nenorocit. Fiile Vavilonului vai de iale (măratele CV, mișiaoa D, mișelealor. H). PSALT. 286. Fiele Vavilonului măratele. CORESI, PS. 375/11. - Pl.: mărați, -te. – Probabil lat. malehabitus.

Intrare: mărat
mărat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărat
  • măratul
  • măratu‑
  • măra
  • mărata
plural
  • mărați
  • mărații
  • mărate
  • măratele
genitiv-dativ singular
  • mărat
  • măratului
  • mărate
  • măratei
plural
  • mărați
  • măraților
  • mărate
  • măratelor
vocativ singular
plural
amărat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amărat
  • amăratul
  • amăra
  • amărata
plural
  • amărați
  • amărații
  • amărate
  • amăratele
genitiv-dativ singular
  • amărat
  • amăratului
  • amărate
  • amăratei
plural
  • amărați
  • amăraților
  • amărate
  • amăratelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)