MĂRGĂRITĂREL, (1) mărgăritărele, s. n., (2) mărgăritărei, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Diminutiv al lui mărgăritar (1); mărgărităraș. 2. S. m. (Bot.; la pl.) Lăcrămioare. – Mărgăritar + suf. -el.

mărgăritărel [At: PISCUPESCU, O. 298/18 / V: (reg) ~int~ / Pl: ~e, (îrg, sm) ~ei / E: mărgăritar + -el] 1-4 sn (Șhp) Mărgărităraș (1-4). 5 s (Reg) Tufa lemnoasă, ca liliacul, cu frunze negre-verzi, care face boabe albe ca mărgăritarul, fără miros. 6 s (Med) Stomatită.

MĂRGĂRITĂREL, mărgăritărele, s. n. 1. Diminutiv al lui mărgăritar (1); mărgărităraș. 2. (Bot.; la pl.) Lăcrămioară. – Mărgăritar + suf. -el.

MĂRGĂRITĂREL, mărgăritărele, s. n. 1. Diminutiv al lui mărgăritar (1). O cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea părea muiată într-un aer de aur. EMINESCU, N. 8. 2. (Bot.; mai ales la pl.) Lăcrimioară. Cu voi, scumpe strugurele, Albe mărgăritărele, Primăvara-și face salbe. ALECSANDRI, P. I 123. Într-acest fel se fac toate celelalte ape, de mărgăritărel, de căpșune, de liliac alb. PISCUPESCU, O. 298.

mărgăritărél n., pl. e. Mărgăritar mic (din scoĭcă). Boala numită și mărgăritar. S. m., pl. eĭ. Alt nume al plantelor numite și mărgăritar.

mărgărintărel sf vz mărgăritărel

mărgăritărele n. pl. plantă de primăvară cu floricelele albe plăcut mirositoare (Convallaria majalis): mărgăritarele se mai numesc în Mold. lăcrămioare, în Tr. clopotele și suflețele, în Banat georgițe și în Dobrogea cerceluși.

!mărgăritărel² (floare) (înv., pop.) s. m., pl. mărgăritărei

mărgăritărel¹ (înv., pop.) s. m. / s. n., pl. m. mărgăritărei / n. mărgăritărele

MĂRGĂRITĂREL s. 1. mărgărităraș. 2. v. lăcrimioară.

MĂRGĂRITĂREL s. 1. mărgărităraș. 2. (BOT.; Convallaria majalis) lăcrimioară, mărgăritar, (pop.) mărgărit, (reg.) clopoțel, suflețel.

MĂRGĂRITĂRÉL subst. Diminutiv al lui m ă r g ă r i t a r. 1. S. n. Cf. m ă r g ă r i t a r (I 1). Dar cînd râde Rada, mărgăritărei Sînt pe lume oare scumpi ca dinții ei? COȘBUC, B. 208. ▭ Două mărgăritărele. 2. S.n. (Bot.) Lăcrimioare (Convallaria majalis). Cf. m ă r g ă r i t a r (II 1). Într-acest fel să fac toate celelalte ape, de mărgăritărel, de căpșune, de liliac alb. PISCUPESCU, O. 298/18. Floricica asta. . . merită numele de lăcrimioară și de mărgăritărel. NEGRUZZI, S. I, 97. Cu voi, scumpe strugurele, Albe mărgăritărele, Primăvara-și face salbe. ALECSANDRI, P. I, 123. O cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. EMINESCU, N. 8. Mirosea parfumul părului ei, care aducea a mărgăritărel. D. ZAMFIRESCU A. 47, cf. GÎRLEANU, L. 32. 3. Subst. (Regional) „Tufă lemnoasă, ca liliacul, cu frunze negre-verzi, face boabe albe ca mărgărintarul, fără miros”. ȘEZ. XV, 81. 4. Subst. (Med.) Stomatită. Cînd mărgăritărelul nu ține de o stare generală rea, el se vindecă ușor și repede. BIANU, D. S., cf. CANDREA, F. 221. – Pl.: (1, 2) mărgăritărele și (învechit și regional, m.) mărgăritărei. – Și: (regional) mărgărintărél subst. ȘEZ. XV, 81. – Mărgăritar + suf. -el.

MĂRGĂRINTĂRÉL subst. v. mărgăritărel.