mărunți [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (îrg) mănun~, mir~, mănunța, (cscj) manunta, mănunta, ~nta, ~ța, mirunța / Pzi: ~țesc / E: mărunt] 1 vt A tăia, a împărți, a rupe etc. în bucăți mici Si: (reg) a mărunțeli, (rar) a mărunțișa. 2 (Îlav) Pe ~te Cu mișcări scurte și repezi. 3 vt (Reg; c. i. bani) A schimba în mărunțiș (10).

MĂRUNȚI, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia mărunt, a fărîma în bucăți mici, a fărîmița, a pisa mărunt.

A MĂRUNȚI ~esc tranz. A desface în bucăți mărunte (tăind, sfărâmând, rupând etc.). /Din mărunt

mărunțì v. a face mărunt: 1. a micșora, a scurta; 2. a tăia în mici bucăți, a sfărâma, a pisa.

amărunți² v vz mărunți

manunta v vz mărunți

mănunta v vz mărunți

mănunța v vz mărunți

mănunți v vz mărunți

mărunta v vz mărunți

mărunța v vz mărunți

mirunța v vz mărunți

mirunți v vz mărunți

mărunțésc v. tr. Fac mărunt (tăind, sfărămînd): a mărunți pămîntu cu grebla. – Și inm- și am-. Vechĭ măruntéz și -jéz.

mărunți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțesc, 3 sg. mărunțește, imperf. 1 mărunțeam; conj. prez. 1 sg. să mărunțesc, 3 să mărunțească

mărunți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțesc, imperf. 3 sg. mărunțea; conj. prez. 3 să mărunțească

mărunți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțesc, imperf. 3 sg. mărunțea; conj. prez. 3 sg. și pl. mărunțească

MĂRUNȚI vb. 1. a fărâmița, a sfărâma, (rar) a amănunți, (Ban. și prin Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment în gură.) 2. v. pisa. 3. v. toca. 4. (reg.) a mărunțeli, a mărunțișa. (Taie mărunt sau ~.) 5. a pasa, a zdrobi. (A ~ legume, fructe.)

MĂRUNȚI vb. 1. a fărîmița, a sfărîma, (rar) a amănunți, (Ban. și prin Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment în gură.) 2. a pisa, a sfărîma, a zdrobi, (înv. și pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisălogi, a pisăza, (fam.) a pisăgi. (A ~ sare.) 3. a toca, (reg.) a tocăni, (Mold.) a hăcui. (A ~ furaje, ceapă.) 4. (reg.) a mărunțeli, a mărunțișa. (Taie mărunt sau ~.) 5. a pasa, a zdrobi. (A ~ legume, fructe.)

MĂRUNȚI vb. IV. Tranz. A tăia, a împărți, a rupe, a sfărîma în bucăți mici ; (Transilv., Maram., nordul Mold.) a mărunțeli, (rar) a mărunțișa. Și voi mărunți pre ei ca țărîna în fața vîntului. BIBLIA (1688), ap. TDRG, cf. ANON. CAR., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Fierbe trei zile necontenit piatra adevărată. . . spre a o mărunți. PAMFILE, S. V. 117. Auzi izbiturile ciocanelor cari mărunțeau piatra. AGÎRBICEANU, A. 69, cf. 200, 399, H XVIII 173, ALR I 578/860, ALR II 6 478/833, A IV 3. (F i g.) Pentru el traiul. . . cum îl mărunțea ea, n-avea nici un preț. IL ianuarie 1 960, nr. l, 20. ◊ A b s o l. Mărunțăz la pui. ALR I 1 989/860. ◊ R e f l. p a s. Vasele lui să vor mărunta și oalele lui le vor zdrobi. BIBLIA (1 688), 524¹/20. Se trece cu discuitorul. . . pentru ca să se mărunțească bine rădăcinile de buruieni. SCÎNTEIA, 1 952, nr. 2 400. ♦ (Î n l o c. a d v.) Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. Budulea cel bătrîn șchiopăta sprinten și pe mărunțite cu noi, fiindcă nu-și mai găsea rostul. SLAVICI, N. I, 165. ♦ (În fostul județ Caraș ; complementul indică bani) A schimba în bani (mai) mărunți (V 1). ARH. FOLK. III, 151. Ș-um ban ira mai mari nu puca să-l împartă... Lasă fraci, io l-oi manunta mîni. ib. – Prez. ind.: mărunțesc. – Și: (învechit și regional) mărunțá, măruntá vb. I, mănunțí (ALEXI, W.) vb. IV, mănunțá PONTBRIANT, D.), mănuntá (CDDE, TDRG), manuntá, (neobișnuit) mirunțá (lb) vb. I, mirunțí (ib.) vb. IV. – V. mărunt.

MANUNTÁ vb. I v. mărunți.

MĂNUNTÁ vb. I v. mărunți.

MĂNUNȚÁ vb. I v. mărunți.

MĂNUNȚÍ vb. IV v. mărunți.

MĂRUNTA vb. I v. mărunți.

MĂRUNȚA vb. I v. mărunți.