mărădic [At: (a. 1632), ap. KLEIN, D. 143 / V: mered~, morod~ sm, marad~ sn / Pl: (1, 2, 3) ~ici, (4, 5) ~uri / E: mg maradék] (Trs) 1 sm Urmaș. 2 sm (Csc) Posteritate. 3 (Îlav) Din ~ în ~ Din moși strămoși. 4 sn Rămășiță. 5 sn (Îf maradic) Bucată de lemn cu care se prelungește sau se repară o bârnă veche, pentru a putea fi folosită din nou la o construcție.

maradic sn vz mărădic

meredic sm vz mărădic

morodic sm vz mărădic

MĂRĂDIC s. v. coborâtor, descendent, odraslă, posteritate, progenitură, rămășiță, rest, scoborâtor, urmaș, viță, vlăstar.

mărădic s. v. COBORÎTOR. DESCENDENT. ODRASLĂ. POSTERITATE. PROGENITURĂ. RĂMĂȘIȚĂ. REST. SCOBORÎTOR. URMAȘ. VIȚĂ. VLĂSTAR.

MĂRĂDIC s. m. (Trans. SV) Descendent. Meredikuluj a szeu. VISKI, apud TEW. Etimologie: magh. maradék. Cf. r ă m ă ș i ț ă (2).

mărădíc, mărădici, s.m. (reg.; înv.) 1. Urmaș, descendent, moștenitor: „Și nime să nu o fure, sau să o dee, sau să o vîndă, fără numai eu, popa Nechita... Iară altul nime, nici mărădicu meu... ” (Bârlea, 1909: 27; doc. din 1760). 2. (s.n.) Rest, rămășiță. – Din magh. maradék „rest” (MDA).

mărădic, mărădici, s.m. – (reg.; înv.) 1. Urmaș, descendent, moștenitor (Papahagi, 1925; Ieud). 2. (s.n.) Rest, rămășiță. – Din magh. maradék „rest” (MDA).

mărădic, -i, s.m. – 1. Urmaș, descendent, moștenitor (Papahagi 1925; Ieud). 2. (s.n.) Rest, rămășiță. – Din magh. maradék „rest”.

MĂRĂDÍC s. m., s. n. (Prin Transilv.) I. S.m. Urmaș, descendent ; (cu sens colectiv) posteritate, urmași. Să n-avem modru și putere a ne tăgădui de el au de fecioru lui, au de mărădicu lui (a. 1 632). ap. KLEIN, D. 143, cf. IORGA, S. D. XIII, 58. Pînă cînd voi da doispreace florinți. . . eu, au mărădicul meu, pînă la aceaia vreame să stea iobagul zălog (a. 1 690). IORGA, S. D. XII, 233. Cine au îndrîzni, din fraț sau din mărădic, sau din streini, să o mute [cartea] sau să o fure sau să o vînză, să fie afurisit (a. 1 777). id. ib. XIII, 204, cf. 45, dr. IV, 1 080, BL II, 55, D. POP, M. 155. ◊ E x p r. Din mărădic în mărădic = din moși-strămoși. ALR II 3229/353. II. S. n. 1. Rămășiță, rest. ap. KLEIN, D. 143, cf. LEXIC REG. 14. 2. (În forma maradic) Bucată de lemn cu care se prelungește sau se repară o bîrnă veche, pentru a putea fi folosită din nou la o construcție (Eriu Sîncraiu-Carei). CHEST. II 125/376. - Pl: (I) mărădici, (II) mărădicuri. – Și: meredic, morodíc (ap. KLEIN, D. 143) s. m. ; maradic s. n. - Din magh. maradék.

MARADIC s. n. v. mărădic.

MEREDÍC s. m. v. mărădic.