mărăsân ssg [At: RETEGANUL, ap. DR IV, 741 / V: ~ășin, meres~ / E: ns cf lat malesanum] (Trs; Mar; în superstiții) 1 Prevestire rea. 2-3 Semn (rău) Si: cobe. corectat(ă)

mărășin ssg vz mărăsân corectat(ă)

meresân s (sg) vz mărăsân

MĂRĂSÂN s. v. cobe, piază rea.

mărăsîn s. v. COBE. PIAZĂ REA.

mărăsấn, s.n. v. meresân („semn rău”).

mărăsân, s.n. – v. meresân („semn rău”).

meresân, meresânuri, (mărăsân), s.n. – Prevestire, semn rău: „Când cântă găina cocoșește, atunci e de meresân, e sămn rău” (Papahagi, 1925: 318). – Lat. malesanum „nebun, smintit” (MDA).

meresân, -uri, (mărăsân), s.n. – Prevestire, semn rău: „Când cântă găina cocoșește, atunci e de meresân, e sămn rău” (Papahagi 1925: 318). – Lat. malesanum (MDA).

MĂRĂSÎN subst. (sg.) (Prin Transilv. și Maram. ; în superstiții) Prevestire sau piază (rea), semn (rău) ; cobe. Esta-i mărăsîn rău, își gîndi el. RETEGANUL, în DR. IV, 741. Cînd cîntă găina cocoșește, atunci e de meresîn, e semn rău. T. PAPAHAGI, M. 164. - Și: mărășin (VICIU, GL.), meresîn subst.(sg-) – Etimologia necunoscută. Cf. lat. m a l e s a n u m.

MĂRĂȘÍN subst. (sg.) v. mărăsîn.

MERESÎN subst. (sg.) v. #mărăsîn.@