NAIVITATE, naivități, s. f. 1. Însușirea de a fi naiv (1); comportare de om naiv; simplitate; nevinovăție, ingenuitate, candoare. 2. (Peior.) Lipsă de maturitate în judecată și în comportare; p. ext. vorbă, faptă, atitudine de om naiv (2). [Pr.: na-i-] – Din fr. naïveté.

naivitate sf [At: HELIADE, O. II, 80 / P: na-i~ / V: (îvr) ~vet~ / Pl: ~tăți / E: fr naïveté] 1 Lipsă de experiență, de artificialitate, de prefăcătorie Si: credulitate, nevinovăție (7), simplitate, sinceritate. 2 Comportare de om naiv (2) Si: candoare, inocență. 3 (Prt) Lipsă de maturitate în judecată, în comportare Si: nerozie (3), (îrg) nătărăie (3). 4 Fel de a judeca simplist. 5 Vorbă, faptă etc. specifică omului naiv (7).

NAIVITATE, (2) naivități, s. f. 1. Însușirea de a fi naiv (1); comportare de om naiv; simplitate; nevinovăție, ingenuitate, candoare. 2. (Peior.) Lipsă de maturitate în judecată și în comportare; p. ext. vorbă, faptă, atitudine de om naiv (2). [Pr.: na-i-] – Din fr. naïveté.

NAIVITATE, (2) naivități, s. f. 1. Însușirea de a fi naiv; simplitate, inocență, candoare, credulitate. Niște ochi în care lăcrămau naivitatea, simplitatea și umilința, fără nici un amestec de viclenie sau de fățărnicie. GALACTION, O. I 85. În locul ochilor de o infinită naivitate se aprinsese două văpăi de demon. DELAVRANCEA, H. T. 58. Amărăciunea unei tinereți apăsate... rămăsese încă într-o trăsătură de nespusă naivitate în jurul gurei. EMINESCU, N. 83. 2. (La pl.) Vorbe, fapte, atitudini de om naiv. Spune naivități. – Pronunțat: na-i-.

NAIVITATE s.f. 1. Însușirea de a fi naiv; simplitate; nevinovăție, candoare. 2. (La pl.) Atitudini, vorbe de om naiv; copilărie, prostie. [Pron. na-i-. / cf. fr. naïveté].

NAIVITATE s. f. 1. însușirea de a fi naiv; simplitate; nevinovăție, candoare. 2. (pl.) atitudini, vorbe de om naiv; copilărie. (< fr. naïveté)

NAIVITATE naivități f. 1) Caracter naiv. 2) Lipsă de maturitate în judecată sau în comportare. 3) Vorbă, faptă sau atitudine specifică unui om naiv. A spune naivități. [G.-D. naivității; Sil. na-i-] /<fr. naïveté

naivitate f. 1. simplitate naturală și grațioasă; 2. vorbe spuse din neștiință.

* naivitáte f. (fr. naïveté). Calitatea de a fi naiv, ingenuitate, candoare, simplicitate: naivitatea copiilor, unuï stil, unuï țăran. Vorbă naivă: a spune naivitățï.

naivetate sf vz naivitate

naivitate (desp. na-i-) s. f., g.-d. art. naivității; pl. naivități

naivitate (na-i-) s. f., g.-d. art. naivității; pl. naivități

naivitate s. f. (sil. na-i-), g.-d. art. naivității; pl. naivități

NAIVITÄT IST EIN BETRAGEN, WO MAN NICHT ACHT DARAUF HAT, OB MAN VON ANDEREN BEURTEILWIRD (germ.) naivitatea este o purtare prin care nu bagi de seamă că vei fi judecat de alții – Kant, „Menschenkunde”.

O, SANCTA SIMPLICITAS! (lat.) o, sfântă naivitate! – Exclamația lui J. Hus la vederea unei bătrâne, care în speranța unei răsplăți cerești, aruncă vreascuri pe rugul pe care el era ars. Constatare a unui act de ignoranță inconștientă sau de conformism naiv.

NAIVITATE s. 1. v. ingenuitate. 2. v. credulitate. 3. (rar) puerilitate. (~ picturii lui.) 4. v. copilărie.

NAIVITATE s. 1. candoare, credulitate, ingenuitate, inocență. (E de-o ~ dezarmantă.) 2. credulitate, simplicitate, simplitate. (~ și neștiința lui.) 3. (rar) puerilitate. (~ picturii lui.) 4. copilărie, prostie. (Ce faci tu e o ~!)

NAIVITATE s. f. 1. Însușirea de a fi naiv (1); simplitate, naturalețe, sinceritate și nevinovăție, credulitate; comportare, atitudine de om naiv. v. candoare, inocență. Naivitatea lui ajunge pînă a te face a zice că el credea singur cîte spunea, atît e de natural. HELIADE, O. II, 80, cf. 73, I., GOLESCU, C. Cu a sa naivetate, simplitate și chip interesant este destul să se arate pe șenă și să fie plăcută. CR (1833), 227¹/29. S-ar cuveni să mărturisesc în toată naivitatea, că m-a luat gura pe dinainte. NEGRUZZI, S. I, 263. Fanariotului îi plăcu naivitatea ciocoiului. FILIMON, O. I, 122. E o ființă sublimă, pe lîngă toată simplitatea și naivitatea ei. F (1897), 9. Naivitatea mea, în cercul vieții, devenise cunoscută, pînă și de copii. BACOVIA, O. 211. Ce fac eu atunci cu tăblița și abecedarul? întrebă cu naivitate Mitrea. SADOVEANU, M. C. 67. Nu-ți pierde niciodată, dragă băiete, naivitățile și temerile delicate și nu-ți fie rușine cu ele. ARGHEZI, T. C. 88, cf. 86. Titi... începea să depene istoria naivității profesorului de istorie... înșelat de un grup de școlari isteți. CĂLINESCU, E. O. I, 66. Politețea este triumful artificiului asupra naturii. Ea este într-un fel contrariul naivității. VIANU, M. 73. 🔸 fig. Avea... niște ochi în care lăcrămau naivitatea, simplitatea și umilința, fără nici un amestec de viclenie sau de fățărnicie. GALACTION, O. 85. 2. (Peiorativ) Lipsă de maturitate în judecată, în comportare, fel de a judeca simplist, copilăros; vorbă sau faptă specifică omului naiv (2), copilărie, prostie. Condițiile derizorii pe care Tudor le-a prezentat ocîrmuirii ar denota o enormă naivitate, dacă ar fi sincere. OȚETEA, T. V. 165. Indignați că nu i-am declarat cel puțin geniali, ei împing naivitatea pînă la inconștiență. ARGHEZI, T. C. 34. Intervențiile autorului ezită între naivități și platitudini. GL 1962, nr. 419, 2/5. – Pronunțat: na-i-. – pl.: naivități. – Și: (învechit, rar) naivetate s. f. – Din fr. naïveté.