NEABĂTUT, -Ă, neabătuți, -te, adj. 1. Care nu se abate din drumul pe care a apucat. 2. Care nu se abate de la un principiu, de la o normă; dârz, consecvent, ferm, intransigent. [Pr.: ne-a-] – Pref. ne- + abătut.

neabătut, ~ă a [At: MINEIUL (1776), 16^r2/21 / P: ne-a~ / Pl: ~uți, ~e / E: ne- + abătut] 1 Care nu se abate din drum. 2 Care nu poate fi abătut, întors din drum. 3 (Fig) Care nu se abate de la un principiu, de la o hotărâre etc. 4 Care nu cunoaște șovăială Si: ferm, intransigent, neclintit, tare.

NEABĂTUT, -Ă, neabătuți, -te, adj. 1. Care nu se abate din drumul pe care a apucat. 2. Care nu se abate de la un principiu, de la o normă; dârz, consecvent, ferm, intransigent. [Pr.: ne-a-] – Ne- + abătut.

NEABĂTUT, -Ă, neabătuți, -te, adj. Care nu se abate de la un principiu, de la o normă; ferm, dîrz, neclintit, consecvent. Era... neabătut din drumul cel drept, în care îl călăuzea o neprihănită conștiință. NEGRUZZI, S. I 244. – Pronunțat: ne-a-.

NEABĂTUT ~tă (~ți, ~te) (negativ de la abătut) Care nu se abate de la linia de conduită; credincios concepțiilor sale; consecvent. [Sil. ne-a-] /ne- + abătut

neabătut (desp. ne-a-) adj. m., pl. neabătuți; f. neabătută, pl. neabătute

neabătut (ne-a-) adj. m., pl. neabătuți; f. neabătută, pl. neabătute

neabătut adj. m. (sil. ne-a-), pl. neabătuți; f. sg. neabătută, pl. neabătute

NEABĂTUT adj. 1. v. hotărât. 2. v. ferm.

neabătut, -ă adj. 1 (în opoz. cu „șovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) dârz, decis, ferm, hotărât, intransigent, neșovăitor, statornic, <livr.> determinat, <rar> oțărât, <înv.> nepregetător, <fig.> bățos, inflexibil, neclintit, neflexibil, nestrămutat, <fig.; livr.> inebranlabil, <fig.; rar> sec, stâncos, <fig.; pop.> coios, <fig.; înv.> neclătit, neurnit, vârtos, vârtucios. Neabătut, tânărul i-a contrazis pe toți. 2 (în opoz. cu „șovăielnic”, „nesigur”; despre mers, pași etc.) apăsat², energic, ferm, hotărât, îndesat, neezitant, neșovăielnic, neșovăitor, sigur. Înaintează cu pași neabătuți.

NEABĂTUT adj. 1. decis, dîrz, ferm, hotărît, inflexibil, intransigent, neclintit, nestrămutat, neșovăitor, statornic, (înv.) nepregetător. (Om ~; caracter ~.) 2. ferm, hotărît, neșovăielnic, neșovăitor, sigur. (Cu pași ~.)

NEABĂTUT, -Ă adj. Negativ al lui abătut. 1. Care nu se abate (din drum), care merge pe drumul pe care a apucat; care nu poate fi abătut, întors, schimbat (din drum). Plecarea cătră înălțimea dumnezeirii cea neabătută și nepricepută. mineiul (1776), 16^r2/21, cf. 75^r2/26. Urm aceeași neabătută cale. ddrf, cf. barcianu. ◊ (Adverbial) Neabătut să călătorească cantemir, ap. ddrf. 2. fig. Care nu se abate de la un principiu, de la o hotărîre, de la o normă, de la o acțiune; care nu cunoaște abatere, șovăială; ferm, neclintit, dîrz, tare, intransigent. Să știm a ne folosi cu bărbăție neabătută, cu concordie și prudință de acest drept dobîndit. sbiera, f. s. 242, cf. alexi, w., scl 1960, 528. Atitudine de neabătută principialitate. s ianuarie 1962, 9. Redau gravitatea și dîrzenia neabătută pe care o întîlnim obișnuit pe fața țăranilor noștri. contemp. 1962, nr. 808, 1/5. ◊ (Adverbial) Continuarea în ritm, susținut a industrializării țării, acordîndu-se neabătut prioritate industriei grele. lupta de clasă, 1962, nr. 1, 3. – Pronunțat: ne-a-. – pl.: neabătuți, -te. – pref. ne- + abătut.