NECHIBZUINȚĂ, (2) nechibzuințe, s. f. 1. Lipsă de judecată, de cumpănire. 2. P. ext. faptă nesocotită, nesocotință, ușurință. – Pref. ne- + chibzuință.

nechibzuință sf [At: DM / Pl: ~țe / E: ne- + chibzuință] 1 Lipsă de judecată, de cumpănire Si: nesocotință (1), prostie, nebunie. 2 (Pex) Faptă, atitudine necugetată Si: necugetare, nesocotință (2), ușurință, (îrg) nătărăie (1).

NECHIBZUINȚĂ, nechibzuințe, s. f. Lipsă de judecată, de cumpănire; p. ext. faptă nesocotită, nesocotință, ușurință. – Ne- + chibzuință.

NECHIBZUINȚĂ s. f. Faptă nesocotită, nesocotință, ușurință.

NECHIBZUINȚĂ ~e f. (negativ de la chibzuință) Faptă nechibzuită; nesocotință. /ne- + chibzuință

nechibzuínță f., pl. e. Lipsă de chibzuință, ireflexiune.

CHIBZUINȚĂ (pl. -țe) sf. Faptul de a (se) chibzui; chibzuială, socoteală, bună rînduială: veniturile acestea... întrebuințate cu ~ și economie (I.-GH.) ¶ ¶ C. NECHIBZUINȚĂ.

nechibzuință s. f., g.-d. art. nechibzuinței; (fapte) pl. nechibzuințe

nechibzuință s. f., g.-d. art. nechibzuinței; (fapte) pl. nechibzuințe

nechibzuință s. f., g.-d. art. nechibzuinței; (fapte) pl. nechibzuințe

NECHIBZUINȚĂ s. v. imprudență.

NECHIBZUINȚĂ s. imprudență, necugetare, neprevedere, nesăbuință, nesăbuire, nesocotință. (A comite o ~.)

Nechibzuință ≠ chibzuință