NECHIBZUIT, -Ă, nechibzuiți, -te, adj. Lipsit de judecată, de înțelepciune (în ceea ce face sau spune); necugetat, nechitit. ♦ Care nu a fost bine gândit, bine cumpănit; care denotă nesocotință. – Pref. ne- + chibzuit.

nechibzuit, ~ă a [At: CREANGĂ, P. 37 / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + chibzuit] 1 (D. oameni) Lipsit de judecată, de înțelepciune în ceea ce spune sau face Si: (Mol) nechitit. 2 Care nu a fost bine gândit Si: (fig) nerumegat (3). 3 Care denotă nesocotință.

NECHIBZUIT, -Ă, nechibzuiți, -te, adj. Lipsit de judecată, de înțelepciune (în ceea ce face sau spune); necugetat, nechitit. ♦ Care nu a fost bine gândit, bine cumpănit; care denotă nesocotință. – Ne- + chibzuit.

NECHIBZUIT, -Ă, nechibzuiți, -te, adj. Care nu e chibzuit în cele ce face sau vorbește, care face toate fără a chibzui; nesocotit.

nechibzuit a. lipsit de chibzuință, nesocotit.

nechibzuít, -ă adj. Fără chibzuință, nesocotit: om, răspuns nechibzuit. Adv. A răspunde nechibzuit.

CHIBZUIT adj 1 p. CHIBZUI ¶ 2 Care face toate cu chibzuială, dup’o judecată matură ¶ ¶ C. NECHIBZUIT.

nechibzuit adj. m., pl. nechibzuiți; f. nechibzuită, pl. nechibzuite

nechibzuit adj. m., pl. nechibzuiți; f. nechibzuită, pl. nechibzuite

nechibzuit adj. m., pl. nechibzuiți; f. sg. nechibzuită, pl. nechibzuite

NECHIBZUIT adj. 1. v. imprudent. 2. v. nebunesc.

NECHIBZUIT adj. 1. imprudent, necugetat, neprevăzător, nesăbuit, nesocotit, (rar) nejudecat, neprecugetat, (reg.) nechitit. (Om ~.) 2. nebun, nebunesc, necugetat, necumpănit, necumpătat, nesăbuit, nesocotit, prostesc, (rar) nejudecat, neprecugetat, (reg.) nechitit. (Faptă ~.)

Nechibzuit ≠ chibzuit, gândit, judicios, socotit