NEDUMERIRE, nedumeriri, s. f. Starea celui nedumerit; mirare; încurcătură. – Pref. ne- + dumerire.

nedumerire sf [At: (a. 1643) BV I, 131 / V: (reg) ~do~, ~domi~ / Pl: ~ri / E: ne- + dumerire] 1 Mirare. 2 Încurcătură. 3 Șovăială. 4 (Rar; îlav) Cu ~ în neștire. 5 (Îal) Fără rost. 6 Fapt, aspect insuficient lămurit. 7 (Rar) Șaradă.

NEDUMERIRE, nedumeriri, s. f. Starea celui nedumerit; mirare; încurcătură. – Ne- + dumerire.

NEDUMERIRE, nedumeriri, s. f. Uimire, nelămurire, mirare. Mi-a căzut, tremurînd, cu capul pe umărul meu drept... Nu plîngeam nici unul... Eram ca într-o nedumerire năprasnică. SADOVEANU, O. VIII 24. Mama, surorile, toți cei de față erau surprinși pînă la nedumerire de noua interpretare. CAMIL PETRESCU, U. N. 35.

nedumerire f. nesiguranță.

nedumeríre f. Lipsă de dumerire, nepricepere a unuĭ lucru.

nedomerire sf vz nedumerire

nedomirire sf vz nedumerire

nedomiríre V. nedumerire.

nedumerire (mirare) s. f., g.-d. art. nedumeririi; pl. nedumeriri (Am o nedumerire.)

nedumerire s. f., g.-d. art. nedumeririi; pl. nedumeriri

nedumerire s. f., g.-d. art. nedumeririi, pl. nedumeriri

nedumerire, -ri.

NEDUMERIRE s. 1. v. mirare. 2. v. nelămurire. 3. v. dezorientare.

NEDUMERIRE s. 1. mirare. (L-a cuprins ~.) 2. nelămurire. (Are o mică ~.) 3. derută, descumpănire, dezorientare, încurcătură, perplexitate, zăpăceală, (livr.) deconcertare. (Stare de ~.)

NEDUMERIRE s. f. Negativ al lui dumerire; faptul de a (se) nedumeri, starea celui nedumerit; mirare (1); uimire; încurcătură; șovăire, șovăială, ezitare. Stînd multă vreme în nedumerire, cum ne-ar fi cu putință să îndepărtăm de la noi ponosul? (a. 1643). bv i, 131. Boldind ochii în toate părțile și în nedumerire neștiind ce să facă. drăghici, r. 157/31, cf. lm. Toată nedumerirea a încetat astăzi în urma cercetărilor, maiorescu, cr. ii, 326. Așa, cumnată dragă, zise mătușa Măriuca strîngînd cu nedumerire din umere, creangă, a. 60. Lumea de pe lume fiind în mare nedumerire, alerga să vadă ce minune poate să fie. id. p. 228. Doresc de la tine cîteva cuvinte în privința ultimelor evenimente. Te rog nu mă lăsa în nedomirire. caragiale, o. vii, 561, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Întorsei capul și, spre marea mea nedumerire, văzui un stol de fete și neveste, hogaș, dr. i, 45. Avea ceva straniu în privire, parcă nedumerire. rebreanu, i. 18. Știrea, făcînd ocolul satului, stîrni curiozitate. Țăranii și-o împărtășeau cu mirare și nedumerire, id. R. n, 230. Mama, surorile, toți cei de față erau surprinși pînă la nedumerire de noua interpretare, camil petrescu, u. n. 35. Va fi o surpriză numirea ta. O nedumerire generală, c. petrescu, c. v. 110. Nedumerirea domniei tale e justificată, domnule abate; nu-mi cere însă explicații, sadoveanu, o. x, 33. Violența neașteptatei lui pledoarii stîrni în sală interes, nedumeriri, zîmbete. galan, b. ii, 178. Ceilalți trei se puseră pe rîs, spre nedumerirea lui Ismail. tudoran, p. 70. Anghel asculta cu nedumerire. preda, d. 105. Această nedumerire începu să se preschimbe în mînie. t. popovici, se. 81. ◊ loc. adv. (Rar) Cu nedumerire = în neștire, fără rost. Ajungînd de marginea eleșteului, se așeză și el acolo jos și privind cu nedomirire, ia așa numai ca să zică și el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă. ispirescu, l. 34. ♦ Fapt, aspect insuficient lămurit, chestiune neclară, confuză. O nedumerire întru înțelegerile tractaturilor împărătești a încheierii acestei păci (a. 1820). uricariul, i, 260. Amar vouă egoiștilor mîndri care ați dobîndit oarecare știință, plină și aceea de îndoieli și nedomiriri. marcovici, d. 199/16. Fii bun de-mi esplică o nedomerire. filimon, o. i, 315. ♦ (Rar) Șaradă, enigmă. Pe toată ziua îmi vei dezlega cîte cinci de aste nedumeriri, negruzzi, s. i, 13. – pl.: nedumeriri. – Și: (regional) nedomerire, nedomirire s. f. – pref. ne- + dumerire.