NEFER, neferi, s. m. (Înv.) 1. Soldat din vechea armată turcă. 2. Soldat pământean din corpul arnăuților; soldat care făcea parte dintr-o poteră, poteraș. – Din tc. nefer.

nefer sm [At: (a. 1742) IORGA, S. D. 234 / V: (reg) nif~ / Pl: ~i / E: tc nefer] 1 Soldat din vechea armată turcă. 2 Soldat din corpul arnăuților. 3 Soldat care făcea parte dintr-o poteră Si: poteraș. 4 (Reg; îlv) A face ~ (pe cineva) A păcăli. 5 (Reg) Membru al unei cete de haiduci.

NEFER, neferi, s. m. 1. Soldat din vechea armată turcă. 2. Soldat pământean din corpul arnăuților; soldat care făcea parte dintr-o poteră, poteraș. – Din tc. nefer.

NEFER, neferi, s. m. (Învechit) Soldat din armata turcă; soldat făcînd parte din corpul arnăuților; oștean. Nu s-arată șir de care, Șir de care ferecate, Scîrțîind împiedecate De-angarale-mpovărate, De neferi înconjurate? IOSIF, PATR. 68. De la zaveră rămaseră în țară trupe turcești, un beșli-aga, cu cîțiva neferi în fiecare județ. GHICA, S. A. 29. La neferi să-nchidem calea, Să dăm groaza prin ciocoi! ALECSANDRI, O. 29.

NEFER ~i m. ist. 1) Militar turc. 2) Soldat din corpul arnăuților; poteraș. /<turc. nefer

nefer m. 1. (la ieniceri) simplu soldat: temându-se nu cumva neferii, plecând, să facă neorânduieli GHICA; 2. poteraș, soldat pământean făcând parte din corpul arnăuților: cad neferii la pământ POP. [Turc. NEFER, simplu oștean].

nefér m. (turc. [d. ar.] nefer). Vechĭ. Soldat ĭenicer simplu. Soldat pămîntean din corpu arnăuților și întrebuințat ca poteraș. V. ascherliŭ.

nifer sm vz nefer

nefer s. m., pl. neferi

nefer (înv.) s. m., pl. neferi

nefer s. m., pl. neferi

nefer (neferi), s. m. – Soldat turc. Tc. (arab.) nefer (Șeineanu, II, 272; Lokotsch 1533; Ronzevalle 169), cf. bg., sb. nefer. Sec. XIX, înv.

NEFER s. v. arnăut.

NEFER s. (IST., MIL.) arnăut, poteraș. (~ din garda domnească.)

NEFER s. m. 1. Soldat din vechea armată turcă. Atunci sosi... un agă, anume Kara Muselim, cu vreo 800 neferi. dumitrache, ap. gcr ii, 127/5. De la zaveră rămaseră în țară trupe turcești, un beșliaga cu cîțiva neferi în fiecare județ, ghica, s. iv, cf. 322. Neferii aprigi pe săbii mina pun. alecsandri, poezii, 381. Din vreo 70 de turci cîți se aflau la Iași, ca negustori sau soldați în garda domnească, numai bașbeșliaga și doi neferi au scăpat cu viața. oțetea, t. v. 183. În curtea conacului era acum o brișcă în care se găseau doi inși, turci după înfățișare, și lingă ei patru neferi călări, camil petrescu, o. i, 65, cf. 68. 2. Soldat pămîntean din corpul arnăuților; soldat care făcea parte dintr-o poteră, poteraș. Numire de beșleagă la Movilă, cu 6 neferi pentru a apăra pe locuitori de turci (a. 1742). iorga, s. d. vi, 234. Domnul Manole Vodă, de unde era la mînăstirea Cotrocenii, apucă cu beșlegii și neferii țării drumul Piteștilor. dumitrache, 32. Au pribegit în țara Rosiii... luînd și cățva neferi cu mărie-sa (a. 1787). cat. man. i, 86. Cheltuială ce s-au dat la... neferi ce s-au trimis cu porunci pe la ținuturi (a. 1806). iorga, s. d. iv, 206. Lefile beșlegilor i a neferilor domneștii noastre curți (a. 1814). uricariul, i, 37. S-au rînduit să meargă și 20 neferi... întru prinderea făcătorilor de rele tîlhari (a. 1823). ib. xiv, 287. Era un șir de odăi... în care ședeau idicliii, neferii și iciolanii domnești, filimon, o. i, 108, cf. 157. Armîndu-se toți cetățenii... în fruntea lor și cu beșleaga cu neferii săi, plecară a da piept cu fracțiunea și a prinde pre tîlhari. i. ionescu, m. 250. O ceată de mulți neferi călare, alecsandri, poezii, 632. Șapte niferi trimetea Și Stoenică că-i vedea, Vizionu slobozia, Mat. folk. 60. Ștefan Vodă nu ședea, La niferi le poruncea, Calul bine îl ținea, Și pe el încăleca, păsculescu, l. p. 229. ◊ Expr. (Regional) A face nefer (pe cineva) = a păcăli. cf. zanne, p. iv, 484. 3. (Regional) Membru al unei cete de haiduci. Mihul astfel le grăia: Frații mei, neferii mei, Lotri, puișori de zmei! alecsandri, p. p. 209. – pl. : neferi. – Și: (regional) nifer s. m. – Din tc. nefer.