NEFERICIRE, nefericiri, s. f. Starea, situația celui nefericit; nenorocire; întâmplare, împrejurare care aduce cuiva suferință, necaz, nenorocire. ◊ Loc. adv. Din nefericire = din nenorocire, din păcate. – Pref. ne- + fericire.

nefericire sf [At: ȘINCAI, HR. I, 206/17 / V: (reg) năf~ / Pl: ~ri / E: ne- + fericire] 1 Lipsă de fericire. 2 Stare a celui nefericit Si: nemângâiere (3), nenoroc (3), nenorocire (7). 3 Suferință morală. 4 Împrejurare, întâmplare etc. care aduce cuiva suferință, necaz. 5 (Îlav) Din ~ Din păcate.

NEFERICIRE, nefericiri, s. f. Starea, situația celui nefericit; nenorocire; întâmplare, împrejurare care aduce cuiva suferință, necaz, nenorocire. ◊ Loc. adv. Din nefericire = din nenorocire, din păcate. – Ne- + fericire.

NEFERICIRE, nefericiri, s. f. Starea celui nefericit; nenorocire. Cîteva clipe i-am făcut să uite propriile lor nefericiri și să se înduioșeze de ale altora. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 12. Îmi rămăsese adînc săpată în memorie suvenirea nefericirii și mizeriei lor. CARAGIALE, O. III 145. De cînd te-ai dus, toate nefericirile m-au împresurat. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Loc. adv. Din nefericire = din nenorocire, din păcate.

NEFERICIRE ~i f. 1) Stare a celui nefericit. 2) Întâmplare care aduce suferința, necaz cuiva. ◊ Din ~ din nenorocire; din păcate. /ne- + fericire

nefericire f. 1. stare demnă de compătimire; 2. soartă, întâmplare rea.

nefericíre f. Nenorocire, situațiune saŭ întîmplare nefericită.

năfericire sf vz nefericire

FERICIRE sf. 1 Stare de mulțumire sufletească deplină: iaca ~a visată de mai ’nainte, cum s’a împlinit CRG. ¶ 2 Întîmplare norocoasă: a fost o ~ pentru mine că am scăpat de alcool ¶ ¶ contr. NEFERICIRE [ferici].

nefericire s. f., g.-d. art. nefericirii; pl. nefericiri

nefericire s. f., g.-d. art. nefericirii; pl. nefericiri

nefericire s. f., g.-d. art. nefericirii; pl. nefericiri

NEFERICIRE s. nenoroc, nenorocire, (înv.) meserătate, mișelătate. (~ vieții lui.)

NEFERICIRE s. nenoroc, nenorocire, (înv.) meserătate, mișelătate. (~ vieții lui.)

NEFERICIRE. Subst. Nefericire, nenorocire, necaz. Dezamăgire, decepție, deziluzie, deznădejde, desperare. Tristețe, întristare, jale, durere (fig.), îndurerare, amar, amărîre (rar), amărăciune, suferință, suferire (înv.), necaz, supărare, dezolare, mîhnire, zdrobire (fig.). Nefericit, nenorocit. Adj. Nefericit, neferice (înv.), nenorocit. Dezamăgit, decepționat, deziluzionat, deznădăjduit, desperat. Trist, întristat, abătut, zdrobit (fig.), dărîmat (fig.), neconsolat, nemîngîiat, îndurerat, amar (fig.), amărît, mîhnit, necăjit, supărat, dezolat. Vb. A fi nefericit, a fi nenorocit, a fi necăjit. A neferici (rar), a aduce (cuiva) nefericire, a nenoroci, a amărî, a necăji, a năpăstui. A deznădăjdui, a despera. A se întrista, a se amărî (fig.), a se îndurera, a se mîhni. A-i fi (cuiva) viața amară, a fi vai și amar de viața cuiva, a fi vai de capul cuiva. A se nenoroci, a-și distruge viața. Adv. Din nefericire, din nenorocire, din păcate. V. dezastru, durere, necaz, neplăcere, supărare, tristețe.

Nefericire ≠ fericire, noroc

NEFERICIRE s. f. Negativ al lui fericire; stare, situație a celui nefericit, nenoroc, nenorocire (2), suferință (morală); întîmplare, împrejurare care aduce cuiva suferință, necaz. Sfada din anul trecut la atîta au venit între Solomon, Gheza și Ladislav cei dintîi, cît în anul de acum au mers la arme, dară cu nefericirea lui Solomon. șincai, hr. i, 206/17, cf. lb. De cînd te-ai dus, toate nefericirile m-au împresurat, negruzzi, s. i, 62. Îmi rămăsese adînc săpată în memoriă suvenirea nefericirei și mizeriei lor. caragiale, o. v, 347. O mare nefericire neașteptată... amuțește pe om și îl fac să exprime nimicitorul sentiment în fraze scurte. gherea, st. cr. i, 356, cf. barcianu. El nu vrea nefericirea soră-si. davila, v. v. 28. Gazetele timp de o zi ar lua notiță despre nefericirea d-tale. f (1906), 31. I-am făcut să uite propriile lor nefericiri, brătescu-voinești, î. 7. O nouă nefericire familială încețoșează în această vreme sufletul lui Eminescu. călinescu, e. 251. Să-i aducă aminte nefericirea de a fi încă viu. arghezi, b. 51. S-o dus spră năfericirea lui. alr ii 3 208/36, cf. 3 208/53, 64, 76. – pl.: nefericiri. – Și: (regional) năfericire s. f. – pref. ne- + fericire.