negare¹ sf [At: MAIORESCU, L. 57 / Pl: ~gări / E: nega] 1 Contestare a existenței, necesității, obligativității unui lucru, unui fenomen etc. Si: negație (1). 2 Nerecunoaștere a unui fapt Si: negație (2), tăgăduire. 3 (Flz; șîs ~a negației) Negație (6).

NEGARE, negări, s. f. Acțiunea de a nega; respingere a unei afirmații, tăgăduire, contestare. Sociologia burgheză, incapabilă să înțeleagă legile dezvoltării societății, ajunge inevitabil la negarea rolului hotărîtor al maselor populare în istorie. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2701.

NEGARE s.f. Acțiunea de a nega și rezultatul ei; negație. ◊ (Fil.) Negarea negației = lege dialectică principală care determină direcția de ansamblu a dezvoltării ca mișcare ascendentă de la simplu la complex, de la inferior la superior. [< nega].

* negațiúne f. (lat. negatio, -ónis). Acțiunea de a nega. Gram. Cuvîntu care arată o negațiune ca: nu, nicĭ. – Și -áție și -áre.

negare s. f., g.-d. art. negării; pl. negări

negare s. f., g.-d. art. negării; pl. negări

negare s. f., g.-d. art. negării; pl. negări

NEGARE s. v. contestare.

NEGARE s. contestare, dezmințire, negație, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, (înv.) tagă, tăgăduință. (~ celor afirmate de cineva.)

NEGARE. Subst. Negare, negație, denegare, denegație, tăgadă, tăgăduială, tăgăduință (înv.), tăgăduire, dezmințire, contestare, contestație, renegare, dezicere; respingere, refuz, refuzare, recuzare, recuzație; combatere, refutare (înv.), refutație (franțuzism.înv.), dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), dezavuare (livr.). Opoziție, opunere, contrazicere, obiecție; rezistență, împotrivire, împotriveală (rar), înfruntare; protest, protestare, protestație (înv.). Anulare, anulație (rar), abolire, abolițiune (înv.), infirmare, abrogare, abrogație, contramandare, revocare, revocație, retractare. Atitudine negativă, negativism, nihilism. Negator (livr.), împotrivitor (înv.); negativist, nihilist. Non- (nonexistență; nonsens; nonvaloare etc.). Adj. Negator (livr.); tăgadnic (înv.). Negativ; contrar, opus. Opoziționist, împotrivitor (înv.). Contestabil, refutabil (livr.), recuzabil. Anulabil, infirmabil, revocabil. Non- (nonconformist; nonfigurativ etc.). Vb. A nega, a denega (înv.), a tăgădui, a dezminți, a contesta, a renega, a dezice; a respinge, a refuza, a nu accepta, a nu admite, a nu recunoaște, a recuza; a combate, a refuta (franțuzism înv.), a dezaproba, a reproba, a dezavua (livr.). A nu fi de acord, a se opune, a contrazice, a obiecta, a zice (a spune) împotrivă, a se împotrivi, a fi (a sta, a ședea) împotrivă, a protesta. A anula, a aboli, a infirma, a abroga, a contramanda, a decomanda (franțuzism), a revoca, a retracta. Adv. Nu, ba, deloc, defel, nicidecum, nicicum (pop.), nicicacum (reg.), nicidecît (reg.), nici vorbă, da de unde, nici gînd, în nici un chip, în nici un caz, nici în ruptul capului, nici mort, pentru nimic în lume; niciodată, nicicînd, niciodinioară (înv.). Împotrivă, în contra. V. anulare, dezacord, împotrivire, opoziție, renunțare.

Negare ≠ afirmare

NEGARE¹ s. f. 1. Acțiunea de a nega și rezultatul ei; tăgăduire, contestare, negație (1). Înlăturarea (negarea adevărului) judecății particulare. maiorescu, l. 57, cf. id. cr. i, 354. „Negarea” implică o atitudine subiectivă (sau mai subiectivă decît „afirmarea”), deci amestecul afectului. iordan, stil. 276. Negarea caracterului lingvistic al stilisticii beletristice, vianu, m. 130. Ofițerul a rîs zgomotos, dînd din cap a negare. v. rom. februarie 1955, 159. Trebuie luptat împotriva diverselor și multiplelor manifestări de „diplomație” critică, împotriva tendințelor de negare neprincipială a meritelor unor lucrări. s ianuarie 1962, 12. 2. Negație (2). Transformarea limbii latine populare în mai multe limbi romanice, reprezentând un salt calitativ, constituie o negare dialectică. scl 1960, 572. ◊ Negarea negației = una dintre legile fundamentale ale dialecticii marxiste, care determină direcția dezvoltării ca mișcare ascendentă de la simplu la complex, de la inferior la superior, prin preluarea și dezvoltarea laturilor pozitive ale vechiului și înlăturarea celor negative. cf. der. – pl.: negări. – v. nega.

NEGARE² s. f. v. năgară.