neghiobie sf [At: AR (1839) 35¹/45 / Pl: ~ii / E: neghiob + -ie] 1 Prostie. 2 Nesocotință (1). 3 Faptă sau vorbă prostească. 4 (Fam) Lucrare lipsită de orice merit, stupidă, banală.

NEGHIOBIE, neghiobii, s. f. Faptă sau vorbă prostească, nelalocul ei; prostie, nerozie. Fata îl aștepta cu ochii trași, se însenina la cea dintîi neghiobie rostită de el. C. PETRESCU, S. 118. Lui Pepelea nu-i prea plăcea să-l povățuiască alții, ori să-l mustre pentru neghiobiile lui. SBIERA, P. 3. Ai trecut, nefericitule, în valea plîngerii! îi ziseră ele cu totul speriate. – Am trecut, dragele mele, fără ca să fi voit să fac astă neghiobie. ISPIRESCU, L. 8.

NEGHIOBIE ~i f. Faptă sau vorbă de neghiob; nerozie. /neghiob + suf. ~ie

neghiobie f. 1. caracterul celui neghiob; 2. vorbă sau faptă neghioabă.

neghĭobíe f. Defectu de a fi neghĭob, prostie, stupiditate. Purtare de neghĭob.

neghiobie s. f., art. neghiobia, g.-d. art. neghiobiei; pl. neghiobii, art. neghiobiile (desp. -bi-i-)

neghiobie s. f., art. neghiobia, g.-d. art. neghiobiei; pl. neghiobii, art. neghiobiile

neghiobie s. f., art. neghiobia, g.-d. art. neghiobiei; pl. neghiobii, art. neghiobiile

NEGHIOBIE s. 1. v. prostie. 2. dobitocie, imbecilitate, nerozie, prosteală, prostie, tâmpenie, (înv.) prostime. (A dat dovadă de o mare ~.) 3. gogomănie, nătângie, nerozie, nesocotință, prostie, stupiditate, (rar) netoție, (înv. și reg.) nătărăie. (Mare ~ a spus.) 4. dobitocie, idioțenie, idioție, imbecilitate, inepție, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, (înv.) prostăticie. (Ce e ~ asta?)

NEGHIOBIE s. 1. nătîngie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, (rar) nătîngeală, netoție, tonție, (franțuzism rar) sotiză, (înv. și reg.) nătărăie, (înv.) nărozenie, (fam.) zevzecie. (E de-o ~ proverbială.) 2. dobitocie, imbecilitate, nerozie, prosteală, prostie, tîmpenie, (înv.) prostime. (A dat dovadă de o mare ~.) 3. gogomănie, nătîngie, nerozie, nesocotință, prostie, stupiditate, (rar) netoție, (înv. și reg.) nătărăie. (Mare ~ a spus.) 4. dobitocie, idioțenie, idioție, imbecilitate, inepție, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tîmpenie, (înv.) prostăticie. (Ce e ~ asta?)

NEGHIOBIE s. f. 1. Calitatea de a fi neghiob (1); prostie, stupiditate, nerozie (1), nesocotință (1), nătîngie (1), (rar) netoție, (învechit și regional) nătărăie (1). Nu pot îndestul a mă mira de a ta neghiobie. ar (1839), 35¹/45. Dezvelii în sluga mai mare neghiobie. negruzzi, s. ii, 236. Cît sînge-a curs din neghiobie Pe bietul nostru glob de lut. topîrceanu, p. o. 57. Privea cu mina comică a unui vinovat care își dă seama de neghiobia lui. călinescu, e. o. ii, 235. 2. Faptă sau vorbă de neghiob (1); prostie, nerozie (2), nesocotință (2). Se mai căi el... de neghiobia ce făcuse. ispirescu, l. 106, cf. 8, macedonski, o. iv, 97. Auzi, ce să le dea-n gînd? Să spuie pe acasă că iubește pe Dan... Ce neghiobie! vlahuță, o. a. iii, 88. Făcuse o mare neghiobie cu scrisoarea. f (1900), 606. Fata... se însenina la cea dintîi neghiobie rostită de el. c. petrescu, s. 118. Simțea apăsător că... nu făcea decît să adauge niște neghiobii noi unor neghiobii vechi. galan, b. ii, 187, cf. 143. Lui Pepelea nu-i prea plăcea să-l povățuiască alții ori să-l mustre pentru neghiobiile lui. sbiera, p. 3. ♦ (Fam.) Lucrare lipsită de orice merit, stupidă, banală. Se tipărește-o carte și e o neghiobie?... O fi... îns-o mulțime s-o cumpere o cer! macedonski, o. iv, 97. Prozatorii însăilau neghiobii care nu interesau pe nimeni. stancu, R. a. i, 181. – pl.: (2) neghiobii. – Neghiob + suf. -ie.