NEMȚOAICĂ, nemțoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Germaniei sau este originară de acolo; germană. – Neamț + suf. -oaică.

nemțoaică sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~ice (3), ~ici / E: neamț + -oaică] 1 Femeie care face parte din populația de bază a Germaniei. 2 Femeie care face parte din populația de bază a Austriei. 3-4 Femeie originară (din Austria sau) din Germania. 5 Guvernantă de origine germană. 6 (Bot; pop; mpl) Condurul-doamnei (Tropaeolum majus).

NEMȚOAICĂ, nemțoaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Germaniei sau este originară de acolo; germană. – Neamț + suf. -oaică.

NEMȚOAICĂ, nemțoaice, s. f. (Popular) Femeie care face parte dintr-o populație de limbă germană. Într-un an au fost ochi negri; într-altul niște ochi albaștri de nemțoaică. SADOVEANU, B. 127. ♦ (Ieșit din uz) Guvernantă. Rămas de mic fără mamă, crescuse pînă la paisprezece ani sub îngrijirea unei nemțoaice bătrîne. VLAHUȚĂ, O. AL. II 51.

NEMȚOAICĂ ~ce f. Femeie care face parte din populația de bază a Germaniei sau este originară din Germania; germană. /neamț + suf. ~oaică

nemțoaică f. 1. dădacă (cele mai multe fiind în trecut austriace); 2. Tr. Bot. conduru-Doamnei.

nemțoáĭcă f., pl. e (d. Neamț). Guvernantă, dădacă (Munt. Pop.). Călțunaș, o floare (tropáeolum majus). O floare ranunculacee (delphinium elátum). Dim. oĭcúță, pl. e.

Neamț, Nemțoáĭcă s., pl. Nemți, Nemțoaĭce (vsl. Nĭĕmĭcĭ, pl. Nĭĕmci; Nĭĕmĭciskŭ, nemțesc; pol. Niemiec, rus. Nĭĕmec, ung. Német, alb. Neméts, ngr. Némzzos, turc. Nemče. Cp. cu tribu germanic numit de Romanĭ Németes). German. A lua luleaŭa Neamțuluĭ, a te îmbăta (de la o poveste în care un Neamț beat stătea pe un pod și fuma din lulea, ĭar cînd fiu luĭ ĭ-a zăs să fie atent să nu scape luleaŭa în apă, el ĭ-a răspuns: Tacĭ, măĭ prostule!. Și așa, ĭ-a căzut luleaŭa din gură în apă!). A merge drept ca Neamțu, a fi beat și a te sforța să mergĭ drept ca să nu observe lumea că eștĭ beat. V. Nemțoaĭcă.

nemțoaică s. f., g.-d. art. nemțoaicei; pl. nemțoaice

nemțoaică s. f., g.-d. art. nemțoaicei; pl. nemțoaice

nemțoaică s. f., g.-d. art. nemțoaicei; pl. nemțoaice

NEMȚOAICĂ s. v. germancă.

NEMȚOAICĂ s. v. călțunaș, condurul-doamnei, toporaș, violetă, viorea.

NEMȚOAICĂ s. germană, germancă.

nemțoaică s. v. CĂLȚUNAȘ. CONDURUL-DOAMNEI. TOPORAȘ. VIOLETĂ. VIOREA.

NEMȚOAICĂ s. f. 1. Femeie care face parte din populația de bază a Germaniei ori Austriei sau e originară de acolo; germancă, germană. cf. valian, V. Femeile sînt femei, ce e drept, frumoase, na ce nemțoaicele din Heidelberg. Gherea, ST. CR. Ii, 33, cf. SĂgHINESCU, v, 61. Într-un an au fost ochi negri; într-altul niște ochi albaștri de nemțoaică. Sadoveanu, B. 127. Era italiancă, franțuzoaică, nemțoaică, după trebuință, fiindcă vorbea deopotrivă de slab toate limbile. REBREANU, Nuv, 185, La cîrciuma din pîrloage Mi-este vin de trei soroace Și mi-l vinde trei nemțoaice. MAT. Folk. 265. 2. Guvernantă (de origine germană). Rămas de mic fără mamă, crescuse pînă la paisprezece ani sub îngrijirea unei nemțoaice bătrîne. VLAhUȚĂ, o. a. Iii, 51. Noi ne credem mai îndrăzneți și cădem victima nemțoaicii de la copii. BRăeScU, v. 19. Nemțoaica de la al treilea a scuturat covoarele peste laptele pus la fereastră. c. PETRESCU, c, v. 8. ◊ (Glumeț) Credeam noi că ar fi ajuns Gore ceea ce era: nemțoaică la hodorogi? M. I. CARAGIALE, C. 115. 3. (Bot.; popular: mai ales la pl.) Condurul-doamnei (Tropaeolum majus). Cf. Bulet. GRD.BOT. v, 69, PANȚU, PL. BUL. FiL. v, 13, h iii 139, 437, vi 25, vii 148, xi 417, 427, xii 24, 138, com. din TEPEȘ VODĂ-CERNAvODĂ. – Pl.: nemțoaice și (3) nemțoiei (bulet. GRăD. BOT. v, 69, PANȚU, PL). – Neamț + suf. -oaică.