nenorocit, ~ă [At: CRITIL, ap. GCR II, 152/27 / Pl: ~iți, ~e / E: nenoroci] 1-2 smf, a (Ființă) care se găsește într-o situație vrednică de plâns Si: nevoiaș (3). 3-4 smf, a (Ființă) care este lipsită de noroc. 5-6 smf, a (Ființă) care este lipsită de fericire Si: nefericit (1-2). 7-8 smf, a (Ființă) care are de îndurat o mare suferință Si: nefericit, (îvr) mișelos Vz biet. 9 a (D. stări, situații etc.) Care inspiră milă Si: trist, jalnic. 10 a (D. starea, mediul în care se află cineva) Care este într-o situație foarte proastă. 11 a (Pex; d. starea, mediul în care se află cineva) Sărăcăcios. 12-13 smf, a (Îvp) (Om) sărman. 14 a Mizer. 15 a Care aduce o nenorocire Si: (îvr) nenorocitor (1). 16 a Care constituie o nenorocire Si: (îvr) nenorocitor (2). 17 a Dezastruos. 18 a Nefast. 19 a Tragic. 20 a Detestabil. 21-22 smf, a (Om) ticălos. 23 smf Termen de dispreț la adresa unei persoane.

NENOROCIT, -Ă, nenorociți, -te, adj. 1. Lipsit de fericire, de noroc; nefericit. N-am să mă înțeleg cu oamenii aceștia și am să fiu nenorocită! SADOVEANU, O. V 638. Cine să se mai gîndească la nenorocita de ea, în huietul și bezna acestei nopți îngrozitoare! VLAHUȚĂ, O. A. 354. Nenorocitul animal fugea făcînd niște salturi nebunești și chelălăind într-un chip infernal. CARAGIALE, O. II 77. ◊ (Substantivat) La o stîncă de sare lucrează doisprezece nenorociți. SADOVEANU, O. VI 275. E o nenorocită care s-a aruncat înaintea trenului. C. PETRESCU, C. V. 38. Nenorociții aceia nu veneau, ci erau aduși acolo. CARAGIALE, O. III 202. 2. Care inspiră milă, tristețe; dureros, trist. Sfîrșitul văduvei lui Irimia-vodă a fost cel mai nenorocit dintre al tuturor doamnelor Moldovei. SADOVEANU, O. VII 172. ♦ (Adverbial) Greșit, rău. N-am avut în viața mea decît un prieten: pe tine. Și acum văd că alesesem prost, nenorocit. DEMETRIUS, C. 54.

NENOROCIT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) v. A NENOROCI și A SE NENOROCI. 2) Care inspiră milă; vrednic de milă; sărac; sărman; biet. 3) rar Care are consecințe dezastruoase; cu urmări extrem de grave; nefast. /v. a (se) nenoroci

nenorocit a. 1. care nu e norocit, care e demn de compătimire; 2. care nu izbutește: întreprindere nenorocită; 3. funest, dezastros: speculațiune nenorocită. ║ m. 1. nevoiaș: ajutați pe nenorociți; 2. ticălos, netrebnic: taci, nenorocitule!

nenorocit adj. m., s. m., pl. nenorociți; adj. f., s. f. nenorocită, pl. nenorocite

nenorocit adj. m., s. m., pl. nenorociți; adj. f., s. f. nenorocită, pl. nenorocite

nenorocit adj. m., s. m., pl. nenorociți; f. sg. nenorocită, g.-d. art. nenorocitei, pl. nenorocite

NENOROCIT, -Ă adj. Negativ al lui norocit. 1. (Despre ființe) Care se găsește într-o situație vrednică de plîns, care este lipsit de noroc, de fericire, care are de îndurat un mare necaz (1), o mare suferință; nefericit, nevoiaș (1); (învechit, rar) mișelos (1), negru (12). v. biet. Cf. heliade, o. ii, 351. Cu trii zile mai-nainte nenorocita soție a lui Torias purcese de la Sariz la Spania. ar (1832), 6²/29. Doi bieți nenorociți oameni tîrăindu-să dintr-un caic cătră foc. drăghici, r. 166/16, cf. 26/15, 141/4. Nenorocitul lor fiu. ar (1839), 2¹/51. Ascultați că vi le-a spune nenorocita Zulnie. conachi, p. 82. Plîngeam pe acea nenorocită femeie. negruzzi, s. i, 49, cf. 41, 44. Ce pasă bietei turme, în veci nenorocită, Să știe de ce mină va fi măcelărită. alexandrescu, m. 6. Ești nenorocită în casa Chiriței? alecsandri, t. 494. De a vieții lor enigmă îi vedem pe toți munciți, Făr-a ști să spunem care ar fi mai nenorociți. eminescu, o. i, 133. Făcîndu-i-se milă de nenorocita străină, și-a pus în gînd să descopere vicleșugul babei. creangă, p. 98. Nenorocitul animal fugea făcînd niște salturi nebunești și chelălăind într-un chip infernal. caragiale, o. iii, 163. Va răsări cîndva și steaua Acestui neam nenorocit? iosif, v. 59. Elenuța se simți nenorocită. agîrbiceanu, a. 129. Sînt însă alții și mai nenorociți. Ăia dorm pe cufere sau pe lada de pîine. sahia, n. 114. Eu, din pricina aceasta, n-am să mă înțeleg cu oamenii aceștia și am să fiu nenorocită. sadoveanu, o. iv, 33. Spune-mi, de ce m-ai primit? – Erai foarte nenorocită. barbu, ș. n. 61, cf. a i 21. (Glumeț) Și potopul lui Noe n-a avut atîta apă ca să înece sărmana omenire, cît venin s-a revărsat din vorbele-i hodorogite asupra nenorocitului meu cap. hogaș, dr. i, 38. (Cu sens atenuat) Actorul ridică brațele umilit, nenorocit, avînd aerul că nu pricepe ce i se spune, privind speriat în jurul lui. camil petrescu, n. 15. ◊ (Substantivat) Ce poate să nădăjduiască un nenorocit, după ce s-au făcut lăcuitoriu într-o corabie. critil, ap. gcr ii, 152/27. Să judec și eu, nenorocita de mine (a. 1800). gcr ii, 182/17. Asemenea cu ființele cele desfrânate, el se depărtează de nenorociți. marcovici, c. 6/8. S-au îndemnat de milostivire a alerga cătră agiutoriul acelui nenorocit. drăghici, r. 167/19, cf. 19/30. Doi avocați s-au fost însărcinat a face cercetare despre soarta acestui nenorocit. ar (1834), 60¹/5. Pustiește sufletul celor nenorociți. eminescu, n. 21, cf. gane, n. iii, 126. Ceea ce e mai grav, se descoperă că nenorociții aceia nu veneau, ci erau aduși acolo de cătră fețe bisericești. caragiale, o. iv, 145. Mîngîiați pe cei nenorociți. macedonski, o. i, 111. Cine să se mai gîndească la nenorocita de ea, în huetul și bezna acestei nopți îngrozitoare. vlahuță, o. a. 354. Nenorocitul făcea sforțări uriașe. rebreanu, r. i, 174. E o nenorocită care s-a aruncat înaintea trenului. c. petrescu, c. v. 38. Medicii au prilejul să vadă nenorociți atinși de grozava boală, paralizie generală. ygrec, m. n. 467. La o stîncă de sare lucrează doisprezece nenorociți. sadoveanu, o. ii, 483. Nenorocitul de măgar S-a-ncovoiat și nu-i mai poate duce. arghezi, s. p. 72. Sînt convins că nenorocitul nu are nici o vină. baranga, r. f. 44. ♦ (Despre stări, situații etc.) Vrednic de plîns; trist, jalnic. Găsindu-să la nenorocita stare în care să afla, au căzut iarăș la adîncă mîhneciune. drăghici, r. 45/27. Vremi furtunoase și nenorocite. bălcescu, m. v. 7. 2. (Învechit și popular) Sărac, sărman. Cf. iordan, l. r. a. 446, id. stil. 21, 37. ◊ (Substantivat) Nevinovații copii se roagă din inimă pentru fericirea părinților; nenorociții, pentru fericirea făcătorilor lor de bine. marcovici, d. 3/2. ♦ Mizer (2). Provoca anchete care se soldau de obicei cu trimiterea lui într-unul din satele nenorocite ale județului. hogaș, dr. i, 38. 3. Care aduce sau care constituie o nenorocire (1); dezastruos, funest, nefast, tragic, (învechit, rar) nenorocitor. Primejdia nenorocită a petrecătorilor în lumea aceasta. n. costin, ap. gcr ii, 10/24. De cînd ne luptăm cu această nenorocită întâmplare. drăghici, r. 26/4. După multe nenorocite întâmplări a patriii sale, el au abdicat. ar (1837), 71²/16. Nu putem să nu ne întrebăm în același timp ce nenorocită cugetare l-a împins. macedonski, o. iv, 64. Un tânăr îmi cere sfaturi pentru un amor nenorocit. bacovia, o. 239. Sfîrșitul văduvei lui Irimia Vodă a fost cel mai nenorocit dintre al tuturor doamnelor Moldovei. sadoveanu, o. v, 712. Tragedia purifică sufletele spectatorilor de pasiuni asemănătoare cu acele ale căror nenorocite consecințe le observăm în eroii tragediei. vianu, m. 57. Era la mijloc o istorie veche și nenorocită. galan, b. ii, 107. 4. Ticălos, detestabil. Ni se vorbește și despre nenorocitul comerț cu femei și fete. contemp. 1962, nr. 795, 1/5. ♦ (Substantivat) Termen de dispreț la adresa unei persoane. Ce ai făcut, nenorocito! ispirescu, l. 5. Taci! Nenorocito. Să n-aud o vorbă. sebastian, t. 208. Nu știa cum să scape mai repede de-aici și nenorocitu-ăsta își mai bate și el joc. preda, d. 150. – Pl.: nenorociți, -te. – Pref. ne- + norocit.