NEPRICEPERE, nepriceperi, s. f. 1. Lipsă de iscusință, de îndemânare, de destoinicie, de competență; incapacitate. 2. Lipsă de înțelegere. – Pref. ne- + pricepere.

nepricepere sf [At: (a. 1713) GCR II, 5/38 / Pl: ~ri / E: ne- + pricepere] 1 Incapacitate de a înțelege. 2 (Înv; pex) Lipsă de minte, de judecată Si: prostie. 3 (Înv) Mister. 4 Neîndemânare (1).

NEPRICEPERE, nepriceperi, s. f. 1. Lipsă de iscusință, de îndemânare, de destoinicie, de competență; incapacitate. 2. Lipsă de înțelegere. – Ne- + pricepere.

NEPRICEPERE s. f. 1. Lipsă de înțelegere, neștiință, necunoaștere. Rîd cu hohot de nepriceperea și slăbăciunea lor. CREANGĂ, P. 190. 2. Lipsă de destoinicie, incapacitate. Averea părintească... (din nepriceperea unchiului) s-a încurcat și s-a micșorat. GALACTION, O. I 113.

nepricepere f. incapacitate.

nepricépere f. Incapacitate, prostie.

nepricepere (desp. ne-pri-) s. f., g.-d. art. nepriceperii; pl. nepriceperi

nepricepere (ne-pri-) s. f., g.-d. art. nepriceperii; pl. nepriceperi

nepricepere s. f. (sil. -pri-), g.-d. art. nepriceperii; pl. nepriceperi

NEPRICEPERE s. v. neîndemânare, stângăcie.

NEPRICEPERE s. 1. v. incapacitate. 2. v. incultură.

NEPRICEPERE s. 1. incapacitate, incompetență, necompetență, nepregătire, (fig.) slăbiciune. (~ unui profesor.) 2. ignoranță, incultură, neștiință, (livr.) agramatism, (înv.) prostăticie, prostie, prostime. (E de-o ~ crasă.)

nepricepere s. v. NEÎNDEMÎNARE. STÎNGĂCIE.

NEPRICEPERE. Subst. Nepricepere, inaptitudine (livr.), lipsă de iscusință (de îndemînare, de destoinicie, de competență), nevrednicie, neîndemînare, stîngăcie; incapacitate, incompetență, necompetență, diletantism (peior.). Prostie, ignoranță. Nepriceput, neisprăvit, ageamiu (fam.), profan, neștiutor; incapabil, prost; diletant, novice. Adj. Nepriceput, nevrednic, neisprăvit, nepricopsit (pop. și fam.), neîndemînatic, stîngaci (fig.), inabil (livr.), neabil (livr.), ageamiu (fam.), profan, neștiutor; incapabil, inapt, incompetent, necompetent. Vb. A fi nepriceput; a da dovadă de nepricepere; a fi incapabil (incompetent), a fi lipsit de iscusință (de îndemînare, de destoinicie, de competență); a nu fi bun de nimic, a nu fi bun decît să pască bobocii; a nu pricepe nici o boabă (iotă), a nu pricepe bob, a se uita ca mîța în calendar, a sta ca vițelul la poarta nouă; a face pe dos, a turna iaurt peste smîntînă, a împiedica la deal și despiedica la vale, a porni ca surda-n joc, a pune carul înaintea boilor. Â-și in petic, a o face de oaie, a călca în străchini. Adv. Neîndemînatic, cu stîngăcie. V. ignoranță, prostie.

Nepricepere ≠ pricepere