NEROZIE, (2) nerozii, s. f. 1. Faptul de a fi nerod (1); prostie, neghiobie, stupiditate. 2. Vorbă sau faptă de nerod (1); faptă prostească; neghiobie (2);^[1] (cu sens atenuat) lucru lipsit de seriozitate, de importanță; fleac; p. ext. aberație, absurditate. – Nerod + suf. -ie.

nerozie sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) nă~ / Pl: (3-6) ~ii / E: nerod + -ie] 1-2 Calitate de a fi nerod (1, 3) Si: neghiobie, prostie, (rar) netoție, (îrg) nătărăie, (înv) nărozenie. 3 (Cu sens atenuat) Naivitate (3). 4-5 Vorbă sau faptă de nerod (1, 3) Si: prostie, neghiobie. 6 (Cu sens atenuat) Lucru lipsit de seriozitate, de importanță Si: fleac, nimic, năzdrăvănie. 7 (Pex) Aberație. 8 Poznă.

NEROZIE, (2) nerozii, s. f. 1. Faptul de a fi nerod (1); prostie, neghiobie, stupiditate. 2. Vorbă sau faptă de nerod (1); faptă prostească; neghiobie (2); (cu sens atenuat) lucru lipsit de seriozitate, de importanță; fleac; p. ext. aberație, absurditate. – Nerod + suf. -ie.

NEROZIE, nerozii, s. f. 1. Prostie, neghiobie. Ochii lui erau plini de o superstițioasă nerozie. EMINESCU, N. 39. Deșertăciunea face pre oameni să-și sape nerozia în piatră. NEGRUZZI, S. I 315. Prostia și nerozia Se rudesc cu nebunia. PANN, P. V. I 80. 2. (Concretizat) Faptă prostească; greșeală. Abia acum îmi dau seama că fac o nerozie. SAHIA, N. 25.

NEROZIE ~i f. 1) Caracter nerod. 2) Faptă sau vorbă de om nerod. /nerod + suf. ~ie

nerozie f. 1. starea nerodului; 2. vorbă sau faptă neroadă.

nerozíe f. (d. nerod). Defectu de a fi nerod, purtare de nerod. – În Olt., Trans. nă-.

nărozie sf vz nerozie

nărozíe V. nerozie.

nerozie s. f., art. nerozia, g.-d. art. neroziei; pl. nerozii, art. neroziile (desp. -zi-i-)

nerozie s. f., art. nerozia, g.-d. art. neroziei; pl. nerozii, art. neroziile

nerozie s. f., art. nerozia, g.-d. art. neroziei; pl. nerozii, art. neroziile

NEROZIE s. v. prostie.

NEROZIE s. 1. nătîngie, neghiobie, prostie, stupiditate, stupizenie, (rar) nătîngeală, netoție, tonție, (franțuzism rar) sotiză, (înv. și reg.) nătărăie, (înv.) nărozenie, (fam.) zevzecie. (E de-o ~ proverbială.) 2. dobitocie, imbecilitate, neghiobie, prosteală, prostie, tîmpenie, (înv.) prostime. (~ unei persoane.) 3. gogomănie, nătîngie, neghiobie, nesocotință, prostie, stupiditate, (rar) netoție, (înv. și reg.) nătărăie. (Mare ~ a spus.) 4. dobitocie, idioțenie, idioție, imbecilitate, inepție, neghiobie, prostie, stupiditate, stupizenie, tîmpenie, (înv.) prostăticie. (Ce e ~ asta?)

Quidquid delirant reges, plectuntur Achivi (lat. „Ori de cîte ori regii fac nerozii, grecii trag ponoasele”) [Horațiu, Epistole, (I, 2, 14) – Epistola în care poetul arată tînărului Lollius, încă lipsit de experiența vieții, cîte învățăminte morale conține Iliada, pe care acesta o studiase temeinic în școală. Înțelesul este: regii fac greșeli și poporul plătește. La Fontaine, în fabula Cei doi tauri și broasca a prelucrat versul horațian și i-a extins tîlcul: „…On voit que de tout temps, Les petits ont pâti des sottises des grands”. (Se vede că din toate timpurile/ Cei mici au pătimit din pricina neghiobiilor celor mari). LIT.

NEROZIE s. f. 1. Calitatea de a fi nerod (I 1), neghiobie (1), prostie, (rar) netoție, (învechit și regional) nătărăie (1), (învechit) nărozenie; (cu sens atenuat) naivitate (2). cf. anon. car., lex. mars. 247. Cînd ai în pungă, cucoană dragă, Lumea te iubește... chiar nerozia ți-e lăudată. pr. dram. 280. Prostia și nerozia se rudesc cu nebunia. pann, p. v. i, 80/3. Deșertăciunea face pre oameni să-și sape nerozia în piatră. negruzzi, s. i, 315. Mulți mintea ne-o măsoară chiar după limbuție Și cred că nerozia e dată la tăcuți. id. ib. ii, 272, cf. polizu, pontbriant, d. Ochii lui erau plini de o superstițioasă nerozie. eminescu, n. 39, cf. ddrf, alex;, w., tdrg, șăineanu, d. u. Socotesc nerozia mai rea decît o lovitură de pușcă. sadoveanu, o. xi, 273, cf. ARGHEZI, T. C. 42, BARANGA, I. 200. Cu greu suferă omul nerozia altuia, iar a sa nici cum o simte. zanne, p. viii, 403. 2. Vorbă sau faptă de nerod (I 1), prostească, prostie, neghiobie (2); (cu sens atenuat) lucru lipsit de seriozitate, de importanță, fleac, nimic (III), năzdrăvănie (1); p. ext. aberație, absurditate. A spune acoperit sau pe ascuns ceea ce se poate spune, fără pericol și fără a călca cuviințele, ...este curat o platitudine, o nerozie. heliade, o. ii, 80. Să nu faci această nerozie, măi băiete. filimon, o. i, 129. Am fost o copilă... am făcut o nerozie fără seamăn; dar acuma trebuie îndreptată. caragiale, o. vi, 110. Combinația, care i s-a părut foarte ingenioasă, a fost o nerozie. rebreanu, r. i, 47. Venii să spun la oameni ce văzui și ce-auzii... Hai cu mine bade Toader și-ai să vezi de-s nerozii. eftimiu, 1. 121. Ce-am să-i spun? Și abia acum îmi dau seama că fac o nerozie. sahia, n. 25. I se părea o nerozie pînă și gîndul că ar mai putea trece o zi fără ca adevărații făptași să fie prinși. popa, v. 107. Fă muiere, nu mai spune și tu nerozii... Lasă-l în pace acum. camil petrescu, o. i, 16. Îi mamă la tri copii și tot umblă după nărozii. alr ii 2 960/833. ♦ Poznă, năzdrăvănie (2), nebunie (3). Ia mai mergeți și pe la casele voastre, ajungă-vă neroziile. galan, z. r. 187. Copiii ăștia fac tot mișălii și nărozii. alr ii 3 204/833. – pl.: (2) nerozii. – Și: (regional) nărozie s. f. – Nerod + suf. -ie