nevolnic, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. Septembrie 15^r/5 / Pl: ~ici, ~ice / E: ne- + volnic] 1-2 smf, a (Înv) (Om) lipsit de libertate. 3 smf (Înv) Supus. 4 smf (Înv) Rob. 5 smf (Înv) Iobag. 6-7 smf, a (Pop) (Om) lipsit de putere fizică, de forță Si: neputincios (1-2), slab, (pop) bicisnic. 8-9 smf, a (Pop; pex) (Om) infirm. 10-11 smf, a (Pop; pex) (Om) incapabil să muncească. 12-13 smf, a (Pop; pex) (Om) care nu este bun de nimic. 14 av Fără putere fizică.

nevolnic a. 1. involuntar; 2. neputincios. [Slav. NEVOLĬNŬ, fără voie]. ║ m. invalid, infirm: până la domnie s’a prefăcut nevolnic AL.

nevolnic (pop.) adj. m., s. m., pl. nevolnici; adj. f., s. f. nevolnică, pl. nevolnice

nevolnic (pop.) adj. m., s. m., pl. nevolnici; adj. f., s. f. nevolnică, pl. nevolnice

nevolnic adj. m., s. m., pl. nevolnici; f. sg. nevolnică, g.-d. art. nevolnicei, pl. nevolnice

NEVOLNIC adj., s. v. incapabil, infirm, invalid, necapabil, neputincios, prăpădit, schilod, slăbănog.

nevolnic adj., s. v. INCAPABIL. INFIRM. INVALID. NECAPABIL. NEPUTINCIOS. PRĂPĂDIT. SCHILOD. SLĂBĂNOG.

NEVOLNIC, -Ă adj. 1. (Învechit) Negativ al lui volnic. cf. budai-deleanu, lex., lb, VALIAN, v., POLIZU, CIHAC, II, 461, DDRF, BAR-cianu, alexi, w., șăineanu, d. u. ♦ (Substantivat) Supus; rob; iobag; serv. Tatarii pre ioni îi rîd, zicînd cum nu-s volnici, ce sănt robi iubitori de stăpâni și nevolnici și zic cum sănt fricoși și blăstămați. herodot (1645), 253. De-i întîlni în lunga ta cărare, Robi și nevolnici, suflete-nserate, Treci înainte, lasă-i în uitare! cerna, p. 67. Cînd trecea papa în butcă, la moșiile noastre, toată turma nevolnicilor se așternea la pămînt, în genunchi. c. petrescu, a. r. 20. 2. Lipsit de putere fizică, de forță, slab, neputincios (1), becisnic; p. ext. schilod, infirm; incapabil să facă ceva (mai ales să muncească); care nu e bun de nimic. Sînt un viarme nevolnic, iară nu om. dosoftei, v. s. septembrie 15^r/5, cf. anon. car. Și-i făcură... Cînd puternici, cînd nevolnici. conachi, p. 303, cf. i. ionescu, d. 117. Acest stolnicul Petre, un om de rînd, un stolnic, Ce pînă la domnie s-a prefăcut nevolnic. alecsandri, t. ii, 73. Voi, lași dătători de porunci, Mai rîdeți, Nevolnică turmă, Mai rîdeți, că-i rîsul din urmă. coșbuc, b. 159. Oștean tu mișel și nevolnic, Care nimic nu plătești la sfat și nimic în războaie. murnu, i. 30. Cu pitici așa nevolnici Tocmai el să-și puie mintea? iosif, v. 86. N-a fost în stare, nu pentru că era trîndav și nevolnic. pas, z. i, 141. Părea un biet moșneag nevolnic, care nu făcea nici bine, nici rău nimănui. tudoran, p. 137. Iertați-mă, oameni buni, sînt un bătrîn beteag și nevolnic. v. rom. decembrie 1954, 143, cf. șez. v, 114. (Fig.) Flămîndă și nevolnică putere! cerna, p. 155. ◊ (Adverbial) Unul dintre aceștia se străduia nevolnic să lovească iepurele de tablă. tudoran, p. 18. (Fig.) Barba rară, crescută nevolnic, ca iarba-n sărătură. galan, z. r. 171. ◊ (Substantivat) Mulți nevolnici vendecă ei (a. 1600). cuv. d. bătr. ii, 150/15. Calicii și orbii și șchiopii și nevolnicii adă încoace. varlaam, c. 359. Să apropiia cătră acel nevolnic ș-i zis(ă): vre-veri, părinte, să te ieu în chilie me...? (a. 1692). gcr i, 304/29. Cel neputincios nevolnic să nu se supere cu slujbă întru nimic (a. 1766). uricariul, ii, 219/9. Interesul de a se ocroti nevolnicii și betegii rămași pe urma multelor războaie. n. a. bogdan, c. m. 176. Mai știa, din dovezi trecute, că uneori nevolnicul avea, el, dreptate. c. petrescu, r. dr. 52. Membrii familiei fără profesiune: soția, copiii, bătrînii, nevolnicii. nom. prof. 83. Piere tineretul lumii și rămîn nevolnicii. sadoveanu, m. c. 56. Ursita pentru mine? Doar o plasă, nevolnicii să-i prind mai bine-n leasă. v. rom. septembrie 1954, 65. Au stat în tranșee atîta vreme și tot niște nevolnici au rămas. pas, z. iv, 32. Dacă-ți începe a scoate filozofi din toți nevolnicii, ce s-a face lumea fără proști? galan, b. ii, 231. Rămîne să-mi iau baba și pe nevolnicul ăsta (a arătat pe orb care adormise) și să plecăm. davidoglu, o. 68. – pl.: nevolnici, -ce. – pref. ne- + volnic. cf. v. sl. НЕВОЛЬнЪ.