NEÎNSUFLEȚIT, -Ă, neînsuflețiți, -te, adj. Mort sau cu aspect de mort. – Pref. ne- + însuflețit.

neînsuflețit, ~ă a [At: DEX / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + însuflețit] 1 Mort. 2 (Pex) Cu aspect de mort. 3 (Fig) Lipsit de viață, de agitație.

NEÎNSUFLEȚIT, -Ă, neînsuflețiți, -te, adj. Mort sau cu aspect de mort. – Ne- + însuflețit.

NEÎNSUFLEȚIT, -Ă, neînsuflețiți, -te, adj. Care nu e însuflețit; lipsit de viață, mort. Spintecă pînza c-un briceag și în fața lor apăru trupul neînsuflețit al lui Lazăr Lungu. MIHALE, O. 511. Au rămas nemișcați, asemănători între ei ca niște pietre neînsuflețite. GALAN, B. I 122. Ea n-are să-l revadă decît neînsuflețit – omorît? MACEDONSKI, O. III 17.

NEÎNSUFLEȚIT ~tă (~ți, ~te) Care este mort sau cu aspect de mort. /ne- + însuflețit

neînsuflețit a. 1. lipsit de vieață; 2. fig. fără vioiciune.

neînsuflețít, -ă adj. Fără suflet, mort. Fig. Fără vioĭciune, fără curaj: trupă neînsuflețită.

neînsuflețit (desp. -su-fle-) adj. m., pl. neînsuflețiți; f. neînsuflețită, pl. neînsuflețite

neînsuflețit (-su-fle-) adj. m., pl. neînsuflețiți; f. neînsuflețită, pl. neînsuflețite

neînsuflețit adj. m. (sil. -fle-), pl. neînsuflețiți; f. sg. neînsuflețită, pl. neînsuflețite

NEÎNSUFLEȚIT adj. 1. v. mort. 2. inanimat, neanimat, (fig.) mort. (Pulbere ~.)

NEÎNSUFLEȚIT adj. 1. inert, mort, nemișcat, rece, țeapăn. (O ființă ~.) 2. inanimat, neanimat, (fig.) mort. (Pulbere ~.)

Neînsuflețit ≠ viu

Neînsuflețit ≠ însuflețit, viu