nuia sf [At: PALIA (1581), 121/18 / V: (reg) ~uă, niauă (Pl: neli), noia, noiauă / Pl: ~iele, (reg) ~ieli / E: ml novella] 1 Vergea lungă, subțire și flexibilă, obținută dintr-o tulpină sau dintr-o ramură tânără de alun, de răchită, de trestie etc. Si: vargă, vergea, (reg) japă, joardă, palcă¹, strămurare. 2 (Reg; îs) Gard de ~ Gard viu. 3 (Reg; îs) ~ua boabelor Par pe care se atârnă porumbul la uscat pentru iarnă. 4 (Rar; îe) A pleca pe ~ A pleca de undeva pe neașteptate și numai cu hainele cu care este îmbrăcat. 5 (Rar; îae) A face ceva de nevoie. 6 Lovitură dată cu nuiaua (1). 7 Coadă la undiță Si: (reg) rudă, vargă. 8 Băț lung, cu un cârlig la capăt, cu care se prind oile de pe câmp Si: (reg) cață. 9 (Reg; lpl) Vergea la războiul de țesut Si: vargă.

NUIA, nuiele, s. f. 1. Ramură tînără și flexibilă, tăiată dintr-un copac sau dintr-o tufă și folosită mai ales la împletituri. V. mlădiță. Se furișează în livada îngrădită cu nuiele, peste drum. REBREANU, I. 10. Așază o leasă de nuiele numai înținată și niște frunzari peste dînsa. CREANGĂ, P. 29. Să-ngrădească ulița Tot cu pari și cu nuiele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 268. Manea se trezi, Ș-apoi se sui Pe gard de nuiele Și mai sus, pe schele. ALECSANDRI, P. P. 188. 2. Lovitură dată cu nuiaua (1). Să-i dați douăzeci și cinci de nuiele. RETEGANUL, P. II 51. Li se trăgea cîteva nuiele la tălpi, ca să le vie mintea la cap. GHICA, S. X.

NUIA nuiele f. 1) Ramură lungă, subțire și flexibilă, curățată de ramificațiile laterale și de frunze; jordie; vargă. Gard de nuiele. 2) Lovitură dată cu astfel de ramură. ◊ A da nuiele a pedepsi prin bătaia cu bățul. [Art. nuiaua; G.-D. nuielei] /<lat. novella

nuĭá f., pl. ĭele (lat. novella, vlăstar, adică „nouță”. V. novelă, nuvelă). Vargă, ramură lungă și supțire tăĭată și care servește la bătut, la făcut panere, lese, gardurĭ ș.a. V. beldie.

niauă sf vz nuia

noia sf vz nuia

noiauă^[1] sf vz nuia corectat(ă)

nuiauă sf vz nuia

nueà f. 1. cracă lungă și subțire (mai ales de salcie): gard sau împletitură de nuele; 2. vargă. [Lat. NOVELLA: lit. (ramură) noușoară].

nuia s. f., art. nuiaua, g.-d. art. nuielei; pl. nuiele

nuia s. f., art. nuiaua, g.-d. art. nuielei; pl. nuiele, art. nuielele

nuia s. f., art. nuiaua, g.-d. art. nuielei; pl. nuiele

nuia, pl. nuiele

nuia, -iele.

nuia (nuiele), s. f. – 1. Băț, vargă. – 2. Lovitură de vargă. Lat. novella (Philippide, Principii, 33; Pușcariu 1200; Candrea-Dens., 1248; REW 5967). E dubletul lui nuvelă, s. f. (povestire scurtă), din fr. nouvelle, der. nuvelist, s. m., din fr. nouvelliste. Cf. v. sard. nuella, logud. noella „vie tînără”, it. novellame „plante tinere”.

NUIA s. 1. vargă, (reg.) frișcă, japă, joardă, paliță, strămurare, (Mold.) palcă, (Transilv.) palțău, (prin Transilv.) zvoacă, (înv.) stroi. (O ~ de alun.) 2. v. băț. 3. băț, coadă, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ undiței.)

NUIA s. 1. vargă, (reg.) frișcă, japă, joardă, paliță, strămurare, (Mold.) palcă, (Transilv.) palțău, (prin Transilv.) zvoacă, (înv.) stroi. (O ~ de alun.) 2. băț, vargă, (reg.) beldie, (Transilv., Bucov. și Mold.) șteap. (L-a atins cu ~.) 3. băț, coadă, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ undiței.)