năduf sn [At: VARLAAM, C. 320 / V: (îrg) năduh, năduv, (îrg) naduv / Pl: ~uri / E: slv *надоухъ] 1 (Pop) Senzație de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli Si: dispnee, sufocare (pop), înecăciune. 2 (Med; spc) Astm. 3 (Mdv; reg) Emfizem pulmonar la cai. 4 (Pop) Căldură mare, înnăbușitoare Si: arșiță, caniculă, (pop) nădușeală (2), zăduf, zăpușeală. 5 Aer înnăbușitor, viciat, insuficient. 6 Senzație pe care o simte cineva când sunt călduri mari sau aer viciat, insuficient. 7 (Reg) Sudoare. 8 (Pfm) Supărare. 9 (Pfm) Ciudă. 10 (Pfm) Enervare. 11 (Pfm) Mânie. 12 (Îe) A-și vărsa ~ul (pe cineva) A-și manifesta supărarea față de cineva.

NĂDUF, NĂDUH sbst. 1🩺 Ⓟ Înnecăciune, astmă: m’apucă tusea cu năduh (PANN) ¶ 2 🌦 Căldură înnăbușitoare, zăduf, zăpușală: fie pe ger și ninsoare, fie pe năduf de soare, nici nu ne prinde veste că ce timp mai este (ODOB.); curgea sudoarea șiroaie de pe dînsul... nu știa ce să facă de atîta năduh (SB.) ¶ 3 Supărare, necaz (pl. -ufuri, -uhuri): aduc mare supărare și năduf Sultanului (I.-GH.); cîte amaruri și nădufuri mi-a făcut (SAD.); scotea cîte un oftat din adîncul plămînilor, mijloc prin care își ușura năduful (GN.); ia nu mai clămpăni și tu din gură, măi, răspunse Ion, plin de năduh (CRG.) [srb. neduh].

NĂDUF, (3) nădufuri, s. n. (Popular) 1. Senzație de apăsare, de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli; sufocare, înecăciune; astmă. Un necaz mare îi înăbușea inima ca un năduf. REBREANU, R. II 262. Inima nu-i mai bătea și năduful îl lăsase, nici el nu știa cînd. ARDELEANU, D. 250. 2. Căldură înăbușitoare; zăpușeală, zăduf. Minune de timp, după năduful de peste zi. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 292. Omul la vînătoare, fie pe ger și ninsoare, fie pe năduf de soare, nici nu prinde veste că ce timp mai este. ODOBESCU, S. III 197. 3. Ciudă, necaz, supărare, mînie. Iordache suflă pe nări cu năduf. DUMITRIU, N. 61. Oftă cu năduf și începu să strîngă masa, cu mișcări smuncite. SADOVEANU, B. 62. «Răbdare și tact!» oftă din nou Stroe Vardaru, biruindu-și năduful. C. PETRESCU, A. R. 17. – Variante: (regional) năduh (SADOVEANU, O. III 112, CREANGĂ, A. 66), năduv (CONTEMPORANUL, V_I 99) s. n.

NĂDUF ~uri n. pop. 1) Stare atmosferică ce se caracterizează prin temperatura înaltă și sufocantă a aerului; căldură înăbușitoare; nădușeală; zăduf; zăpușeală. 2) Senzație de sufocare pe care o simte cineva în cazul unor boli. 3) Supărare amestecată cu părere de rău sau cu invidie. * A fi plin de ~ a fi foarte supărat. A-și vărsa ~ul a-și spune necazul. /<sl. naduch

năduf n. 1. sufocare, asfixie din aer veninos; 2. astm: tuse cu năduf; 3. căldură excesivă; 4. Mold. (năduh) amar, necaz: zise plin de năduh CR. [Slovean NEDUH, astm].

nădúf n., pl. urĭ (sîrb. neduh, vsl. *neduhŭ, năduh, astmă, d. duhŭ, duh. V. pre-, pro- și ză-duf, văz-duh). O presiune, atmosferă sufocantă, înăbușeală. Astmă (la caĭ) tecnafes. Enfizemă pulmonară.

naduf sn vz năduf

naduv sn vz năduf

năduh sn vz năduf

năduv sn vz năduf

NĂDUV s. n. v. năduf.

năduf (pop.) s. n., (supărări) pl. nădufuri

năduf (pop.) s. n., (supărări) pl. nădufuri

năduf s. n., (supărări) pl. nădufuri

năduf

năduf, -furi.

năduf (nădufuri), s. n. – 1. Sufocare, greutate la respirat. – 2. Zăpușeală. – Var. (înv.) năduh. Sb. neduh, slov., rut. naduha (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 104; Conev 91; Vasmer, II, 209), cf. rus. nedug „suferință” și duh. – Der. (î)năduși, vb. (a transpira, a asuda; refl., a se sufoca); nădușeală, s. f. (sudoare, transpirație; asfixie); nădușitor, adj. (care te face să transpiri); nată, s. f. (Trans., înv., răceală, guturai), din mag. mátha < slov. nadiha (Cihac, II, 517).

NĂDUF s. caniculă.

NĂDUF s. v. apă, astmă, ciudă, coada-vacii, dispnee, enervare, furie, gelozie, invidie, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritație, înecăciune, înnădușeală, înverșunare, jale, mânie, nădușeală, necaz, nervozitate, pică, pizmă, pornire, ranchiună, salvie, sudoare, sufocare, supărare, surescitabilitate, surescitare, transpirație.

NĂDUF s. arșiță, caniculă, călduri (pl.), dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, nădușeală, pîrjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală, (livr.) torpoare, (pop.) arsură, vipie, (reg.) buhoare, cocăt, crăpat, năplăială, pîclă, prepăt, prigoare, puhăială, zăpuc, (prin Ban.) arsoare, (Ban. și Transilv.) friptoare, (prin Olt.) japsă, (Ban.) pripeală, (înv.) ars, pripec, (fig.) cuptor, jar. (~ zilelor de vară.)

năduf s. v. APĂ. ASTMĂ. CIUDĂ. COADA-VACII. DISPNEE. ENERVARE. FURIE. GELOZIE. INVIDIE. IRASCIBILITATE. IRITABILITATE. IRITARE. IRITAȚIE. ÎNECĂCIUNE. ÎNNĂDUȘEALĂ. ÎNVERȘUNARE. JALE. MÎNIE. NĂDUȘEALĂ. NECAZ. NERVOZITATE. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. RANCHIUNĂ. SALVIE. SUDOARE. SUFOCARE. SUPĂRARE. SURESCITABILITATE. SURESCITARE. TRANSPIRAȚIE.

Năduf ≠ răcoare

NĂDUV s. n. (Mold.) Arșiță, caniculă, zăduf. Că dzua lucrîtorii lucreadză și rabdă năduvul și gerul. VARLAAM. Etimologie: sl. *naduh. Cf. nădușeală, pripec.

NĂDUF s. n. 1. (Popular) Senzație de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli, dispnee, sufocare, înecăciune; spec. astmă. Să vindice și să ușureze toate boalele pieptului, astmul (năduful). man. sănăt, 110/18. Pe loc m-apucă tușea cu năduh. pann, p. v. i, 121/12. Pentru tuse cu năduf, se stoarce mustul din ceapă, se amestecă cu zahăr-candel și se bea. n. leon, med. 31. De năduf bolnavul suflă greu și simte așa parcă i se urcă un boț în gît. grigoriu-Rigo, m. p. i, 121. O arșiță învechită și necăutată se schimbă în năduf, care n-are leac. pamfile, b. 11, cf. candrea, f. 220. Inima nu-i mai bătea și năduful îl lăsase. ardeleanu, d. 250. Pe coșul pieptului se ridica și cobora năduful. id. v. p. 262. Un necaz mare îi înăbușea inima ca un năduf. rebreanu, r. ii, 262, cf. bl vi, 69, h iii 433, v 19, 195. Îl pălise un năduf pe bietul moșneag, de nu putea... să răsufle. șez. i, 101. Tusă din zăduf, tusă din năduf... Tu să ieși de la (cutare). ib. iv, 29. Am un năduf în piept, nu mi-e bine de loc. boceanu, gl., cf. alrm i/i h 159, alr ii/i mn 23, 6 952/705, 723, alrm ii/i h 90. ♦ Emfizem pulmonar (la cai). cf. alr i 1 657. 2. (Popular) Căldură mare, înnăbușitoare, arșiță, caniculă, zăduf, zăpușeală, năbușeală (2), nădușeală (2); aer înnăbușitor, viciat, insuficient; senzație pe care o simte cineva cînd sînt călduri mari, cînd aerul este viciat sau insuficient etc. Că dzua lucrîtorii lucreadză și rabdă năduvul și gerul. varlaam, c. 320, cf. COSTINESCU. Omul la vînătoare, fie pe ger și ninsoare, fie pe năduf de soare, nici nu prinde veste... ce timp mai este. odobescu, s. iii, 197, cf. ddrf. Vitele... nu pot paște din cauza nadufului. pamfile, i. c. 439. Aici... în năduful prin care fulgera lumina electrică, se simțea liniștit. agîrbiceanu, l. t. 74. Pe la ceasurile zece începu să se simtă năduful. tudoran, p. 455, cf. h xii 168, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, ALR sn v h 1 502, A VI 3, 19. 3. (Regional) Sudoare, nădușeală (1). Începu să-și șteargă năduful cu o batistă enormă. agîrbiceanu, a. 511, cf. șez. v, 113. 4. (Popular și familiar) Supărare, necaz (3), ciudă, enervare, mînie. Scotea cîte-un oftat din adîncul plămînilor, mijloc prin care își ușura năduful. gane, n. iii, 159. Îmi ia toate hainele... zicîndu-mi cu năduh: – Îi veni tu acasă, coropcarule. creangă, a. 66. Ia nu mai clămpăni și tu din gură, măi, răspunse Ion plin de năduh. id. ib. 113. Năduvul și amarul le înnebunea. contemporanul, iv, 502. Zisese „oleo soro”, cuvînt ce nu-l rostea decît la mare năduv. ib. v, 99. Mergem mai departe să isprăvim odată, zise cu năduf bădicul. agîrbiceanu, a. 397, cf. șăineanu, d. u. Altfel n-oi blăstăma-o, după cîte amaruri și nădufuri mi-a făcut, decît să-i deie Dumnezeu nacazu vînturilor și zbuciumu apelor. sadoveanu, o. vii, 288, cf. i, 482, iii, 112, v, 7, xiii, 659. „Răbdare și tact”, oftă din nou Stroe Vardaru, biruindu-și năduful. c. petrescu, a. r. 17. Trei? întrebă așezînd tava cu trei pahare și cu sticla pe colțul unei mese. – Trei! rosti cu năduf mușteriul. pas, l. i, 40, cf. id. z. i, 225. Hîrtiile isprăvniciilor sînt înguste; n-au unde cuprinde tot năduful și toate sudălmile. galan, z. r. 52. Avea omul un năduf cu planificarea sau cu aprovizionarea, nu mai țin minte. v. rom. ianuarie 1954, 81. Lache Patlagină, primarele, încuviință cu năduf. ib. februarie 1954, 44. Adunînd prea mult năduf, oamenii s-au răzvrătit. ib. decembrie 1954, 112. Îmi spuse iute și cu năduf ce avea de spus, apoi, țanțoșă, mi-a întors spatele. contemp. 1954, nr. 414, 2/6. Sorbi cu năduf paharul, își umplu altul și vorbi răzvrătit. ib. 1955, nr. 434, 2/4. Se certa furios și nădușit cu echipajul, mușcînd cu năduf dintr-un capăt de trabuc. tudoran, p. 14, cf. 16. Oftă adînc, ca și cum vorbele lui Mociony i-ar fi lărgit dintr-o dată gîtlejul, lăsînd să iasă năduful zilelor din urmă. vornic, p. 188. S-a făcut și el tîrgoveț ca și mine, gîndi cu năduf bătrînul. il ianuarie 1962, 34. Nu știu ce să facă de atîta năduh. sbiera, p. 122. Sî pun pi băuti șî pi giucati, sî mai triacî din năduhurli șî nacazurli omului. șez. ii, 211. Nădușiți de cine știe ce năduhuri. ib. iii, 28, cf. v, 147, viii, 160. Crezi c-am uitat năduhurile căti mi li-ai făcut? ib. xxiii, 56. Inimî di putrigai, N-am un cuțit sî ti tai, Sî văd ci naduvuri ai. vasiliu, c. 144, cf. a vi 26. ◊ Expr. A-și vărsa năduful (sau, rar, un năduf) v. vărsa. – pl.: (4) nădufuri. – Și: (învechit și regional) năduh, năduv, (regional) naduf, naduv s. n. – Din slav. *naduch.