nărăvaș, ~ă
[At: TDRG / Pl: ~i, ~e / E: nărav + -aș] 1 a (D animale, în special d. cai) Care nu se lasă strunit Si: năbădăios (16) 2 a (D. cai) Care mușcă și azvârle din picioare Si: (îrg) năsilnic (12). 3 sm Tânăr nerăbdător, nervos. 4 a (Fig) Neascultător. 5 a (Fig) Încăpățânat.

NĂRĂVAȘ, -Ă, nărăvași, -e, adj. (Mai ales despre cai) Cu nărav (1). Armăsar nărăvaș. ♦ (Rar, despre oameni) Cu apucături rele. V. incorigibil. (Substantivat) Stoica e un nărăvaș și așa i se cuvine. D. ZAMFIRESCU, la CADE.

NĂRĂVAȘ ~ă (~i, ~e) 1) (mai ales despre cai) Care se supune cu greu omului; cu nărav; nărăvit. 2) fig. (despre oameni) Care are apucături rele; cu arțag; arțăgos; buclucaș; scandalagiu; certăreț; gâlcevitor. /nărav + suf. ~aș

nărăvaș a. cu nărav: calul nărăvaș.

nărăvaș, -ă adj. Vest. Nărăvit, cu nărav: cal nărăvaș.

nărăvaș adj. m., pl. nărăvași; f. nărăvașă, art. nărăvașa, pl. nărăvașe

nărăvaș adj. m., pl. nărăvași; f. nărăvașă, art. nărăvașa, pl. nărăvașe

nărăvaș adj. m., pl. nărăvași; f. sg. nărăvașă, pl. nărăvașe

nărăvaș, pl. nărăvași, f. nărăvașă, pl. nărăvașe

NĂRĂVAȘ adj. năbădăios, nărăvit, (reg.) iabraș, (prin Ban.) bâvaș, (Ban.) porav, (prin Transilv.) poroș, (Transilv. și prin Maram.) sucaș, (Transilv.) șupar. (Cal ~.)

NĂRĂVAȘ adj. năbădăios, nărăvit, (reg.) iabraș, (prin Ban.) bîvaș, (Ban.) porav, (prin Transilv.) poroș, (Transilv. și prin Maram.) sucaș, (Transilv.) șupar. (Cal ~.)

NĂRĂVAȘ, -Ă adj. (Despre animale, în special despre cai) Care nu se lasă strunit, care mușcă, azvîrle din picioare, care are nărav (2); năbădăios (2), nărăvit. Să luați seama: calul e cam nărăvaș. f (1900), 542. Calul nărăvaș aruncase cu picioarele de dindărăt. ap. tdrg. Cristea Busuioc se pomeni dincolo de far, în gura canalului, cu pluta săltînd pe valuri ca un cal nărăvaș. tudoran, p. 102. Fierarul bătuse în pămînt stîlpi groși pentru legatul cailor nărăvași. preda, m. 118. Pusese vina pe el că ar fi betejit un cal... fiindcă era nărăvaș din cale afară. t. popovici, se. 15, cf. alr i 1 110/9, 56, 148, 229, 394, 518, 677, 740, 890, 960, a v 14. ◊ (Substantivat) Bădița Șimion încalică un naravaș; eu încalic altul. sadoveanu, o. xiii, 37. ♦ (Substantivat) Epitet pentru un tînăr nerăbdător (2), nervos (3). Cînd pot să dau ochii cu Dumitrana? – Să-l întreb, nărăvașule! barbu, ș. n. 25. ♦ (Despre oameni) Care are apucături rele; vicios; arțăgos. com. liuba, cf. alr 11 517/186, alr sn v h 1 247. ◊ (Substantivat) Piaie nărăvași, trîntori... și stricați din țară. jipescu, o. 111, cf. 33. Stoica e un nărăvaș, și așa i se cuvine, d. zamfirescu, t. s. 17. Prin cîrciumi, întinseseră mai nărăvașii întru pahar petrecere la toartă. pas, l. i, 60. ♦ Fig. Neascultător, îndărătnic. Așa-i c-am fost pe vremuri bun cosaș? Ce brazde aurii lăsam în urmă! Dar iată, brațul cade nărăvaș, Trunchiul s-apleacă, pasul se curmă. beniuc, m. 131. ◊ (Adverbial) S-au depărtat de mal cu chiu cu vai, preț de-o aruncătură de bolovan, și de-acolo înainte luntrea a început a li se învîrti nărăvaș în cercuri tot mai strîmte. v. rom. aprilie 1954, 132. – pl.: nărăvași, -e. – Nărav + suf. -aș.