NĂTÂNGIE, nătângii, s. f. (Rar) 1. Lipsă de inteligență, de pricepre; p. ext. faptă, vorbă, atitudine de om nătâng (1); neghiobie, prostie. 2. Îndărătnicie, încăpățânare. – Nătâng + suf. -ie.

nătângie sf [At: I. IONESCU, C. 99/25 / V: (înv) nătăn~ / Pl: ~ii / E: nătâng + -ie] 1 Lipsă de inteligență Si: (rar) nătângeală (1). 2 Lipsă de pricepere Si: (rar) nătângeală (2) 3 Faptă, atitudine comportament etc. de om nătâng (1) Si: (rar) nătângeală (3). 4 (Rar) Neîndemânare (1). 5 Încăpățânare.

NĂTÂNGIE, nătângii, s. f. 1. Lipsă de inteligență, de pricepere; p. ext. faptă, vorbă, atitudine de om nătâng (1); neghiobie, prostie. 2. Îndărătnicie, încăpățânare. – Nătâng + suf. -ie.

NĂTÂNGIE ~i f. rar1) Caracter nătâng. 2) Faptă sau vorbă de om nătâng; nerozie. 3) Încăpățânare prostească. /nătâng + suf. ~ie

nătângie f. defectul celui nătâng.

nătăngie sf vz nătângie

NĂTÎNGIE sf. 1 Tîmpenie, neghiobie, prostie: nătîngia bărbatului de care rîdea tot satul (ISP.) ¶ 2 Neîndemînare, nepricepere, stîngăcie; lăsînd această... lucrare a se face cum se vor pricepe acei ce în nătîngia și sgîrcenia lor s’au scumpit la semănat (ION.) ¶ 3 Încăpățînare, îndărătnicie: cu toată nătîngia sa, am silit pe grădinarul meu să-mi răsădească de tot soiul de flori (NEGR.); nu-i vorbă, că și nătîngia unor bătrîni era mare (CRG.) [nătîng].

NĂTÎNGIE, nătîngii, s. f. 1. Neghiobie, prostie. Mintea ta... fiind... în nătîngie, Trebuie ades chemată în orice nevoie nouă Pentru a-i deștepta lenea la vreun ajutor nouă. CONACHI, P. 293. 2. Îndărătnicie, încăpățînare. Cît s-a apărat moș Gheorghe și n-a fost chip să scape! Te poți pune cu nătîngia primarului?! SP. POPESCU, M. G. 22. Nu-i vorbă că și nătîngia unor bătrîni era mare. CREANGĂ, A. 153. Cu toată nătîngia sa, am silit pe grădinarul meu să-mi răsădească de tot soiul de flori. NEGRUZZI, S. I 104.

nătîngíe f. (d. nătîng). Defectu de a nătîng.

nătângie (rar) s. f., art. nătângia, g.-d. art. nătângiei; pl. nătângii, art. nătângiile (desp. -gi-i-)

nătângie (rar) s. f., art. nătângia, g.-d. art. nătângiei; pl. nătângii, art. nătângiile

nătângie s. f., art. nătângia, g.-d. art. nătângiei; pl. nătângii, art. nătângiile

NĂTÂNGIE s. v. încăpățânare, îndărătnicie.

NĂTÂNGIE s. 1. v. prostie. 2. (concr.) gogomănie, neghiobie, nerozie, nesocotință, prostie, stupiditate, (rar) netoție, (înv. și reg.) nătărăie. (Mare ~ a spus!)

nătângie s.f. I 1 neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, <rar> nătângeală, netoție, <pop. și fam.> tonție, <fam.> zevzecie, <înv. și reg.> nătărăie, <înv.> nărozenie, <turc.; înv.> zevzeclâc, <fran.; rar> sotiză, <iron.> deșteptăciune, <fig.> sărăcie cu duhul, sărăcie de duh, <fig.; rar> sărăcie de minte, sărăcie mintală. Nu i se cere niciodată părerea din cauza nătângiei. 2 inabilitate, neîndemânare, nepricepere, stângăcie, <reg.> mangoseală, <înv.> maladresă. Deși ajunsă la vârsta maturității, este de o nătângie revoltătoare. 3 (mai ales pop.) încăpățânare, îndărătnicie, obstinație, recalcitranță, <reg.> dâcă¹, mădăție, <înv.> retivitate, <fran.> pertinacitate, <fig.; înv.> vârtoșală. Niciodată nu se purtase cu atâta nătângie. II (concr.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma¹”) gogomănie, nebunie, neghiobie, nerozie, nesocotință, prostie, stupiditate, stupizenie, <rar> netoție, <înv. și reg.> nătărăie, <glum.> blegomanie, <iron.> deșteptăciune, <iron. sau peior.> credulitate. Spune multe nătângii când este nervos.

nătîngie s. v. ÎNCĂPĂȚÎNARE. ÎNDĂRĂTNICIE.

NĂTÎNGIE s. 1. neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, (rar) nătîngeală, netoție, tonție, (franțuzism rar) sotiză, (înv. și reg.) nătărăie, (înv.) nărozenie, (fam.) zevzecie. (E de-o ~ proverbială.) 2. gogomănie, neghiobie, nerozie, nesocotință, prostie, stupiditate, (rar) netoție, (înv. și reg.) nătărăie. (Mare ~ a spus!)