năvălire sf [At: NECULCE, L. 332 / Pl: ~ri / E: năvăli] 1 Repezire asupra cuiva cu intenții agresive sau criminale Si: (înv) năbușeală (1). 2 (Mil) Atac. 3 (Mil) Invazie. 4 Năpustire asupra cuiva. 5 (Înv) Viteză. 6 (Înv) Grabă. 7 Revărsare abundentă și violentă a sângelui, a lacrimilor etc. 8 Înghesuială.

NĂVĂLIRE, năvăliri, s. f. Acțiunea de a năvăli; atac, asalt, invazie. Ce socotiți că mi-ți era? o mulțime de jigănii mici și urîte la vedere... pornite spre năvălire. ISPIRESCU, U. 100. Albert, craiul Lehiei, făcut-au un vis mare, Un vis de năvălire. ALECSANDRI, P. A. 137. Îi făcură cunoscut că Mihai-vodă nu se privește în Ardeal decît ca un guvernator spre a administra țara și a o păzi de năvălirile dușmanilor. BĂLCESCU, O. II 270.

năvălíre f. Acțiunea de a năvăli, invaziune.

năvălire s. f., g.-d. art. năvălirii; pl. năvăliri

năvălire s. f., g.-d. art. năvălirii; pl. năvăliri

năvălire s. f., g.-d. art. năvălirii; pl. năvăliri

NĂVĂLIRE s. 1. (MIL.) v. asalt. 2. v. erupție.

NĂVĂLIRE s. 1. (MIL.) asalt, atac, iureș, năvală, (înv. și reg.) șturm. (~ dezlănțuită împotriva cetății.) 2. erupție, irupere, irupție, izbucnire, răbufnire, țîșnire. (~ petrolului din pămînt.)

NĂVĂLIRE s. f. Acțiunea de a năvăli și rezultatul ei. 1. Năvală (I 1); (rar) năpustire (2), (învechit) năbușeală (1). Să nu îndrăznească de-a mai face supărare și năvălire în moșie sfinții[i] sale, cu așa rău (a. 1821). ștefanelli, d. c. 377. Era vorba a să pune poliția La Roșel în stare de asedie spre a împiedica năvălirea sătenilor. ar (1839), 19²/12. Încă din înălțime el le va da de știre, Cînd asupră-le vulpea va face năvălire. alexandrescu, o. i, 238. Ce socotiți că mi-ți era? O mulțime de jigănii mici și urîte la vedere... pornite spre năvălire. ispirescu, u. 100. ♦ (Mil.) Atac, asalt; invazie, cotropire. Iar turcii, cu mi-au văzut pi cazîlbași, s-au slobodzit cu mari năvălire asupra lor. neculce, l. 332. Găndiia că numai la început va da Idasp năvălire (a. 1773). gcr ii, 92/13. Năvălirea a toată oastea pornirii varvarilor... însuți o zdrobeaște. mineiul (1776), 70^r1/15. Cine ar putea număra năvălirile și prăzile schitelor și ale vlahilor ? șincai, hr. i, 230/10. În Belgia s-au auzit cu tot înadinsul îngrijire despre o năvălire din partea Olandei. ar (1839), 31¹/32. Îi făcură cunoscut că Mihai Vodă nu se privește în Ardeal decît ca un guvernator spre a administra țeara și a o păzi de năvălirile dușmanilor. bălcescu, m. v. 413. Albert, craiul Lehiei, făcut-au un vis mare, Un vis de năvălire, de-nvingeri glorioase. alecsandri, poezii, 197, cf. DDRF. Mănăstirea a fost clădită în secole depărtate, cînd năvălirile tătare supărau Moscova. stancu, u.r.s.s. 79. Năvălirile pecenegilor și cumanilor... au adus distrugeri materiale considerabile. lupta de clasă, 1961, nr. 11, 35. ◊ Fig. O, vrăjmașe și mult nemilostive noroace..., încetează-ți năvălirile cele protivnice de asupra mea ! gorjan, h. i, 66/27. 2. Năvală (I 2); viteză, grabă, iuțeală. Para cea învăpăiată cade din vîrful muntelui Etnii cu mare năvălire pe cîmp. beldiman, n. p. i, 121/21, cf. heliade, o. ii, 352. Cînd se vor construi peste Moldova poduri de beton armat, năvălirile și bătăile apei vor rămînea neputincioase. sadoveanu, o. ix, 278. 3. Năvală (I 3). Sîngele lui curgea cu mare năvălire. beldiman, n. p. i, 190/8, cf. 17/11. ◊ Fig. Să ne cunoaștem greșalile, pornirile și năvălirile noastre și să le înfrînăm. piscupescu, o. 164/1. Grozave sînt ispite...Ce crude ! ce cumplite! Stau gata să lovească Pre firea omenească, Cu năvăliri nebune. i. văcărescul, p. 358/23. 4. Năvală (I 4). Ce voiți și cine sînteți sau ce pricină avînd ați îndrăznit a face năvălirea? aethiopica, 14^v/5. ◊ Fig. Asemenea oameni... dispar... sub năvălirea preocupărilor timpului de față. conv. Lit. v, 386. – Pl.: năvăliri. – V. năvăli.