năvălitor, ~oare [At: AR (1834), 88¹/20 / V: (rar) nev~ / Pl: ~i, ~oare / E: năvăli + -tor] 1-4 smf, a (Persoană) care pătrunde (pe neașteptate) pe un teritoriu străin cu scopul de a-l cotropi Si: agresor, cotropitor, invadator, (înv) năvrap (2), năvrăpitor (1). 5 a (Îvr) Agresiv.

NĂVĂLITOR, -OARE, năvălitori, -oare, s. m. și f. Invadator, cotropitor. Pîrcălabul... vînduse pe domn și trecuse de partea năvălitorilor. SADOVEANU, O. VII 147. ◊ (Adjectival) Ostașul meu Își izbește calul său Peste codrii mișcători De barbari năvălitori. ALECSANDRI, P. II 15.

NĂVĂLITOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival Care năvălește. /a năvăli + suf. ~tor

năvălitor a. și m. care dă năvală.

năvălitór, -oáre adj. și s. Care năvălește, invadează.

nevălitor, ~oare a vz năvălitor

năvălitor adj. m., s. m., pl. năvălitori; adj. f. sg. și pl. năvălitoare

!năvălitor adj. m., s. m., pl. năvălitori; adj. f. sg. și pl. năvălitoare

năvălitor adj. m., s. m., pl. năvălitori; f. sg. și pl. năvălitoare

NĂVĂLITOR adj., s. v. agresor.

NĂVĂLITOR adj., s. agresor, atacator, cotropitor, invadator. (Armată ~.)

NĂVĂLITOR, -OARE adj. (Adesea substantivat) (Persoană) care năvălește (1); agresor, invadator, cotropitor. Va fi în stare de a respinge pe năvălitori la întîmplare cînd aceștia ar cuteza a face o nouă cercare. ar (1834), 88¹/20, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, BARCIANU. Un val de fiere, de ură sălbatică, o străbătu deodată. Ah ! el putea să moară, năvălitorul ! f (1900), 590, cf. alexi, w. Năvălitorii erau așezați de obicei acolo unde obicinuiau a năvăli, recunoscîndu-se oficial o stare de fapt, pe care ei și-o creaseră prin violență. pÂrvan, g. 94. Părcalabul de la Hotin vînduse pe domn și trecuse de partea năvălitorilor. sadoveanu, o. v, 680. Fortificații minunate îi apărau împotriva atacurilor năvălitorilor. bart, s. m. 48. Pe acolo plătea turcilor biata țară, pentru că fusese devastată, tributul cuvenit nevălitorului, începînd cu cel de sînge. arghezi, b. 108. ◊ Fig. Vîntul se pornește cînd cenușiu, de la uscat, cînd vînăt, din larg; ...totul se culcă la pămînt și se jeluie, neputînd ține piept năvălitorului blestemat. tudoran, p. 133. ♦ (Învechit, rar) Ofensiv, agresiv. Nu sînt în stare a începe război ofenziv (năvălitor). ar (1834), 78¹/34. – pl.: năvălitori, -oare. – Și: (rar) nevălitor, -oare adj. – Năvăli + suf. -tor.