OBRĂZNICIE, obrăznicii, s. f. Atitudine, comportare de om obraznic; necuviință, impertinență; (cu sens atenuat) neascultare, neastâmpăr. – Obraznic + suf. -ie.

obrăznicie sf [At: HERODOT (1645), 374 / Pl: ~ii / E: obraznic + -ie] 1-3 (Atitudine) (purtare sau) vorbă obraznică Si: impertinență, insolență, necuviință. 4 (Pex) Neastâmpăr. 5 (Înv) Îndrăzneală.

OBRĂZNICIE, obrăznicii, s. f. Atitudine, purtare, vorbă obraznică; necuviință, insolență, impertinență; (cu sens atenuat) neascultare, neastâmpăr. – Obraznic + suf. -ie.

OBRĂZNICIE, obrăznicii, s. f. Atitudine, purtare obraznică; necuviință, insolență, impertinență; p. ext. (la copii) neastîmpăr. Numai obrăznicie putea să se cheme îndrăzneala unui ocnaș, care cere să fie tocmit strajă de noapte. POPA, V. 24. Scoți sufletul din om cu obrăzniciile tale. CREANGĂ, A. 46. Ce obrăznicie e asta, să intri aici? NEGRUZZI, S. I 227.

OBRĂZNICIE ~i f. 1) Caracter obraznic; impertinență. 2) Vorbă sau faptă necuviincioasă; impertinență; insolență; neobrăzare. [Sil. -brăz-] /obraznic + suf. ~ie

obrăznicie f. 1. caracterul celui obraznic; 2. vorbă sau faptă obraznică.

obrăznicíe f. (d.obraznic). Defectu de a fi obraznic, impertinență. Zburdălnicie: copiiĭ aŭ făcut o mulțime de obrăzniciĭ.

obrăznicie (desp. o-brăz-) s. f., art. obrăznicia, g.-d. art. obrăzniciei; pl. obrăznicii, art. obrăzniciile (desp. -ci-i-)

obrăznicie (o-brăz-) s. f., art. obrăznicia, g.-d. art. obrăzniciei; pl. obrăznicii, art. obrăzniciile

obrăznicie s. f. (sil. -brăz-), art. obrăznicia, g.-d. art. obrăzniciei; pl. obrăznicii, art. obrăzniciile

OBRĂZNICIE s. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țâfnă. (E de o ~ revoltătoare.)

OBRĂZNICIE s. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țîfnă. (E de o ~ revoltătoare.)

Obrăznicie ≠ bună-cuviință