OCUPAȚIE, ocupații, s. f. 1. Ocuparea temporară de către forțele armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesie, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiune s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.

ocupație sf [At: CR (1830), 117¹/13 / V: (asr) ~iune / Pl: ~ii / E: fr occupation, lat occupatio, -onis] 1-2 (Luare temporară în) stăpânire Si: cucerire. 3 (Îla) De ~ (D. o forță armată) Care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină Si: ocupant (1). 4 (Jur; îf ocupațiune) Luare în posesiune. 5 Îndeletnicire. 6 Grijă. 7 Profesie.

OCUPAȚIE, ocupații, s. f. 1. (Luare temporară în) stăpânire de către forțele armate ale unui stat a unei părți sau a totalității teritoriului unui alt stat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesiune, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiune s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.

OCUPAȚIE, ocupații, s. f. I. Îndeletnicire, preocupare, activitate. Dați-mi voie, răspunse musafirul meu; nu vreau să vă întrerup ocupațiile. SADOVEANU, O. VIII 56. Are acuma atîtea ocupații că nici nu se poate gîndi să le întrerupă. REBREANU, R. I 207. Trebile casnice și ale statului... nu-l putură înturna [pe Cantemir] de la ocupațiile literare. NEGRUZZI, S. II 146. ♦ Slujbă, post. Dar nu mi-ai spus ce ocupație ți-ai găsit? SAHIA, N. 95. II. Luare în stăpînire; cucerire. ◊ Loc. adj. (Despre o forță armată) De ocupație = care are în stăpînire un teritoriu, o localitate străină. Trupe de ocupație. – Variantă: ocupațiune (GHICA, S. 174) s. f.

OCUPAȚIE s.f. I. Îndeletnicire, profesiune, meserie. ♦ Preocupare, treabă. II. 1. Luare în stăpînire cu forța a unui teritoriu, a unui oraș etc. de către o putere străină, care impune un anumit regim. 2. Luare în posesiune, în stăpînire; ocupare. [Gen. -iei, var. ocupațiune s.f. / cf. fr. occupation, lat. occupatio].

OCUPAȚIE s. f. I. luare (temporară) în stăpânire cu forța a unui teritoriu, a unui oraș etc. de către o putere străină; cucerire. II. îndeletnicire, profesiune, meserie. (< fr. occupation, lat. occupatio)

OCUPAȚIE² ~i f. Activitate, de durată mai mare sau mai mică, cu care se ocupă cineva; îndeletnicire; treabă. [G.-D. ocupației; Sil. -ți-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis

OCUPAȚIE¹ ~i f. 1) v. A OCUPA. 2) Cucerire a unui teritoriu sau a unei țări de către forțele armate ale unui stat străin. Trupe de ~. [G.-D. ocupației; Sil. -ți-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis

ocupațiune sf vz ocupație

*OCUPAȚIUNE, OCUPAȚIE sf. 1 Faptul de a ocupa; luare în stăpînire, cuprindere ¶ 2 Îndeletnicire, lucru, treabă de care se ocupă cineva; post, slujbă: i-am găsit o ~, i-am găsit de lucru, cu ce să se îndeletnicească, i-am găsit un post [fr.].

OCUPAȚIUNE s.f. v. ocupație.

ocupați(un)e f. 1. îndeletnicire, treabă, lucru cu care se ocupă: ocupațiune obositoare; 2. acțiunea de a lua militărește în posesiune o țară. Rușii ocupară principatele române în patru rânduri: 1769-1774, 1788-1791, 1806-1812; ultima ocupațiune rusească dela 1828-1834, când guvernul provizoriu fu încredințat generalului Kisselef, sub a cărui influență s’a redactat Regulamentul organic.

*ocupațiúne f. (lat. occupátio, -ónis). Lucru, muncă, treabă, îndeletnicire: a avea multe ocupațiunĭ, ocupațiunea depărtează plictiseala. Acțiunea de a te face stăpîn pe, de a te stabili în: ultima ocupațiune rusească în România a durat de la 1828 pînă la 1834. – Și -áție și -áre.

ocupație (desp. -ți-e) s. f., art. ocupația (desp. -ți-a), g.-d. art. ocupației; pl. ocupații, art. ocupațiile (desp. -ți-i-)

ocupație (-ți-e) s. f., art. ocupația (-ți-a), g.-d. art. ocupației; pl. ocupații, art. ocupațiile (-ți-i-)

ocupație s. f. (sil. -ți-e), art. ocupația (sil. -ți-a), g.-d. art. ocupației; pl. ocupații, art. ocupațiile (sil. -ți-i-)

ocupație

ocupație (lat. occupatio), sin. prolepsă.

OCUPAȚIE s. I. 1. v. cucerire. 2. v. stăpânire. II. 1. îndeletnicire, meserie, profesiune, (înv. și reg.) meșterie, (Mold.) breaslă, (Transilv.) lefterie, (înv.) cin, marafet. (Ce ~ are în prezent?) 2. v. activitate.

OCUPAȚIE s. I. 1. cucerire, luare, ocupare, (franțuzism înv.) conchetă. (~ Griviței.) 2. stăpînire. (Galia sub ~ romană.) II. 1. îndeletnicire, meserie, profesiune, (înv. și reg.) meșterie, (Mold.) breaslă, (Transilv.) lefterie, (înv.) cin, marafet. (Ce ~ are în prezent?) 2. activitate, îndeletnicire, lucru, muncă, preocupare, treabă, (livr.) travaliu, (înv.) ocupare, preocupație. (Își vede de ~ lui.)

OCUPAȚIE s. f. I. 1. (Luare temporară în) stăpînire; cucerire. Are și comanda de căpetenie... tutulor oștirilor hotărîte pentru ocupația vremelnică a locului. CR (1830), 117¹/13, cf. 421²/7, STAMATI, D., POLIZU. Durata ocupației Rumeliei... este fixată la 9 luni. MAIORESCU, D. II, 192, cf. ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. ◊ loc. adj. De ocupație = (despre o forță armată) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină; ocupant.Trupe de ocupație. 2. (Jur.; în forma ocupațiune) Luare în stăpînire, în posesiune; dobîndire a unei proprietăți. Proprietatea se mai dobîndește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripțiune, prin lege și prin ocupațiune. HAMANGIU, C. C. 155, cf. 645. Ocupațiunea nu constituie, în prezent, în stalul democrat-popular, decît în mod excepțional, un mod originar de dobîndire a proprietății. PR. DREPT. 247. II. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. Cea mai plăcută a lui ocupație (lucru) era ca să-și adune propriii săi și ai vecinului său prunci împrejur și să-i înveațe. CALENDAR (1841), 2/17. Să nu pară cuiva o ocupație pedantă a se ocupa un norod întru cercetarea limbii sale. HELIADE, O. II, 417. Pricina aceasta fu mie ce mai plăcută ocupație (îndeletnicire). SCAVINSCHI, M. 98^v/5. Se îngrijesc a da bolnavelor atît ocupații cît și distracție potrivită boalei. CUCIURAN, D. 68/19. Sînt unii... foarte... absorbiți prin ocupațiunile lor din toate zilele. BARASCH, I. 8/11, cf. 151/4. Trebile casnice și ale statului... nu-l putură înturna [pe Cantemir] de la ocupațiile literare. NEGRUZZI, S. II, 146. Din cauza ocupațiunilor mele, n-am destulă vreme să-ți îndeplinesc dorința. CARAGIALE, O. VII, 417, cf. DDRF, ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. Trăi aici cîtva timp, în împrejurări foarte neplăcute, chinuit de dorul de țară, de lipsa de ocupație. IORGA, L. I, 241. Are acuma atîtea ocupații că nici nu se poate gîndi să le întrerupă. REBREANU, R. I, 207. Dați-mi voie, răspunse musafirul meu; nu vreau să vă întrerup ocupațiile. SADOVEANU, O. VI, 549. ♦ Grijă, preocupare. Ocupațiunea lui cea mai mare era de a îngriji ca serviciul ce i se încredințase să-l îndeplinească cu conștiință. FILIMON, O. I, 200. D[umnea]lor au prea multă ocupație cu ochii bărbaților pentru ca să-și piardă timpul cu ochii copilelor. ALECSANDRI, O. P. 132. ♦ Profesiune, slujbă, post. Dar nu rni-ai spus ce ocupație ți-ai găsit. SAHIA, N. 95. – PI.: ocupații. – Și: ocupațiune s. f. – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.