OCUPAȚIE, ocupații, s. f. 1. Ocuparea temporară de către forțele armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesie, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiune s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.

ocupație sf [At: CR (1830), 117¹/13 / V: (asr) ~iune / Pl: ~ii / E: fr occupation, lat occupatio, -onis] 1-2 (Luare temporară în) stăpânire Si: cucerire. 3 (Îla) De ~ (D. o forță armată) Care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină Si: ocupant (1). 4 (Jur; îf ocupațiune) Luare în posesiune. 5 Îndeletnicire. 6 Grijă. 7 Profesie.

OCUPAȚIE, ocupații, s. f. 1. (Luare temporară în) stăpânire de către forțele armate ale unui stat a unei părți sau a totalității teritoriului unui alt stat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesiune, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiune s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.

OCUPAȚIE, ocupații, s. f. I. Îndeletnicire, preocupare, activitate. Dați-mi voie, răspunse musafirul meu; nu vreau să vă întrerup ocupațiile. SADOVEANU, O. VIII 56. Are acuma atîtea ocupații că nici nu se poate gîndi să le întrerupă. REBREANU, R. I 207. Trebile casnice și ale statului... nu-l putură înturna [pe Cantemir] de la ocupațiile literare. NEGRUZZI, S. II 146. ♦ Slujbă, post. Dar nu mi-ai spus ce ocupație ți-ai găsit? SAHIA, N. 95. II. Luare în stăpînire; cucerire. ◊ Loc. adj. (Despre o forță armată) De ocupație = care are în stăpînire un teritoriu, o localitate străină. Trupe de ocupație. – Variantă: ocupațiune (GHICA, S. 174) s. f.

OCUPAȚIE s.f. I. Îndeletnicire, profesiune, meserie. ♦ Preocupare, treabă. II. 1. Luare în stăpînire cu forța a unui teritoriu, a unui oraș etc. de către o putere străină, care impune un anumit regim. 2. Luare în posesiune, în stăpînire; ocupare. [Gen. -iei, var. ocupațiune s.f. / cf. fr. occupation, lat. occupatio].

OCUPAȚIE s. f. I. luare (temporară) în stăpânire cu forța a unui teritoriu, a unui oraș etc. de către o putere străină; cucerire. II. îndeletnicire, profesiune, meserie. (< fr. occupation, lat. occupatio)

OCUPAȚIE¹ ~i f. 1) v. A OCUPA. 2) Cucerire a unui teritoriu sau a unei țări de către forțele armate ale unui stat străin. Trupe de ~. [G.-D. ocupației; Sil. -ți-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis

OCUPAȚIE² ~i f. Activitate, de durată mai mare sau mai mică, cu care se ocupă cineva; îndeletnicire; treabă. [G.-D. ocupației; Sil. -ți-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis

ocupațiune sf vz ocupație

OCUPAȚIUNE s.f. v. ocupație.

ocupați(un)e f. 1. îndeletnicire, treabă, lucru cu care se ocupă: ocupațiune obositoare; 2. acțiunea de a lua militărește în posesiune o țară. Rușii ocupară principatele române în patru rânduri: 1769-1774, 1788-1791, 1806-1812; ultima ocupațiune rusească dela 1828-1834, când guvernul provizoriu fu încredințat generalului Kisselef, sub a cărui influență s’a redactat Regulamentul organic.

*ocupațiúne f. (lat. occupátio, -ónis). Lucru, muncă, treabă, îndeletnicire: a avea multe ocupațiunĭ, ocupațiunea depărtează plictiseala. Acțiunea de a te face stăpîn pe, de a te stabili în: ultima ocupațiune rusească în România a durat de la 1828 pînă la 1834. – Și -áție și -áre.

ocupație (desp. -ți-e) s. f., art. ocupația (desp. -ți-a), g.-d. art. ocupației; pl. ocupații, art. ocupațiile (desp. -ți-i-)

ocupație (-ți-e) s. f., art. ocupația (-ți-a), g.-d. art. ocupației; pl. ocupații, art. ocupațiile (-ți-i-)

ocupație s. f. (sil. -ți-e), art. ocupația (sil. -ți-a), g.-d. art. ocupației; pl. ocupații, art. ocupațiile (sil. -ți-i-)

ocupație

ocupație (lat. occupatio), sin. prolepsă.

OCUPAȚIE s. I. 1. v. cucerire. 2. v. stăpânire. II. 1. îndeletnicire, meserie, profesiune, (înv. și reg.) meșterie, (Mold.) breaslă, (Transilv.) lefterie, (înv.) cin, marafet. (Ce ~ are în prezent?) 2. v. activitate.

OCUPAȚIE s. I. 1. cucerire, luare, ocupare, (franțuzism înv.) conchetă. (~ Griviței.) 2. stăpînire. (Galia sub ~ romană.) II. 1. îndeletnicire, meserie, profesiune, (înv. și reg.) meșterie, (Mold.) breaslă, (Transilv.) lefterie, (înv.) cin, marafet. (Ce ~ are în prezent?) 2. activitate, îndeletnicire, lucru, muncă, preocupare, treabă, (livr.) travaliu, (înv.) ocupare, preocupație. (Își vede de ~ lui.)