OCÂRMUIRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui.

ocârmuire sf [At: N. COSTIN, L. 36 / V: (îrg) otc~^[1] / Pl: ~ri / E: ocârmui] (Înv) 1 Conducere. 2 Guvernare. 3 (Pex) Organ de conducere. 4 Dirijare prin cârmă, hățuri etc. Si: cârmire. corectat(ă)

OCÂRMUIRE, ocârmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui.

ocârmuire f. od. guvern: fac împotrivire ocârmuirii AL.

otcârmuire sf vz ocârmuire

OCÎRMUIRE, ocîrmuiri, s. f. (Învechit și arhaizant) Acțiunea de a ocîrmui; cîrmuire, conducere, guvernare; administrare; (concretizat) organ de conducere, de administrație. N-a mai avut încredere nici în liniște, nici în belșug, nici în statornicie și nici mai ales în oamenii ocîrmuirii, pe care îi vedea mai ales la strîngerea birului. SADOVEANU, E. 24. El prin ocîrmuire îndată ne-ar urmări și ne-ar prinde. BOLINTINEANU, O. 403.

ocîrmuíre f. Rar azĭ. Guvern, administrațiune, stăpînire.

ocârmuire (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuirii; pl. ocârmuiri

ocârmuire (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuirii; pl. ocârmuiri

ocârmuire s. f., g.-d. art. ocârmuirii; pl. ocârmuiri

OCÂRMUIRE s. v. administrare, administrație, cârmuire, conducere, diriguire, domnie, gospodărire, guvernare, stăpânire.

ocîrmuire s. v. ADMINISTRARE. ADMINISTRAȚIE. CÎRMUIRE. CONDUCERE. DIRIGUIRE. DOMNIE. GOSPODĂRIRE. GUVERNARE. STĂPÎNIRE.

ocârmuíre, ocârmuiri, s.f. (înv.) Conducere, guvernare: „Și au luat iarăși țara în îndărăpt, supt ocârmuirea austriacă...” (Socolan, 2005: 272; doc. din 1848). – Din ocârmui (DEX).