oglinjoară sf [At: I. NEGRUZZI, S. I, 208 / V: (reg) ~ngioară, (rar) ~ndioară / Pl: ~re / E: oglindă + -ioară] 1-2 (Reg; șhp) Oglindă (1-2) (mică) Si: (reg) oglinduță (1-2).

OGLINJOARĂ, Mold. OGLINGIOARĂ (pl. -re) sf. dim. OGLINDĂ.

OGLINJOARĂ, oglinjoare, s. f. Diminutiv al lui oglindă; oglindă mică. Cea mai prețioasă mobilă era o mică oglinjoară dinaintea căreia își pieptăna părul. GANE, N. I 102. – Variante: (învechit) oglindioară (NEGRUZZI, S. I 208), oglingioară (BUJOR, S. 78, VLAHUȚĂ, O. A. 212) s. f.

oglindioară sf vz oglinjoară

oglingioară sf vz oglinjoară

OGLINDĂ (pl. -inzi) sf. 1 Geam neted și lucios acoperit pe una din fețe cu un amalgam de cositor, sau de argint viu, ori cu un strat subțire de argint sau de platină, spre a putea reflecta pe cealaltă față imaginile obiectelor: ~ de perete (🖼 3423); ~ de buzunar; ~ sferică, oglindă ce face parte din suprafața unei sfere (🖼 3424); a face ceva ca oglinda, a curăți bine, a face foarte curat; a se uita în ~; F : mai bine te-ai uita în ~, mai bine ți-ai da seama cum arăți, ce urît ești, etc. ¶ 2 Ⓕ Tot ce reflectează lumina ca o oglindă: oglinda ochilor ¶ 3 Ⓕ Imaginea exactă: somnul e oglinda morții (ZNN.); (P): ochii sînt oglinda inimii [oglindi].

oglíndă f., pl. zĭ (d. oglindesc saŭ vsl. *oglenda). Geam acoperit pe o parte cu staniŭ și care reflectează perfect imaginea obĭectelor: Colbert a favorizat în Francia fabricațiunea oglinzilor. Fig. Ceĭa ce reprezentă un lucru și ni-l pune par’că supt ochĭ: fața e oglinda sufletuluĭ. Adv. A străluci oglindă, a fi curat oglindă = ca oglinda. – În antichitate oglinzile se făceaŭ dintr’o placă de argint (orĭ și alt metal) lustruită. – Dim. -njoară (vest) și -ngĭoară (est). P. pl., cp. cu grindă, tindă, colindă.

oglinjoară (desp. o-glin-) s. f., g.-d. art. oglinjoarei; pl. oglinjoare

oglinjoară (o-glin-) s. f., g.-d. art. oglinjoarei; pl. oglinjoare

oglinjoară s. f. (sil. -glin-), g.-d. art. oglinjoarei; pl. oglinjoare

oglinjoară, -re.

OGLINJOARĂ s. oglinduță.

OGLINJOARĂ s. oglinduță.

OGLINJOARĂ s. f. Diminutiv al lui oglindă; (regional) oglinduță. L-am găsit în pat și căutîndu-se într-o oglindioară. negruzzi, s. i, 208. Cea mai prețioasă mobilă era o mică oglinjoară dinaintea căreia își pieptăna părul. gane, n. i, 102. Era la spate, cu oglinjoara la subțioară, cu cutia cu pudră într-o mînă și cu puful încărcat în alta. caragiale, o. i, 2. Din cînd în cînd, din buzunarul vestei scoate o periuță cu o oglingioară. vlahuță o. a. ii, 212. Se vedea înaintea oglingioarei lipită în peretele din cămară. bujor, s. 78. Tînărul [era] încîntat că reușise să-și înnoade cravata... într-o oglinjoară. rebreanu, r. i, 111. Fotografia... stă undeva... prinsă-n colțul unei oglingioare. cazimir, gr. 30. O adevărată oglindă-oglingioara mea. teodoreanu, m. u. 28. Își scoaseră din săcușoare oglingioarele și-și inspectară nasurile. sadoveanu, o. vii, 348. Începu să se pieptene, zîmbindu-și îngăduitoare într-o oglinjoară. v. rom. august 1954, 63. Poftim, gipineasî nirieasî, O oglingioară cu tioc. Mat. folk. 1497. ◊ Fig. Doi ochi elipsoidali își roteau oglingioarele luminilor în bolta plină de o tristeță visătoare a orbitelor pătate de plîns. klopștock,f. 258. – pl.: oglinjoare. – Și: oglingioară, (rar) oglindioară s. f. – Oglindă + suf. -ioară.