OGOI², ogoiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A menaja, a cruța. [Var.: ogoia vb. I] – Din sb. ugojiti. Cf. sl. goĭ „pace”.

ogoi³ [At: N. TEST. (1648), 178^r/29 / V: (reg; cscj) ~a, ogua / Pzi: ~iesc și (rar) ogoi / E: ns cf slv гой] 1 vt (Pop) A liniști. 2 vt (Pop) A alina. 3 vr (D. fenomene ale naturii, manifestări, acțiuni) A pierde din intensitate. 4 vt A trata cu grijă și îngăduință pe cineva Si: a cruța, a menaja.

OGOI², ogoiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A menaja, a cruța. [Var.: ogoia vb. I] – Din scr. ugojiti. Cf. sl. goĭ „pace”.

OGOI, ogoiesc și ogoi, vb. IV. Refl. (Popular) A se liniști, a se potoli, a se calma (în urma unei stări fizice sau sufletești dureroase, tulburătoare). Dacă a pus el ochiul pe hangiță, apoi nu se ogoaie nici în trei sîmbete. SADOVEANU, O. III 424. Au plîns bietele neveste și au bocit... dară de la un timp s-au mai ogoit. SBIERA, P. 13. Mai bine ogoiește-te oleacă, și mai strînge-ți buzișoarele acasă. CREANGĂ, P. 253. ◊ Intranz. (Rar) Să nu poată ogoi Să nu poată odihni, Cum n-a putut mă-sa ogoi și odihni, PĂSCULESCU, L. P. 127. ◊ Tranz. A alina, a calma, a potoli. Ar fi vrut mai multă mîngîiere, mai multe vorbe de dragoste, care să-i mai ogoaie durerea. SADOVEANU, O. I 251. Părinții au început s-o ogoiască și s-o mîngîie, tot sfătuind-o ca să se mărite după el. SBIERA, P. 144. ♦ (Despre fenomene ale naturii sau despre alte forțe dezlănțuite) A pierde din intensitate, a se domoli. Afară vînturile sfîrșitului de toamnă se văitau în livezile uscate, bubuiau, se mai ogoiau. SADOVEANU, O. I 330. Bătălia se ogoia pretutindeni. id. ib. VII 13. ♦ T ranz. A tempera, a liniști. Se opri înaintea lui Ștefan Rusu și se apucă de spus cu atîta aprindere, încît nimeni nu-l putea ogoi. V. ROM. martie 1952, 171. – Variantă: ogoia (SADOVEANU, O. I 150) vb. I.

A SE OGOI mă ~iesc intranz. 1) (despre fenomene ale naturii) A pierde din intensitate (până la încetare); a se potoli; a se liniști; a se tempera; a se modera; a se domoli. 2) (despre ființe) A deveni calm înfrânându-se; a se tempera; a se modera; a se domoli. /<sb. ugojiti

A OGOI ~iesc tranz. A face să se ogoiască. /<sb. ugojiti

ogoì v. Mold. a (se) liniști: ia mai bine ogoește-te o leacă CR. [Serb. OGOĬA, a crește, a îngriji].

2) ogóĭ și (maĭ des) ogoĭésc v. tr. (sîrb. gojiti și ug-, a hrăni, a îngriji, a educa, gojiti, a îngriji cu mare dragoste, goj, pace, bucurie, ógoja, hrană, îngrijire, educațiune; bg. goĭŭ, îngraș, V. guĭ-neguĭ, răzgîĭ). Rar. Alin, potolesc: ogoaĭe-mĭ durerea. Îngrijesc, mîngîĭ (Trans.): te-am ajutat și te-am ogoit (Rebr. 276), îșĭ aducea aminte de ogoirile eĭ blînde (132). V. refl. Mă potolesc: ogoĭește-te puțin. V. ostoĭesc.

ogoia v vz ogoi³

ogua v vz ogoi³

OGOIA vb. I v. ogoi.

ogoi¹ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ogoiesc, 3 sg. ogoiește, imperf. 1 ogoiam; conj. prez. 1 sg. să ogoiesc, 3 să ogoiască

ogoi² (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ogoiesc, imperf. 3 sg. ogoia; conj. prez. 3 să ogoiască

ogoi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ogoiesc, imperf. 3 sg. ogoia; conj. prez. 3 sg. și pl. ogoiască

ogoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ogoiesc, conj. ogoiască)

ogoesc, -goae 3, -goiam 1 imp.

ogoi (ogoiesc, ogoit), vb. A liniști, a împăca. – Var. ogoia. Sl., dar lipsește veriga cea mai apropiată, cf. v. sb. goi „pace”, sb. ugoiti „a crește”. – Der. ogoi, s. n. (liniște, calm); neogoi(a)t, adj. (neconsolat).

OGOI vb. v. alina, calma, domoli, îmblânzi, liniști, potoli, tempera, ușura.

ogoi vb. v. ALINA. CALMA. DOMOLI. ÎMBLÎNZI. LINIȘTI. POTOLI. TEMPERA. UȘURA.

OGOI vb. (Mold., Ban., Criș., Trans. SV) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli. A: Măguli firea-mpăratului . . . de-l bucură și-i ogoi gîndul. DOSOFTEI, VS. Calul de sărituri și de azvîrlituri nu s-au ogoit pînă nu l-au aruncat de pre sine gios. CANTEMIR, HR. C: Răul ce nu-l poți ogoi plinu-i de veninul morției. N. TEST. (1648). Pre elu ierosalimleanii lu batea și lu izbiia totdeauna cum să să ogoiască să tacă. C 1692, 513^r. Ogoiĕsku-mĕ. Conquiesco. AC, 357. Etimologie: cf. sl. goj „pace, Înțelegere”. Vezi și ogoială, ogoitură. Cf. a l i n t a.

ogoí, ogoiesc, v.t.r. (reg.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma, a (se) stâmpăra: „Păsările-or ciripi / Și pruncu l-or ogoi” (Bilțiu, 1996: 292). – Din scr. ugojiti „a îngriji”, cf. vsl. goi „pace” (Scriban, DEX, MDA).

ogoi, ogoiesc, vb. tranz., refl. – (reg.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma, a (se) stâmpăra: „Păsările-or ciripi / Și pruncu l-or ogoi” (Bilțiu, 1996: 292). – Din scr. ugojiti „a îngriji”, cf. vsl. goi „pace” (Scriban, DEX, MDA).

ogoi, ogoiesc, vb. tranz., refl. – A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma, a (se) stâmpăra: „Păsările-or ciripi / Și pruncu l-or ogoi” (Bilțiu 1996: 292). – Scr. ugoiti, cf. sl. goi „pace”.